Stagiunea teatrala s-a-ncheiat. Dar asta nu impiedica pe nimeni, pe principiul "fa-ti vara sanie si iarna car", sa priveasca inspre toamna ce va sa vina.

Carte de vizita. Daca esti un obisnuit al spectacolelor oferite de trupe straine prin festivaluri si, prin urmare, nu figurezi printre aceia carora traducerea la casca le da senzatia ca-s in metrou cu walk-man-ul la urechi, fa la stanga la Unirii si ia-o-n sus pe Calarasi. O sa ai ocazia sa-l cunosti la Teatrul Evreiesc pe Ghimpl, brutarul unui mic "stetl" din Polonia, adus in scena in regia si dramatizarea lui Moshe Yassur dupa povestirea "Ghimpl Netotul", de Isaac Bashevis Singer. Alaturi de el si asistentul domniei sale, tanarul regizor Pompiliu Kostas Radulescu - al carui spectacol "Zoo Story" de Edward Albee, cu Iulian Glita si Bogdan Serban, poate fi inca vazut in Club Prometheus -, sunt actorii Mircea Drimbareanu, Viorica Bantas, Leonie Waldman Eliad, Nicolae Calugarita, Mihai Ciuca, Cornel Ciupercescu, Arabela Neazi, Mircea Dragoman, Octavian Cercel, Marius Calugarita, Viorel Manole, Cristina Carcei si Monica Florescu. Iar in spatiul gandit de scenograful Constantin Ciubotariu, caruia ii da viata coregrafia maestrului Pastorel Ionescu, rasuna muzica exceptionala a compozitorului George Marcu.

Aventura verbului. La scurta vreme dupa ce-si incepe cariera de ziarist la "Literarische Bleter" din Varsovia, presimtind furtuna ce se va abate asupra Europei, Singer emigreaza in Statele Unite, unde isi continua demersul literar impletind in scrierile sale viata oraselelor evreiesti (stetl) din Polonia, credintele religioase, folclorul, traditiile, misticismul si supranaturalul, amintirile copilariei punandu-si pecetea pe intreaga sa opera. Condeiul sau a mostenit vehementa caustica a lui Mendele Mocher-Sforim, umorul lui Salom Alehem si aspiratia spre sublim a lui Peretz. Are furii amarnice si ironii duioase, iertatoare, iar rasul lui cunoaste deopotriva grimasa acida si zambetul suav. In 1950 ii e tradus in engleza romanul "Familia Moskat" si astfel incepe aventura verbului sau in literatura mondiala, cu traduceri in peste 20 de limbi, culminand cu castigarea Premiului Nobel pentru Literatura in 1978 si ecranizarea povestirii "Yentl", cu Barbara Streisand in rolul titular.

De la Singer la Caragiale. Pe Ghimpl, apartinand unei lumi in care evreul apare inca puternic legat de traditie - fie ea cat de formala in viziunea lui Bashevis Singer -, il descoperim a face parte dintr-o numeroasa familie de napastuiti glorificati in literatura clasica. Daca ar fi sa ne referim strict la spatiul pe care cu totii avem pretenta ca-l cunoastem cel mai bine, si anume cel romanesc, l-am afla pe fratele lui bun, pe Leiba Zibal din "O faclie de Pasti" a lui Caragiale. As prefera o atare filiate in locul celei de regula predicate cu "Tacutul" Bontzi. Caci, in vreme ce eroul lui I. L. Peretz traieste intr-o lume pasiva, el insusi un modest fara nici un fel de ambitii si lipsit de orice patimi - cand moare si ajunge in rai, ingerii il primesc oferindu-i cerul si pamantul, dar el cere doar o chifla calda cu unt in fiecare dimineata -, Ghimpl alege pentru sine pasivitatea ca unica solutie pentru a-si pastra umanitatea intr-o lume plina de cruzime. Pentru ca, iar titlul piesei, menit desigur interpretarii, poate insela. Ghimpl este netotul pe care noi l-am denumi cu o expresie colocviala, "prost de bun". De fapt, un filosof al vietii, in felul sau.

Sufletul, o polita in alb. "Daca azi nu crezi in oameni, maine ajungi sa nu mai crezi nici in Dumnezeu", este replica fundamentala a unui personaj pur intr-o lume fundamental impura. Obosit, va inghiti fara sa clipeasca antidotul amar impotriva unei mult mai amare dezamagiri ce l-ar mucezi ireversibil pe dinauntru si vrand sa pastreze macar iluzia bunatatii oamenilor pe care el i-a investit ab initio cu incredere absoluta, oferindu-le, odata cu painea plamadita de mainile lui si sufletul, ca pe o polita in alb, isi ia, asemeni lui Leiba Zibal, traista si toiagul de pribegie, pentru a nu se mai intoarce niciodata. Devine, dar pe un cu totul alt fundament, asemeni Jidovului Ratacitor, povestind in drumul lui istorioare cu talc, incercand a face lumea mai buna. Sau din nou. Caci, "la inceput a fost cuvantul". Iar "logos" inseamna si verb, dar si constructie. Actul de plamadire a painii, sublimat ca Actul Creatiei.

Iata de ce, e o realitate inca valabila in unele aspecte ale sale, cu tot premiul Nobel pentru Literatura dobandit in 1978, Isaac Bashevis Singer nu a fost imbratisat de evreimea mondiala cu amandoua bratele. Ca si Isac Babel, Singer a aratat cu asupra de masura ca poporul Decalogului si al invataturii profetilor biblici, nu este deloc imun la cruzime, nedreptate, rautate, la viciu, in ultima instanta. Pentru ca daca virtutile nu au copyright si nimeni nu poseda adevarul absolut, cruzimea este o plaga universala.