Imi place sa gatesc, insa n-am sa scriu carti de bucate si nici n-o sa apar la televiziune ca maestru bucatar. Mancarurile, pe care pot sa le prepar din aproape orice, n-au nume. Nu stiu sa fac de doua ori acelasi fel. Nu am in vedere niste retete si nici nu intreb pe nimeni cum trebuie procedat cand simt ca mi-ar mai trebui o leguma sau o mirodenie si n-am. Cel mai mult imi place sa gatesc o mancare din orice, care se cheama mancarica. E foarte apreciata de cei care se intampla s-o aiba in farfurii, mai ales cand mor de foame. De multe ori, felul doi imi iese la fel de zemos ca felul intai, si-n schimb, in ciorba poti sa infingi lingura si sa stea dreapta. Tot ce conteaza e ca mancarica sa fie buna la gust, chiar daca, atunci cand pun apa la fiert si uleiul in tigaie, camara si frigiderul sunt goale.


Cel mai reusit fel de mancare l-am creat din gheare si gaturi de pui, intr-o vreme cand aproape toate frigiderele din Romania erau goale, iar ca alternativa exista doar mancarica din picioare de porc, numita "tocana de Adidasi". Nu trebuie sa fii neaparat mester mare, ca sa faci o mancarica de gaturi si gheare perfecta. Totusi, talentul nu-i de ajuns. E nevoie de ceva in plus, si anume de dragostea pentru cei care asteapta de la tine o minune. Gaturile si ghearele de pui nu imbie pe nimeni la gatit, iar la pungi, amestecate, sunt de-a dreptul scarboase.


In 1970, in timpul foametei din China, am vazut intr-o piata din Beijing o gramajoara de mate de rata si de pui. Mai rau de atat nu se poate, i-am spus atasatului de presa de la ambasada, care se uita indiferent la saracia de pe tarabe. Omul vazuse probabil prea multe ca sa mai fie impresionat de ideea unei ciorbe de mate. Dupa un timp, a spus: "Se poate si mai rau".


Partea proasta cu mancarurile astea de om sarac e ca dau dependenta. Te obisnuiesti cu ele si, cu timpul, cotletul de vitel la gratar si somonul afumat iti cad greu la stomac. Cunosc persoane care au mancat ani de-a randul numai ciorbe de adidasi si mitocanita de gaturi si gheare. Oameni, altfel de treaba, care regreta epoca si spun ca era mai bine. Nu ca n-ar fi poftit si la carne, dar macar rabdau toti, iar daca ar fi fost s-o duca si mai rau, macar n-o ducea nimeni mai bine.


Spre sfarsitul zilei, printre tarabele din Piata Obor pot fi vazuti o multime de batrani care-si umplu sacosele cu resturile negotului. Din tot ce se arunca e intotdeauna si ceva ce mai poate fi folosit: cateva frunze de varza, niste rosii stalcite, un morcov, o ceapa, un ardei gras doar pe jumatate alterat. In hala de carne, macelarii leapada oasele pe care nu le cumpara nimeni in niste lazi. Dragii nostri batrani cu pensii de mizerie. Cu doua oase

si o fiertura de legume le iese o mancarica!