Gara Interurbana Ungheni. Locul unde zilnic circula doua trenuri, celebre in Moldova. Trenul Foamei, de la Iasi la Ungheni. Si Trenul Taranilor, de la Ungheni la Chisinau. A circula cu ele reprezinta o adevarata intoarcere in timp. C
Gara Interurbana Ungheni. Locul unde zilnic circula doua trenuri, celebre in Moldova. Trenul Foamei, de la Iasi la Ungheni. Si Trenul Taranilor, de la Ungheni la Chisinau. A circula cu ele reprezinta o adevarata intoarcere in timp. Cunoscut pentru fabrica de covoare, cea de ceramica si cea de coniac, Ungheniul este principalul oras granita dintre Romania si Moldova. Pe vremuri puternic militarizat, din cauza frontierei, Ungheniul ni se prezinta ca un mic orasel in care rusii si romanii incearca sa coabiteze, sa se ordoneze la visul european. Cetateanul de aici viseaza cu ochii deschisi la privilegii. Cu toate acestea, infrastructura lasa de dorit. Ai senzatia ca te afli intr-un punct mort. In care viata se repeta cotidian pe aceleasi repere. In care nimeni nu poate schimba nimic. Cele mai animate puncte ale urbei sunt reprezentate de cele doua gari. Cea Internationala si cea Interurbana. SFATUL. Aflam ca trenul dintre Ungheni si Chisinau este un amestec intre civilizatia feroviara si mocanita care strabatea liniile Romaniei pana acum cativa ani. Ca lumea il foloseste pentru a duce la targ orataniile din curte, uneori chiar si grosteii din cotet. Ne propunem o aventura. O "plimbare" cu acest tren. Sa vedem daca filmele western, din anii a€™50, se regasesc in viata secolului al XXI-lea, la granita Europei. Cu o seara inainte dam fuga la gara, sa vedem graficul de calatorie. La informatii, o rusoaica de vreo 50 de ani, care nu stie romana. Este amabila si ne gaseste translator. Ne informeaza si plecam spre casa. A doua zi aveam sa urcam in tren. Ora 7:50. Ajungem in gara. Pentru 9,90 lei moldovenesti ne asiguram transportul pe 110 kilometri. Pana la Chisinau. La colt gasim "Favoritul". O bomba, amestec intre alimentara si barul vecinului de la tara. Comandam o cafea. 45 de minute erau disponibile pentru a savura lichidul maroniu, cu nume greu de reprodus, fabricat pe plantatiile din... Rusia. Aparatul Karinei sare in ochiul unui alt consumator. Se prinde ca suntem romani. "Vad ca aveti o scula
profi. Nu cred io ca sunteti in vacanta." Nu ii raspundem. Capos, moldoveanul ne intarata: "Sa stiti ca sunt porci aia de la vama. Nu ne lasa la voi. Pe unii, ca asa vrea treaba lor, ii intorc acasa, desi au viza in regula! Nu e corect. Omul e batjocorit la consulat si apoi i se interzice dreptul obtinut". Spune ca are exemple si se ofera sa sune. Apoi continua: "Numai escrocherii fac aia acolo. Cu ai nostri impreuna. Isi dau telefoane, aranjeaza transporturile de tigari si apoi ne-o trag noua, papagalii simpli". Ne ridicam. Timpul plecarii venise. Apoi isi ia la revedere de la noi. "Va rog sa nu lasati obiectivul in jos daca vedeti ceva..." TALCIOCUL. Un tren ponosit, rosu, se iteste in fata. Urcam in el si intrebam daca am nimerit unde trebuie. Un cetatean din Iasi ne indruma la urmatorul tren. "Ista este Trenul Foamei, care vine de la Iasi", ne arunca romanasul. Aflam ca i se spune asa din cauza micului trafic la care deserveste. In urma lui, cateva burti nu vor chiorai zile bune. Urcam unde trebuie. Vagoane largi, lume pestrita, miros greu. De aer statut amestecat cu transpiratie. Si banci de lemn, ca ale lui Ontanu, in Sectorul 2, in Bucuresti. Ocupam una si asteptam. In cateva minute se umplu vagoanele. La 8:41, usile se inchid brusc, ca la metrou. Ne uitam curiosi la sistem. Un mustacios ne explica istoria trenului. "I se spune Trenul Taranilor. Are 40 de ani si a fost modernizat prin atasarea cauciucului pe mijlocul usilor. Inainte au fost oameni la care degetele le-au fost prinse in usa, retezate. Lumea il foloseste sa mearga la piata. Cara cu el tot felul. Chiar si purcelusi. Joia si duminica." In cateva minute apar patru domni. Imbracati precum militienii de la noi pe vremuri. Sunt "nasii". Le dam biletele. Scapam de ei. Mustaciosul ne intreaba daca suntem spioni. Aparatul Karinei... Forfota incepe. O baba cu acordeon incepe cantarea. Doua tiganci cu plozii in brate te bat pe umeri sa le dai ceva marunt. Apar inca cinci babe. Vanzatoare ambulante. Vand, conform lua€™ nea Gheorghe, de la tata de la tara "ace, brice si carice". Pe una grasa, murdara si cu tatele pana in pamant, o abordam: "Merge, mamaie?". "Nu merji, ma, fir-ar sa fie." Ne arata marfa. Are multe mizilicuri. Dar si pesmeti. Incercam sa aflam cea€™s aia. Se supara: "Pierd timpul cu voi. Haidi, mi, nu stiti cea€™s aia si vrieti sa cumparati?". Iesim la tigara. E interzis, dar se practica. Nea Anatolie din Bahmut merge acasa. A fost la piata. A luat spirt sa unga reumatismul, o bucata de slana si niste paine. Plange saracia de acolo, plange dupa baba moarta de un an. Intre timp revine nasul. Ne cere iar biletele, ne spune ca suntem in loc public, ca pozam ilegal. Dar ne arata bunavointa si promite... tacere. Il intrebam de saracie, de oamenii care circula. Daca o fac si clandestin. Mandru, explica: "Aici sarac e cel care nu munceste. Atat". Aflam de la un pasager ca e bagat la comunisti. Aude si se supara. Nu ia spaga, desi multi fac blatul. Amenda e mica. Noua lei. Mai ieftina ca beletua€™! "SPIONUL". "Gheorghe Gaiduc ma numesc. Fost Haiduc la romani si schimbat la rusi." Ne abordeaza scurt. Da jos palaria de paie si ne recita o poezie. Numai el stie despre ce. 15 minute ne turuie la ureche. Intre timp, unul din nasi alearga un pustan. Pusese o piatra intre usile vagonului. Sa respire... Gaiduc nu ne lasa. Se vrea pozat si dat la ziar: "Io am fost in aviatie. Iti spun pentru tine ca am lucrat ca mecanic si spion in serviciile secrete. Acua€™ am infiat o fata. De 14 ani. Sunt mandru de ea. Vrei poiezia sa ti-o spun si in franceza?". Ne face un numar de yoga chiar in vagon. Moment prielnic sa dispar. Imi gasesc locul langa o familie din Donduseni. Ne dam la vorba. De la idolul lor, Basescu, pana la Steaua lui Gica Hagi. Sunt romani suparati pe rusi, "ca ne-au invatat sa ne uram neamul". Sunt suparati si pe romani: "Ca avem dosarele pentru cetatenie depuse din 2002. Pentru cetatenie. Si nu o primim". Intram in Chisinau. La Pruncu, in fata puscariei, cativa se ridica. Si fac un ritual de salut. Catre cei cu care au fost in celule. Ajungem la destinatie. Dupa trei ore. Apare si Gaiduc. Imi cere un pix. Scrie telefonul si adresa. Ma roaga sa aduc televiziunea, "sa ma filmeze, ca am ce sa spun. Pot sa si cant". Bucurosi ca am scapat din calvarul numit "Trenul taranilor", coboram. Ne uitam in urma. La tren, la civilizatia pestrita cu care am calatorit, la un John Wayne imaginar, regasit dupa aproape un secol. In civilizatie. Batjocura "Sa stiti ca sunt porci aia de la vama. Nu ne lasa la voi. Pe unii, ca asa vrea treaba lor, ii intorc acasa, desi au viza in regula! Nu e corect. Omul e batjocorit la consulat si apoi i se interzice dreptul obtinut" calator anonim Antiteza "Rusii ne-au invatat sa ne uram neamul. Sunt suparat si pe ai nostri, pe romani. Ca avem dosarele pentru cetatenie depuse din 2002. Pentru cetatenie. Si nu o primim. Nu stiu ce au cu noi" cetatean din Donduseni Arhaic "I se spune Trenul Taranilor. Are 40 de ani si a fost modernizat prin atasarea cauciucului pe mijlocul usilor. Inainte au fost oameni la care degetele le-au fost prinse in usa, retezate. Lumea il foloseste sa mearga la piata. Cara cu el tot felul. Chiar si purcelusi. Joia si duminica" calator anonim
Despre autor:
