Marturisire de prisos

Abia sosisem in Bucuresti din patriarhalul Turnu Magurele. Trecusera doar doua saptamani si ma cazneam constiincios sa iau pulsul noului spatiu profesional. Nu-mi era deloc usor, intr-o urbe pestrita, incalcita si lipsita de vraja. Contradictorie si turbulenta deopotriva. Un solitar care se rupsese de bunavoie de mediul sau sigur si confortabil, cu iz mucezit, pentru a forta destinul. Atent la mine insumi si preocupat sa ma "implementez" grabnic, nu pricepeam mare lucru din intamplarile istorice si politice  puse la cale in exteriorul meu. Orasul fierbea incandescent, iar evenimentele aduceau mereu panica si tulburare. Patimi si ura.  Incapabil  de entuziasme colective sau civice, observam totul cu detasare, enervat insa de energia irosita aiurea in zorii democratiei cocotate pe tancuri si pazita strasnic de activistii puscasi. Ma lasa indiferent lupta politica, nu sunt in stare sa ma inregimentez in haitele pregatite sa se sfartece din interese partinice. Nu am astfel de ambitii si de aceea detest miscarile de strada, gloata vindicativa si revendicativa. Iar agora are oaresce  parfum numai in povestile despre Grecia socratica. Nu-mi place secolul "omului gloata", fiindca, si aici il citez pe Virgil Gheorghiu, "Individul nu mai exista. A disparut. S-a inecat in multime. Omul decazut din independenta lui de individ si de fiinta omeneasca s-a transformat in multime. Si masele sunt impermeabile spiritualitatii".


E lesne de inteles ca "cenaclul" politic din Piata Universitatii imi displacea teribil. Insii aceia cam nespalati si slinosi, intinsi ostentativ in corturile din fata Teatrului National, ma iritau. Ii dezaprobam organic, din principiu. Stransi in ceata, zgomotosi si candrii, mitingistii semanau izbitor cu o turma  primitiva, razvratita din spiritul de fronda al momentului inca netransat. Ma intriga incapatanarea cu care zi de zi se adunau acolo si blocau ditamai piata cu sloganurile lor agresive. Cantate si recitate. O rana deschisa pe obrazul citadin, plina de puroi, nu altcumva decriptam manifestatia de la kilometrul zero al Romaniei. Intr-o sambata mi-am infrant greata si am mers printre "teroristii" bunelor moravuri si ordinii publice. Locul putea a mizerie, si asta m-a revoltat definitiv. Am plecat val-vartej, asteptand cu nerabdare clipa imprastierii lor de catre organele represive ale statului, carora le reprosam tocmai lipsa curajului. A fermitatii. Ea n-a intarziat si in dimineata descinderii  in forta in "zona libera de comunism" m-am simtit usurat. In sfarsit, statul se incumetase sa-si respecte fisa postului. La Procuratura Capitalei se stabileau echipele de procurori insarcinati sa-i inhate pe revolutionarii perpetui. Se dadeau ordine scurte si se imparteau mandate in alb. Doi cate doi, anchetatorii desemnati anume paraseau cladirea in directii necunoscute. Ii insoteam cu privirea si-mi parea rau ca nu sunt cu ei. Colegii mei faceau istorie, eliberau Capitala de golani, iar eu imi pierdeam orele cu accidentele de munca de la sector si cu furturile de jante! In istorie erau admisi doar procurorii cu experienta, nu noi, niste bieti ucenici. Ah, si ce i-as fi arestat pe zurbagiii aia dedati scandalului si dezordinii! (Pericolul mortal al magistratului este tineretea, exaltarile imature, dar asta am aflat-o mai tarziu. E primejdios sa indesi in mana unui tanar atata putere!) Ca mine gandea si droaia de procurori de atunci, dar soarta ne-a triat: pe unii ne-a ferit de oprobriul ulterior, iar altora le-a maculat viitorul. Dupa ce initial i-am invidiat pe norocosii trimisi la vanatoare de demonstranti furiosi, mai apoi i-am cainat, citindu-le numele prin ziarele revansarde ori prin dosarele penale. Cazusera in capcana curgerii vremurilor si erau luati la refec de cativa ziaristi damboviteni, transformati in anchetatori neinduplecati. (Imi tasneste din memorie remarca maestrului Octavian Paler, cum ca "Ziaristul roman se considera simultan politist, procuror si judecator, ceea ce nu e permis".)


S-au scurs din acel iunie dement saptesprezece ani si ego-ul meu s-a lamurit, si-a potolit pornirea aparent justitiara de inceput. S-a asezat cuminte in launtrul sau, inteleptindu-se. M-au domolit multele evenimente traite in brambureala postdecembrista si mi-am dat seama ca, cel mai adesea, nuantele creeaza diferenta. Culorile nu te ajuta decat sa-ti fixezi limitele si sa te indeparteze de eroare. Hazardul m-a salvat de excesul de dreptate caruia ii eram harazit in anii cruzi si intoleranti ai tineretii navalnice. Ai tineretii antipatic de maniheista.

---

Despre autor: