Dezbaterile aprinse din Senat pe marginea motiunii ce-l viza pe titularul de la Sanatate, Eugen Nicolaescu, au avut doar rolul de a da opiniei publice impresia grijii pe care o poarta Parlamentul starii de sanatate a romanilor.
Teoretic, coalit
Dezbaterile aprinse din Senat pe marginea motiunii ce-l viza pe titularul de la Sanatate, Eugen Nicolaescu, au avut doar rolul de a da opiniei publice impresia grijii pe care o poarta Parlamentul starii de sanatate a romanilor.
Teoretic, coalitia ad-hoc dintre PSD, PD, PLD si PRM ar fi avut suficiente voturi pentru a trece motiunea initiata de social-democrati, "Sanatatea publica este grav bolnava". Dar au fost doar 53 de voturi pentru motiune, 36 "contra" si doua abtineri. Insuficient deoarece, pentru adoptarea motiunii, era nevoie de cel putin 69 de voturi "pentru". Daca reprezentantii PD, PLD si PRM s-au limitat la cateva critici punctuale si au anuntat ca vor vota in favoarea motiunii, senatorii pesedisti au fost mult mai virulenti, discursurile lor ajungand uneori la limita insultei. Cel mai dur a fost Sorin Oprescu. "Va deranjeaza ca vi se spune in fata ca ati nenorocit sistemul... Unii oameni se nasc jigniti. Probabil ca dumneavoastra faceti parte din aceasta categorie" a afirmat Oprescu inainte de a-l acuza pe ministru ca a centralizat sistemul, ca a indepartat profesionistii din spitale si si-a subordonat Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. In final, Oprescu a citat dintr-o lucrare numita "Inima prostiei": "Sefii idioti creeaza nebunie in jur". In pofida acestor violente de limbaj, coalitia anti-Nicolaescu a dat dovada de placiditate la vot astfel ca ministrul a scapat fara un vot de blam la Senat. Mai mult succes a avut motiunea PSD pe agricultura care a trecut cu 131 voturi "pentru", 63 "contra" si 17 abtineri. Motiunea a fost dezbatuta marti, dar a fost votata de-abia ieri din cauza lipsei de cvorum. Pentru adoptarea motiunii au votat deputatii PSD, PD, PRM, dar si un deputat PNL, Adrian Semcu, iar "impotriva" s-au pronuntat PNL, UDMR si PC. (Adrian ILIE)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.