Cind tele-realitatea devine substitutul realitatii, cind informarea onesta a publicului se transforma in infotainment, cind tele-democratia risca sa perverteasca democratia, dezvrajind-o pina intr-acolo incit o metamorfozeaza intr-un grotesc spectacol de bilci, confuzia puterilor poate inaugura noua forma de despotie, pe cit de soft, pe atit de determinata sa asigure beneficii doar pentru unii, dictatura pietei si a mandarinilor ei.

Vidata de continutul sau cetatenesc, democratia se volatilizeaza. Cit de civica mai poate sa fie societatea intr-o vreme in care cetateanul accepta, aparent fericit, rolul de simplu consumator de bunuri si servicii? Si atunci, ce loc mai ramine pentru societatea civila intr-o lume absorbita de paradigma consumatorista? Ajunsa intr-un impas valoric, consecinta a conflictului dintre modelele etice si politice greu de conciliat, societatea contemporana este pusa in fata unei alegeri fundamentale: va merge pe calea unei democratii inchise, preponderent individualiste, chiar daca accentele comunitariste nu vor fi reprimate, majoritariste, oricind gata sa se prefaca in contrariul ei sau sa urmeze calea unei democratii deschise, pluraliste si consensualiste.

Rezolvarea acestei dileme depinde de evolutia societatii civile. Mai mult ca niciodata, viitorul democratiei atirna de starea societatii civile, de capacitatea acesteia de a restabili locul dialogului civic in centrul dezbaterii publice. Or, perspectiva liberala asupra societatii civile, hegemonica in ultimele decenii, fie sub forma neoliberalismului economic, fie sub cea a neoconservatorismului, se concentreaza in jurul dialogului economic, pe cind perspectiva comunitara, cel putin in varianta sa socialista, priveste societatea civila in relatie cu dialogul social. Intre pragmatism, utilitarism si hedonism, pe de o parte, si solidaritatea mecanica si coeziune sociala, pe de alta parte, nu pare sa mai fie spatiu pentru altceva. Si totusi, spatiul civic determina atit spatiul politic, cit si pe cel social sau economic.

Dupa ce au evadat din spatiul civic inca din primele decenii de dupa Al Doilea Razboi Mondial, autonomizindu-se in raport cu societatea, partidele sint acum in deruta. Dinamica economica si sociala, rezultata din suprapunerea mai multor „revolutii" mai mult sau mai putin industriale sau postindustriale, a transformat atit societatea, cit si partidele. Tradindu-si vocatia civica, acestea s-au transformat in organizatii clientelare, scapate de sub controlul militantilor. Privite cu ostilitate, partidele par sa fi trecut nu doar dincolo de frontiera societatii civile, ci sa se fi plasat pur si simplu in afara societatii. Ele nu mai sint percepute ca forme de asociere pentru protejarea si promovarea intereselor, ci ca forme de realizare personala. In consecinta, dialogul politic cu societatea a fost compromis, iar consecinta este precarizarea democratiei. Caci, desi partidele si teoreticienii incearca sa reduca democratia la un joc institutional fondat pe reprezentarea intereselor si pe alegeri libere si competitive, ea ramine, in primul rind, o stare de spirit.

Tentatia de a neutraliza societatea civila a dus spre fundatura in care ne aflam. Solutia ar fi, s-o spunem o data cu Jacques Attali, o noua diviziune a muncii politice in care societatea civila, in particular asociatiile civice, sa preia o parte din activitatile abandonate de partidele politice.