De cand cu Traian Basescu la Cotroceni, si de cand referendumul pentru suspendare a fost depasit, s-a declansat marea intelectualiada in masa sau, pe scurt, intelectualiada. Un fel de daciada in care nu se mai intrec sportivi, ci oameni cu carte.

Ca multor oameni care nu au avut foarte mult drag de lectura si de aprofundare a notiunilor de  cultura generala, presedintelui ii place sa se inconjoare de minti mai luminate ca a sa. Asta este, v-o jur, o fapta buna! Ar fi mult mai grav ca presedintele, desi un elev mediocru si cu teama de profesori, "sa nu care cumva sa-i puna vreo nota de 4" - cum singur a recunoscut - sa fie, totusi, atat de neinspirat, incat sa se sfatuiasca cu unii tot de teapa lui, de nivelul sau.

Este, deci, un mare merit al lui Traian Basescu acela de a-si cunoaste calitatile, dar de a-si observa si limitele. Pana aici toate sunt bune, frumoase si... intelectuale.

Ce nu inteleg si pace este: de ce presedintele face excese? De ce se comporta cu o anumita umilinta in privinta oamenilor care au  carte si  pe care ii solicita pentru un sfat, doua?

Deplasarea cu avionul de aproape o suta de locuri a unei maini de oameni, fie ei filosofi, scriitori, ziaristi de prestigiu, este o incununare a  comportamentului bizantin de care da dovada presedintele.

Si, practic, ce mesaj transmite, de fapt, Traian Basescu ? Ca pentru el, ales al poporului simplu, cel care doi ani de zile s-a purtat ca Dorel din reclama la spirtoasa romaneasca, acum a venit o vreme noua, o epoca inedita. Nu se mai amesteca intre finantatori, pe la meciuri, si nu mai scuipa seminte, nu mai danseaza cu fetele brunete pe terasa la Neptun, nu se mai urca sprituit la volan, nu se mai ia de reporterii de teren, nu ii mai miroase parfumul doamnei Udrea, nu mai fura telefone mobile, ci vrea sa dea tarii cat mai multe dovezi ca a inceput sa se transforme intr-atat de tare, incat haina de presedinte ii vine perfect mulata.

Care este riscul pe care si-l asuma, insa, presedintele? E riscul oricui incepe sa vada viata in alb si negru, situatiile in excelente si catastrofale, oamenii in buni si nebuni, intelectualii in  credibili si demni de dispret.

Ca reprezentant al generatiei oamenilor de 30 de ani, care nu a prins nici un an de serviciu in socialism, pentru ca eram inca eleva, de ce ar trebui  sa fiu fortata de un politician sa aleg intre "Zborul in bataia sagetii" al lui H.R. Patapievici si "Proiectele planetare" ale lui Alexandru Mironov? Dar intre "Declaratiile de iubire" si "Jurnalul de la Paltinis" ale lui Gabriel Liiceanu si "Vremea manzului sec" sau "Planetarium-ul" semnate de Cristian Tudor Popescu? De ce nu sunt bune si "Levantul" si "Visul" lui Cartarescu, dar si "Niste tarani" ori "Clipa" lui Dinu Sararu?

Faptul ca presedintele se complace in aceasta comunicare ce ii defineste si nominalizeaza pe intelectuali, in functie de opiniile politice si simpatiile lor de moment, nu face decat sa confirme, o data in plus, ideea ca intelectual cu-adevarat este cel care nu se lasa manipulat, cocolosit, servit, adulat. Ideea ca numai unii sunt intelectuali cu papion, balcon si avion, iar altii sunt doar intelectuali de tricou, ghetou si metrou imi repugna.

Daca in domeniul economic Traian Basescu nu va putea contesta niciodata performanta unora ca Mugur Isarescu, academicianul Constantin Ionete ori academicianul Tudorel Postolache, si, chiar daca ar incerca, nimeni nu l-ar baga in seama, in materie de poezie, filosofie, sculptura a€” vorba cuiva care scuza prezenta grupului de intelectuali la vila din Neptun a€” de gustibus non disputandum est!