Reprezentantul Ministerului Economiei si Finantelor, Marcu Nicu, a fost ales ieri presedinte al Consiliului National de Integritate. El a obtinut sapte voturi, iar contracandidata sa, reprezentanta PSD, Simona Teodoriu, doar patru voturi.
Toti cei 13 membri CNI au fost prezenti la sedinta, dar, din totalul celor 13 voturi, doua au fost abtineri, astfel ca au fost anulate.
Conform legii, presedintele CNI este ales prin vot secret, cu majoritate simpla, dintre membrii Consiliului.

PD: Consiliul este o institutie a€žpolitizata"

Reprezentantul PD in CNI, Marian Zlotea, a declarat ca s-a abtinut de la votul privind alegerea presedintelui Consiliului, cea de-a doua abtinere apartinandu-i reprezentantului societatii civile, Codru Vrabie. Zlotea a declarat ca motivul abtinerii sale la vot a fost acela ca nu a dorit sa se amestece in lupta dintre PSD si PNL. a€žNu avea rost sa ma amestec in aceasta lupta dintre PSD si PNL, astfel ca am luat decizia de a ma abtine. Au fost doua abtineri, Codru Vrabie, reprezentantul societatii civile, si cu mine. Restul jocurilor nu ne-au interesat", a aratat Zlotea. Intrebat daca apreciaza ca presedintele ales al Consiliului reprezinta interesele PNL in Consiliu, Zlotea a precizat ca nu considera acest lucru, dar ca decizia sa a fost sa nu intre in niciun fel de joc politic.

Citeste si:

Marcu a respins insa acuzatiile

Intrebat cum comenteaza declaratiile colegului sau Marian Zlotea privind politizarea institutiei, Nicu Marcu a declarat: "Eu nu cred ca este politizata, este declaratia dumnealui. A fost un vot secret, a fost un vot corect, iar desemnarea presedintelui s-a facut cu majoritate simpla".
Presedintele CNI a declarat ca isi doreste ca aceasta institutie a€žsa aiba rolul de a face sa functioneze ANI in conditii de independenta operationala" si ca isi propune sa faca "echipa cu membrii acestei echipe", pentru a-si duce la bun sfarsit mandatul pe care Senatul l-a incredintat celor 13 membri. Intrebat daca face parte dintr-un partid politic, Nicu Marcu a spus ca a facut parte din PNL, pentru o scurta perioada, de cateva luni, de unde a plecat la sfarsitul lui 2006, iar acum nu este inregimentat politic, detinand functia de director in cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.
Presedintele CNI a anuntat ca in perioada urmatoare Consiliul va lucra la regulamentul de organizare si functionare a ANI. In plus, in cadrul sedintei de marti s-a stabilit componenta unei comisii, formata din cinci membri CNI, care se va ocupa de conturarea regulamentului de organizare a concursului pentru alegerea presedintelui ANI, termenul-limita pentru finalizarea acestui document fiind de 15 zile de la constituirea forului. Din comisia care va lucra la regulamentul concursului pentru alegerea presedintelui ANI fac parte Mihai Radu Septefrati, Xenia Cosette Teodorescu, Codru Vrabie, Vasile Ciuperca si Marian Zlotea. Urmatoarea sedinta de lucru a CNI va avea loc saptamana viitoare, miercuri, la Guvern, unde SGG a pus la dispozitie o locatie pentru desfasurarea sedintelor, pana cand sediul ANI din Lascar Catargiu nr. 15 va deveni functional.