Dupa Gheorghe Onisoru si Claudiu Secasiu, nu avem a spera la prea multe de la noul presedinte al CNSAS. Pare ca oricine ajunge la conducerea CNSAS devine dintr-o data alt om. Blindul si decentul moldovean care se arata la inceput Gheorghe Onisoru s-a transformat peste noapte intr-un birocrat chisat si complet opac. Claudiu Secasiu parea a aduce un aer proaspat, date fiind tineretea sa si descendenta din BBC. In scurt timp, a fost si el coplesit de uriasele secrete pe care le avea de pazit si s-a izolat. A demisionat pe motive de stres, din cit se pare.

De la noul presedinte, Ladislau Csendes, nu cred ca avem sanse sa aflam mai multe despre cei care cintau la Securitate, in pofida pregatirii sale muzicale. Asupra sa greveaza citeva episoade deloc limpezi, cum ar fi verdictul favorabil dat lui Vadim Tudor, absentele sale strategice care au facilitat decizii scandaloase sau manipularea interesata a dosarului lui Marko Bela. Daca adaugam si episodul Turianu si pierderea temporara de memorie a lui Dan Lazea, am putea crede ca CNSAS este un loc in care oamenii isi pierd subit mintile. Dar eu nu cred ca e vorba despre oameni, ci mai degraba institutia e cea care ii aduce in aceasta stare.

Principalul pacat al CNSAS e faptul ca acolo secretul e regula, si nu exceptia. Fiecare are ceva de aparat si ceva de ascuns. Teoretic, membrii Colegiului sint tinuti de lege sa respecte secretele din dosare pina la un verdict definitiv al Justitiei. Trebuie sa recunoastem, este o cerinta inumana. Uriasei presiuni la care sint supusi membrii Colegiului i se adauga faptul ca putinele informatii care razbat de acolo pica in opinia publica precum scuipatul pe plita incinsa, iar presa le transforma in mega-evenimente, cu riscul de a comite mari nedreptati fata de unii oameni.

Un alt pacat al acestei institutii e acela ca e pusa sa dea, prin vot, verdicte in alb si negru acolo unde exista infinitezimale nuante de gri. Asa se ajunge ca verdictele CNSAS sa piarda mult din valoarea de adevar, oricit de sumar, si sa devina o simpla rezultanta a aritmeticii prezentei la vot.

Rezulta de aici un imperativ pentru care am mai pledat: deschiderea arhivelor CNSAS. Aceasta ar permite ca fiecare sa-si ia de acolo portia de gri care ii convine. In plus, pusa in fata unei avalanse de informatii, e de asteptat ca presa sa selecteze cazurile cu adevarat relevante. Si va gresi, poate, mai putin fata de unii oameni.