Joi, 28 iunie 2007. Parchetul General, condus (inca!) de Codruta Kövesi, provinciala adusa la Bucuresti de Traian Basescu si de Monica Macovei, pentru ca aveau nevoie de o plutitoare sub fustele careia sa faca politie politica, a remis presei un comunicat potrivit caruia s-a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva lui Adrian Nastase, Ioan Talpes, Dan Iosif si Sergiu Nicolaescu in dosarul poreclit senzationalist "Aurul Dacilor".

Presa noastra atat de libera si atat de independenta a expediat stirea intr-o nota prizarita, cand n-au tiparit-o deloc.

Cine stie cat de cat despre ce-i vorba in comunicat si, mai ales, cine se mai iluzioneaza ca in Romania lui decembrie 1989 a avut loc o revolutie vizand instaurarea unei justitii corecte, parte indisolubila a statului de drept, va fi ramas nitel uimit de tratamentul aplicat informatiei despre neinceperea urmarii penale in cazul politicienilor mai sus-amintiti.

Nitel uimit, daca nu chiar uimit de-a binelea, deoarece aceasta informatie dezvaluie, in fine, una dintre cele mai grave realitati ale regimului Basescu.

Se face azi caz, mai mult sau mai putin fortat, de mineriadele regimului Iliescu.

Peste ani, cand Traian Basescu nu va fi cocotat in jiltul de la Cotroceni (evident, daca intelectualii grupati in jurul Institutului Cultural Roman nu vor reusi sa-l faca presedinte pe viata!), abuzurile politiei sale politice - DNA si Parchetul General - vor fi condamnate mai aspru decat mineriadele.

O simpla recapitulare a istoriei acestui NUP, trecut cu vederea de presa, de asa-zisa societate civila, de partide politice, in frunte cu PSD-ul lui Mircea Geoana, ne ofera o radiografie a marsaviilor comise de procurori in zelul lor penal de a indeplini comenzile politice de la Cotroceni.


La 2 iunie 2005, procurorul Augustin Lazar de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia furnizeaza presei informatia potrivit careia Adrian Nastase, Ioan Talpes, Sergiu Nicolaescu sunt cercetati penal pentru infractiunea de tainuire a unor bratari dacice.
Desigur, in iunie 2005 ne aflam in perioada cand ziarele si televiziunile, chiar si cele cat de cat independente de Cotroceni, inghiteau pe nemestecate si ofereau cititorilor si telespectatorilor, sub forma de voma publicistica, toate textele diversioniste ale DNA si ale Parchetului General.


Tot ce venea de la DNA si de la Parchetul General, mai ales cand era vorba despre dusmanii politici ai lui Traian Basescu, in frunte cu Adrian Nastase, trecea drept litera de Evanghelie. Jurnalistul se defineste, inainte de toate, prin spiritul critic fata de vorbele si faptele  Puterii. Acest spirit critic impunea presei romanesti o minima verificare a celor oferite de procurori ca fiind documente din dosare. Din nenorocire, in cazul acuzatiilor aduse lui Adrian Nastase in tenebroasa afacere a "Aurului dacilor" nimeni n-a catadicsit sa vada ce probe detineau procurorii. Daca vreun jurnalist ar fi avut curiozitatea de a cere procurorului Augustin Lazar si probele, ar fi constatat ca acestea se rezumau la  niste declaratii ale unor inculpati luate sub presiuni tipice Securitatii. Declaratii care, chiar si in aceste conditii, nu erau altceva decat niste simple povesti. Se intemeiau pe "eu cred", "nu stiu", "s-ar parea", "din auzite".

va urma