Sfarsitul lunii trecute a gasit leul la maximul ultimilor cinci ani in raport cu euro, cursul mediu fiind anuntat la 3,1340 lei, sub nivelul inregistrat la inceputul lui iunie 2002. Fata de ultimul curs din anul 2006, leul a crescut cu 7,9% fata de euro, in ultimele 12 luni aprecierea lui fiind de 45 bani (12,68%).
Aceasta evolutie, inceputa in octombrie 2004, atunci cand euro atingea un maxim de 4,1179 lei, se datoreaza mai multor factori. In primul rand este vorba de intrarile mari de capital in economia romaneasca, proces care a inceput ceva mai tarziu pentru tara noastra, abia atunci cand aderarea la UE devenise o certitudine. Apoi, este vorba despre intrarile mari de numerar la nivelul caselor de schimb, de la romanii care muncesc in strainatate. Datele oferite de BNR indica, doar pentru anul trecut, intrari de aproape 5,5 miliarde euro, sumele fiind insa mult mai mari, avand in vedere ca mari cantitati de valuta vin a€žla sacosa". Leul este sustinut, de asemenea, de exporturile companiilor romanesti. Nu in ultimul rand trebuie reamintiti a€žbanii fierbinti" veniti sa profite de pe urma dobanzilor ridicate si a aprecierii leului. Chiar daca fondurile speculative se ridica la doar 2 - 3 miliarde euro, volumul redus de tranzactionare din piata valutara, care este de circa 1 - 1,5 miliarde euro/sedinta, le permite acestora sa faca profituri interesante.
Piata s-a aflat vineri sub presiune inca de la inceputul sedintei, de la cotatii in jurul valorii de 3,16 lei, euro coborand la jumatatea zilei la 3,1350 lei pe fondul unor vanzari agresive de valuta din partea speculatorilor straini. Presiunea pe vanzare a continuat si in partea a doua a sedintei, euro coborand pana la 3,1150 lei.
Ramane de vazut care va fi pozitia bancii centrale, care nu a intervenit inca in piata valutara, multumindu-se doar cu scaderea dobanzii de politica monetara de la 7,25 la 7%. In urma cu o saptamana, atunci cand euro atinsese pragul de 3,16 lei, Mugur Isarescu declara ca BNR analizeaza cu atentie evolutia cursului, neexcluzand posibilitatea unei interventii in cazul in care leul va continua sa se aprecieze. Numai ca aceasta declaratie a avut darul de a intensifica si mai mult speculatiile, leul castigand aproape 2% fata de euro.
a€žAprecierea leului a survenit pe fondul unei cereri de lei ceva mai mari din partea bancilor, declara un dealer bancar. De aceasta evolutie au profitat speculatorii, in piata aflandu-se cantitati mari de valuta, rezultate din intrarile de la casele de schimb, dar si din investitiile straine in economie. Speculatorii nu se tem de o posibila interventie a BNR, ei avand doar de castigat, avand in vedere nivelurile la care au vandut".
Pe piata monetara, dobanzile overnight si one week s-au temperat, coborand in intervalul 6,5 - 8,5%, dupa ce la inceput urcasera la 12 - 20%. Trebuie reamintit ca la mijlocul saptamanii trecute, BNR a a€žinjectat" in piata 2,5 miliarde lei prin operatiuni de tip repo cu scadenta la doua saptamani cu o dobanda de 7%/an.
Dolarul a continuat, la randul lui, sa piarda teren in fata monedei nationale, cursul sau coborand vineri de la 2,3515 lei, valoare stabilita in sedinta precedenta, la 2,3246 lei. Moneda americana nu a mai fost cotata la un nivel similar din septembrie 2000.