Acum, liberalii conduc in clasamentul celor mai dusmanite partide politice.

PNL a adunat o serie impresionanta de dusmani politici. Nu vorbesc aici decit despre restul competitorilor politici. Unii dusmani sint la vedere si au devenit oarecum clasici: PD, feroce, la fel ca si liderul adevarat al democratilor, Traian Basescu; pe cale de consecinta, PLD, as zice. Plus: PNG si Gigi Becali, dusmani cind cu norma intreaga, cind cu jumatate de norma ai PNL. Poate si PRM, partid al carui asalt asupra liberalilor e executat selectiv si in functie de „anotimpul" politic; acum, de pilda, PNL e, in viziunea sefului de partid, deci si a intregului partid, ca un rau mai mic, pentru ca se opune prezentei imediate la urne, acolo unde si Vadim, si compania ar avea serioase probleme.

Altii ataca PNL, insa fara sa isi asume deschis conditia de dusman. Faptul ca exista o alianta sui generis intre PNL, pe de o parte, si PC si PSD, pe de alta, submineaza serios din start eventualele pretentii de onorabilitate ale liberalilor. Insa, in aceasta privinta, lucrurile au ajuns si mai departe: PNL face efectiv o politica protectionista, dur social democrata si populista; au demonstrat-o mai multe ziare in aceste zile punind cap la cap fapte, nu vorbe.

Punctul culminant in materie de dusmanie „de partid" fata de PNL e atins chiar de liberali. Investind la bursa electorala in actiuni riscante (asa sint si asa au fost mereu diversele „populisme"), liberalii isi fac ei insisi un rau imens; poate cel mai mare rau cu putinta. Stim ca atacurile lui Traian Basescu, PD, PLD, Stolojan sint previzibile, ca sustinerea PSD e, la fel de previzibil, ipocrita si interesata. Si una, si alta sint, de aceea, logice. In schimb, ura de sine a PNL nu numai ca e dincolo de logica; ea este si sinucigasa.

„Victima" in politica e, analitic, o „specie" interesanta. PNL e acum o „victima". De regula, daca o victima, atacata sustinut si mirsav din multe parti, mai detine oarecare rezerve de demnitate, ea isi poate converti situatia dificila in respect si simpatie; in democratie, respectul, demnitatea si simpatia pot asigura conditii suficiente pentru reveniri politice spectaculoase. Cu totul altfel stau lucrurile cind o victima, pe linga faptul ca e jucata in picioare de toti, alege si ea sa se joace in picioare pe sine. Desigur, ura de sine ofera o reteta. Insa e mai bine ca o asemenea reteta sa nu fie pusa in practica.