Conform datelor Barometrului de Opinie Politica IMAS difuzate ieri, jumatate dintre cei care ar merge la vot ar opta pentru formatiunea democratilor, numai 15% preferand PSD.
Cele doua partide sunt urmate de PNL (11%) si PNG (10%) - de a
Conform datelor Barometrului de Opinie Politica IMAS difuzate ieri, jumatate dintre cei care ar merge la vot ar opta pentru formatiunea democratilor, numai 15% preferand PSD.
Cele doua partide sunt urmate de PNL (11%) si PNG (10%) - de altfel singurele care mai figureaza peste pragul de 5% necesar intrarii in Legislativ. Potrivit sondajului, PLD, PRM si UDMR ar obtine cate patru procente, in timp ce PC, PIN si PNTCD sunt cotate, fiecare, cu 1% din preferintele electoratului. Procentul indecisilor si al celor care nu se prezinta la vot este de 21% (fig.1). In topul increderii, pe primul loc se situeaza, in continuare, Traian Basescu (56%), urmat de liderul PNG - George Becali (33%), cel al PLD - Theodor Stolojan (31%), PD - Emil Boc (18%) si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu (18%). Seful pesedistilor, Mircea Geoana, figureaza cu 16% aprecieri pozitive, fiind urmat de premierul Calin Popescu Tariceanu (13%), Corneliu Vadim Tudor (12%), Emil Constantinescu (10%), Eugen Nicolaescu (9%), Marko Bela (8%), Dan Voiculescu (5%) si Ioan Talpes (4%) (fig.2).
Directie gresita
In opinia majoritatii romanilor (56%), in Romania lucrurile merg intr-o directie gresita, numai 38% sustinand contrariul (fig.3). In ceea ce priveste activitatea Guvernului, aproape un sfert din populatie (23%) considera ca actualul Executiv conduce tara mai bine decat cel care a condus inainte, in timp ce 34% au o opinie total opusa (fig. 4). Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1241 de subiecti selectati aleator, reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, cu o marja de eroare de plus/minus 2,8%.
Ludovic Orban, vicepresedinte PNL
Spectrul politic se reaseaza
"Chiar daca cifrele din sondajul IMAS nu corespund cu cercetarile noastre sociologice, este evident ca avem de-a face cu o crestere artificiala a PD in urma referendumului pentru suspendarea presedintelui, crestere determinata in special de faptul ca PD s-a lipit ca marca de scrisoare de Traian Basescu. Aceasta crestere a inceput insa sa se diminueze. Se manifesta deja o tendinta de reasezare a spectrului politic, concretizata in reducerea intentiei de vot pentru PD si de crestere pentru PNL. In mod evident, dupa ce a trecut impactul emotional al referendumului, oamenii revin la optiuni mai apropiate de convingerile lor, iar pe masura ce se apropie alegerile vor vota in functie de oferta fiecarui partid". (O.B.)
Marton Arpad, liderul deputatilor UDMR
"Avem mereu intre 4 si 6% in sondaje"
"De obicei, in functie de cate persoane au fost intrebate si cum (n.r. in cadrul unui sondaj de opinie), UDMR are intre 4 si 6%, ceea ce nu este iesit din comun. Uitati de marja de eroare a sondajului, de 2,7%. Evident, noi suntem in permanenta in jurul pragului electoral. La 1300 de persoane, (esantionul pe care a fost facut sondajul), populatia maghiara chestionata nu avea cum sa ajunga la un nivel de luat in consideratie. Marja de eroare a sondajului este de 2,7%, deci UDMR ar putea fi si undeva la 6,7%, in loc de 4%. Asta nu inseamna ca noi nu trebuie sa avem o preocupare fata de procentajul obtinut in sondaje. Cu toate astea, in 17 ani de zile, Uniunea a fost mai tot timpul cotata in sondaje ori cu 4%, ori cu 6%. Acum nu s-a intamplat nimic spectaculos, nimic iesit din comun". (R.I.P.)
Victor Ponta, deputat PSD
Cresterea depinde de noi
"PSD trebuie sa hotarasca daca ii sustine sau nu pe liberali. Jocul asta in care suntem si in opozitie si la putere ne costa. Trebuie sa aratam oamenilor clar ca suntem in opozitie pentru ca electoratul voteaza fie cu cei de la putere, fie cu cei din opozitie. Sa venim cu proiecte, pentru ca de noi depinde sa crestem in sondaje". (C.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.