Scena publica romaneasca respira greu sub vipie. Parlamentul bilbiie motiuni fara sens, Guvernul e stabil cita vreme teama de urne a PSD e vie si parca nici dnii Basescu si Tariceanu nu se mai confrunta atit de aprig. Musculatura devine flasca, toata lumea se trage la umbra, lenea estivala se intinde pe cuprins.

Subiectele naprasnice de alta data sint, acum, amintiri. Dar prima pagina trebuie sa se tina cu ceva. De cite ori e nevoie de ceva si nu avem, ne intoarcem spre intelectuali. Intelectualul pare anume antrenat sa acopere, cu priceperea sa versatila, lipsurile cetatii. Si carentele de moment ale resurselor ei umane, dar si penuria de subiecte pentru media. Mai nou, intelectualii au devenit complotisti. Semn ca e lipsa de complotisti adevarati.

Un grup de intelectuali (li se mai spune „asa-zisi" sau, si mai tare, „autointitulati") cere deschis o noua Constitutie.

Ei au, din cite imi dau seama, trei mari probleme de credibilitate in ochii detractorilor. Prima, ca au petrecut la Neptun o dupa-amiaza cu dl Basescu. In ochii anti-basescienilor de serviciu, asta e un pacat capital. Sint descalificati moralmente sa mai deschida gura. A doua lor problema este ca, cel putin o parte dintre ei, prea sint celebri. Prea se vind cartile lor, prea multa lume ii crede, statura lor e prea importanta in societatea noastra. In ochii criticilor, orice spun acesti oameni este manipulator sau, cel putin, suspect. In fine, a treia problema este ca mare parte dintre ei au avut, au sau vor avea functii de influenta in administratia Basescu. Aici, marturisesc, sint perplex. Dl Plesu a fost consilier prezidential, dnii Patapievici si Mihaies conduc Institutul Cultural Roman, dl Tismaneanu conduce o comisie prezidentiala dedicata lamuririi raporturilor prezentului cu trecutul recent, dlui Avramescu i se pregateste ceva. Dar nici unul dintre acesti oameni nu este dependent de aceste functii. Carierele lor au, de mult, un traseu inalt si independent. De ce sint tratati ca un grup dependent de sinecuri prezidentiale? In afara de obisnuinta pacatoasa de a denigra elitele, nu pot schita nici o alta explicatie.

Acum, ei cer, cum spuneam, ca lamentatia generala cu privire la Constitutia actuala sa devina o dezbatere, la fel de generala, care sa aiba drept scop asumat instituirea unui nou aranjament constitutional pentru Romania. E ceva de bun-simt. Atunci, de unde aversiunea acestor grupuri de asalt media impotriva petitiei si actiunilor lor? E intemeiata teama ca ei, in cercul lor inchis, scriu rapid o Constitutie care-l consacra pe dl Basescu ca zeu si ne-o baga pe git? Evident ca o sumara cercetare rationala a acestei temeri o desfiinteaza irevocabil. O Constitutie noua va exista numai daca fortele politice principale o vor si, in cele din urma, numai daca poporul o voteaza. Atunci, care sa fie, de fapt, problema? Eu cred ca, pina la urma, tot despre partizanat politic strict e vorba. Faptul ca intelectuali de anvergura dlor Plesu, Liiceanu, Patapievici&comp. isi asuma deschis preferinta pentru dl Basescu sperie pe oponentii sai politici. Cei care se opun dlui Basescu au perspectiva unui inamic cu mult mai solid daca asemenea oameni stau in jurul presedintelui.

In final, o intrebare. De ce dl Emil Constantinescu, primul presedinte necomunist al Romaniei, beneficiar al unui val de entuziasm general in 1996, nu a reusit sa stringa in sprijinul sau aceste forte intelectuale? O face, acum, dl Basescu, un om pe care biografia il recomanda in mult mai mica masura pentru statutul de favorit al elitei intelectuale. Marturisesc ca nu stiu de ce a esuat dl Constantinescu in aceasta privinta si de ce a reusit dl Basescu.