De unde aceasta continua ofensiva critica la adresa politicii Rusiei din partea Romaniei? Oficial, nu exista cu certitudine un mandat incredintat Romaniei in acest sens. O analiza la rece, semnata de profesorul Liviu Turcu.


Intalnirea de la Istanbul a prilejuit Moscovei ocazia de a mai face inca un pas semnificativ in directia clarificarii publice a intentiilor sale privind aceasta zona. Rusia isi revendica azi oficial si nedisimulat statutul de superputere, pierdut temporar dupa 1990, si considera zona Marii Negre si a Balcanilor una geopolitica, in care are traditional interese de aparat. Drept rezultat, in pofida "ochiadelor" si semnelor indirecte de incurajare venite din partea unora dintre tarile mici ale zonei, Romania este azi mai singura ca niciodata in confruntarea cu Moscova. Departe de a fi in pozitia legendarului David in confruntarea cu Goliat, seful statului roman este mai degraba in pozitia celebrului soricel infatuat care, aflandu-se temporar in compania (imaginara a) elefantului traversand impreuna un pod, exclama extaziat: "Tropaim, tropaim, nu-i asa, elefantule?".


CHEIA. Cat este vorba despre dezinformare, cat este vorba despre actiunile manipulatoare ale unor cercuri ideologice autohtone si straine, cata responsabilitate revine structurilor institutionale informative si celor de analiza in a se ajunge azi la aceasta situatie ce provoaca daune extrem de serioase intereselor majore ale tarii las constatarea pe seama factorilor politici responsabili ai regimului.


DEZECHILIBRU. Tehnica supralicitarii gratuite politico-diplomatice sub umbrela ideologica prooccidentala de catre conducerea Romaniei postdecembriste a fost si a ramas o prezenta perpetua a practicii politice. Ea rezida in speranta capitalizarii politice pe plan intern si international ca o compensatie pentru absenta legitimitatii istorice in raport cu cele intamplate in decembrie 1989.

Aceasta a fost si a ramas o constanta a regimului politic postcomunist de la Bucuresti, provocand un dezechilibru costisitor la nivelul raportului intre ideologic si promovarea eficienta a intereselor nationale. Drept rezultat asistam la o succesiune de stridente inutile si jenante chiar si pentru cei in numele carora se pretindea si se pretinde a se face ceea ce se face. Chiar si acceptand inacceptabila scuza ca o atare pozitie a fost dictata de imperativul "sacrificiilor" impuse pentru a deveni mai repede membri ai NATO si UE, continuarea azi a unei atari matrice frizeaza iresponsabilitatea. Presedintele Traian Basescu si ministrul de Externe (istoric de meserie) ar trebui sa stie cum sa valorifice mult mai inteligent mostenirea fostului sistem in materie de actiuni politico-diplomatice de acest tip. Cu atat mai mult cu cat dispune cvasiintegral de aparatul politico-diplomatic si informativ operativ al fostului regim.


POLITICI. Ca tara suverana, Romania poate invoca teoretic oricand dreptul de a-si formula propriile politici de promovare a intereselor proprii, in conditiile in care nu intra in conflict cu conduita dreptului international. Mai mult, nimeni in mod tacit nu contesta in limite rationale dreptul preeminentei intereselor nationale in raport cu cele colective. Desfasurarea recentelor negocieri de la Bruxelles in cadrul UE nu fac decat sa confirme acest lucru. Intrebarea care se pune in prezent cu privire la optiunea politica de confruntare deschisa a Bucurestiului cu Moscova este "cui prodest", adica "cui serveste". Daca nu serveste, asa cum s-a vazut, politicii oficiale americane (ci dimpotriva), a UE si a NATO si nu are sprijinul direct si consistent al acestora, ce isi imagineaza conducatorii tarii ca pot obtine in raport cu interesele majore politice, economice, militare etc. ale Romaniei?


RECOMANDAREA SUA. Conceptul de "punte Est-Vest" recomandat de Washington in raportul cu Moscova presupune dialog, deschidere si flexibilitate in limitele demnitatii nationale. Politica de infruntare si confruntare practicata fata de Rusia nu numai ca nu aduce nici o contributie la mult doritul echilibru regional, dar provoaca iritare si obstacole suplimentare. Un tip de politica de altfel abandonata fara exceptie de toate marile puteri. Este trist ca planificatorii politici romani de azi dovedesc ca nu au inteles mai nimic din "substanta" politicii diplomatice rusesti a ultimelor secole si ca dovedesc concomitent o totala lipsa de imaginatie politico-diplomatica pentru promovarea intereselor nationale si a structurilor internationale pe care pretind azi in mod fals a le reprezenta.


CONSECINTE. Rezultatul acestei obtuzitati va fi o sincopa costisitoare in relatiile bilaterale, cu efecte nefaste asupra dinamicii procesului de modernizare socio-economica a societatii romanesti si a standardului de viata a fiecarui cetatean.

Daca regimul si-ar fi facut cum se cuvine "temele", altfel prioritare pe plan intern, politica externa agresiva la adresa Rusiei ar fi ramas de domeniul unei curiozitati de ordin local. La unison, atat SUA, cat UE si NATO au repetat ad nauseam la intalnirile cu interlocutorii romani importanta accelerarii procesului de democratizare pana la atingerea parametrilor minimali impusi de apartenenta la cele doua structuri internationale. Cu accentul pe conceptul de stabilitate politica si asigurarea reala a independentei ramurilor puterii legislative, executive si judecatoresti. Toate schioapata inca serios, iar continuarea regimului de monitorizare UE pentru inca doi ani pentru ramura judecatoreasca vorbeste de la sine despre decalajul intre cerinte si realitate. In aceste conditii, analiza de fata, fie ea si su-mara, ar fi imcompleta pentru intelegerea situatiei, daca nu am releva un aspect de-a dreptul tragicomic in cel mai pur stil caragialesc.


POLITICA OBTUZA. In ultimii 15 ani, din ratiuni de ordin strict economico-financiar, grupuri de interese romanesti au incercat in repetate randuri sa valorifice proximitatea pietei rusesti atat la nivelul importurilor, cat si al exporturilor. Aceste eforturi in mare parte dezideologizate, chiar daca pastrau urmele unor vechi conivente, s-au lovit in permanenta de opozitia drastica a cercurilor ideologice dominante, care vedeau in aceste relatii culpabilitati si obstacole inerente in procesul de democratizare accelerata, avand drept model sistemului politic occidental. In plus, tocmai datorita perpetuarii la carma puterii a unei clase politice comuniste reciclate ideologic peste noapte existau serioase temeri ca occidentalii ar fi fost tentati sa suspecteze regimul de "jocuri politice si ideologice duplicitare". De aici solutia cunoscutului dicton de a juca in plan ideologic rolul "catolicului mai catolic decat Papa".


CAPRA VECINULUI. Costurile unei atari politici obtuze au fost si au ramas imense sub aspect economico-financiar. Cauza: absenta, asa cum am mentionat deja, a unei reforme reale a clasei politice si incapacitatea factorilor de decizie politica din Romania de a elimina fara sacrificii inutile neincrederea perena a partenerilor occidentali. Apogeul dramei este atins in actualul moment, cand Romania, desi deja membra a UE si a NATO, este impinsa de grupul de interese din jurul sefului statului sa continue o politica oficiala de confruntare (absolut inutila in raport cu interesele nationale) cu Rusia, fie doar si pentru a bloca actiunile de cooperare cu aceasta tara a unui grup de interese aflat in tabara politica adversa, adica a premierului Calin Popescu Tariceanu. Adica confirmarea deplina a vechiului proverb cu "mai bine sa moara capra vecinuluia€¦". Cu alte cuvinte, pentru a nu permite intarirea pozitiei adversarului, grupul de interese din spatele presedintelui saboteaza fie si in ceasul al doisprezecelea interesele economice majore ale tarii in favoarea unor obiective ce nu pot fi calificate in acest context decat ca fiind minore.


MANIPULARI. Las pe seama opiniei publice sa califice o asemenea optiune, indiferent de ce parte a baricadei se afla in confruntarea intre palatele Cotroceni si Victoria. Cu precizarea ca ambele tabere se intrec pe viata si pe moarte, cum se spune, in a dovedi demagogic ca tin cat mai sus stindardul preocuparii pentru bunastarea romanului de rand.

Aceleasi tabere nu prididesc in a manipula opinia publica prin intermediul mass-media serviente ca in confruntarea directa se bucura fiecare in mod preferential de sprijinul politic extern al capitalelor occidentale sau al diferitelor organizatii si structuri regionale internationale. Constiente de aceste actiuni manipulante, factorii de decizie politica ai marilor puteri s-au distantat oficial rapid de orice postura partizana. In cazul SUA, in mai multe randuri, inclusiv recent, prin vocea autorizata a ambasadorului si prim-adjunctului ambasadorului SUA la Bucuresti, opinia publica dintre Romania a luat cunostinta de pozitia oficiala americana: Administratia SUA nu sprijina partizan pe nici una dintre cele doua tabere aflate in conflict. Pentru Washington, ceea ce este esential in cadrul relatiilor bilaterale este ca, indiferent cine se afla la conducerea tarii, trebuie sa-si asume onorarea obligatiilor convenite oficial. O dovada in plus se dovedeste ca, prin statutul de super putere, SUA nu-si permit sa fie manipulate fara macar a li se cere acordul in jocurile de culise ale unei tari ca Romania.


SA NU UITAM MOLDOVA. Nu in ultimul rand, promotorii actualei politici de confruntare cu Rusia ar trebui sa se intrebe in ce masura inasprirea relatiilor cu marea putere de la Rasarit contribuie in vreun fel la sprijinirea Moldovei de a-si recapata integritatea teritoriala. Inainte de a se ambitiona nerealist sa devina varf de lance in politica regionala caspico-pontica a obtinut Romania vreun sprijin concret din partea occidentalilor in problema moldoveana? Acordul de la Istanbul privind retragerea trupelor din Transnistria si a zonelor de conflict inghetat din Caucaz a ramas o promisiune neonorata de Rusia, desi la masa negocierilor s-au aflat toti "greii" politicii globale. Si atunci cum isi poate imagina cineva ca o Romanie singura si practic izolata poate face in prezent mai mult?


TREZIREA LA REALITATE. Daca SUA si UE nu au reusit sa impuna aplicarea acordului de la Istanbul, ce sansa rationala are Bucurestiul de a impune suita de formule economice si energetice carora Moscova li se opune prin declaratii fara echivoc?

Formule retorice de genul "Romania nu va accepta niciodata ca resursele energetice sa devina un mijloc de presiune politica in relatiile internationale" suna exceptional, dar tin de domeniul irealului. Un efort fie si superficial de a rasfoi filele istoriei universale a ultimilor o suta de ani i-ar trezi la realitate pe sustinatorii actualei politici fata de Moscova. Culmea ironiei istorice va fi ca, tocmai invocand principiul liberei concurente ce domina economia de piata, Moscova va plati serioase polite Bucurestiului pentru actuala politica. O nota de plata ce va fi achitata insa nu de conducerea politica, ci de romanul de rand. Nu trebuie sa fii castigatorul Premiului Nobel pentru Economie pentru a intelege ca economia Romaniei a fost si va ramane in mod obiectiv depedenta de gazul si de petrolul rusesc. Modelul fostului regim de a importa minereu de fier din Australia si Brazilia cand zacamintele de la Krivoirog erau la doi pasi si-a avut justificarea politica a momentului, dar a continua aplicarea acestuia in domeniul energetic in conditiile actuale frizeaza absurdul. O situatie cu atat mai kafkiana, cu cat nu este ceruta oficial in formula actuala de nimeni pe plan international.


"LIDER REGIONAL". Actualul presedinte pare a fi mostenit sindromul Emil Constantinescu de a incerca sa devina "lider regional" pe considerent de uz domestic fara a fi asimilat cum se cuvine rezultatul obtinut de predecesorul sau. Se ignora cu alte cuvinte un truism elementar: o politica externa de succes se fundamenteaza pe soliditatea resurselor unei politici interne sanatoase. Reversul este in cel mai bun caz unul efemer.

Nu in cele din urma, pentru cei tentati de a vedea in actuala politica agresiva expresia satisfactiei refulatorii sau ca o compensatie pentru frustarile de ordin istoric in cadrul relatiilor bilaterale romano-ruse, am o veste proasta: fac obiectul unei iluzii manipulatorii de tip morganatic. Pentru statele mici/mijlocii, intre extrema de a fi in statut de totala servitute politica si ideologica si a beneficia de libertatea absoluta la nivel decizional exista numeroase alternative pozitive. Pilda lui David in confruntarea cu Goliat poate fi o aspiratie realista doar la nivel de simbol in procesul gasirii unor cai si mijloace inteligente pentru a-ti promova interesele in raport cu o mare putere. Dar pentru asta, in cazul Romaniei, e nevoie de o clasa conducatoare cu o cultura politica solida, capabila sa faca o evaluare corecta a conjuncturii istorice si a volumului si calitatii resurselor disponibile pentru asigurarea succesului politicii de promovare a intereselor nationale. Analiza de fata demonstreaza, din pacate, nu numai esecul costisitor al sistemului actual, dar si necesitatea imperioasa a unor reforme profunde care-si asteapta rezolvarea de mai bine de 18 de ani.


P.S.: Cadrul intalnirii recente a presedintelui George Bush cu presedintele Vladimir Putin ar trebui sa faca obiectul unei analize speciale pentru planificatorii politicii agresive antirusesti de la Bucuresti. Iar SUA, daca mai este nevoie sa amintesc, nu sunt Romania si dispune de statutul de super putere.