La Editura Humanitas a aparut un nou volum de Gabriel Liiceanu, „Despre ura". „Dintr-un interes plin de afectiune" pentru lumea in care traieste, Gabriel Liiceanu a ales sa scrie un text despre un sentiment ce ii este necunoscut, dupa cum marturiseste: despre ura. Pentru filosoful roman, nu orice fel de ura este condamnabila, pentru ca, in anumite cazuri, resentimentele au scuze morale. Altfel spus, daca „ura de reactie" nu poate fi blamata pentru ca este raspunsul firesc al victimei fata de raufacatorul sau, „ura de pornire" este profund imorala, pentru ca apartine celui care, sesizind la altul calitati pe care el nu le are, il invidiaza, ii doreste raul si, la limita, incearca sa il anihileze. Pentru Liiceanu, in Romania postdecembrista cei rosi de „ura de pornire" sint atit de multi, incit reusita sociala poate fi masurata foarte bine dupa ura pe care o aprinzi in jurul tau: „Esti urit, deci existi".

Cea mai periculoasa ura este insa cea devenita abstracta, prin generalizare: ura asociata cu inteligenta, ura instrumentata ideologic, in numele careia sint condamnate categorii intregi de oameni. Cu amaraciune, Gabriel Liiceanu constata, pe urmele lui Julien Benda, ca ura generalizata, care a ucis milioane de oameni in anii terorii totalitare din secolul trecut, a avut marele sprijin al intelectualilor, autori ai unor ideologii prin care crima a fost justificata. Intelectualii romani din vremea regimului comunist sint lipsiti insa pina si de nimbul „tradarii" inalte a rolului lor de ginditori dezinteresati, in afara meschinariilor istorice: ei nu au inventat nici o ideologie, ci au primit-o de-a gata, cu umilinta, de la vecinii lor estici, adevarat „comunism de import".

De la statutul de „organizatori ai urii", intelectualii romani au decazut in perioada regimului ceausist la cel de „organizatori ai cultului". Cine sint acesti intelectuali? Liiceanu ii enumera pe cei care si-au trecut chiar ei numele „intr-un catalog al rusinii", intitulat „Omagiu": Adrian Paunescu, Sergiu Nicolaescu, Radu Beligan, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Sabin Balasa si altii. Din zestrea culturala a tranzitiei fac parte deopotriva purtatorii unui nou gen de ura: „compromisii" sau vechii colaboratori ai regimului comunist si incadrati ulterior in rindurile social-democratiei si „noii moralisti", aparuti din vechea disidenta.

„Compromisii" ii urasc pe „noii moralisti" de teama de a nu-si pierde vechile privilegii, sint animati, asadar, in termenii filosofului, de „ura de pornire", lipsita de scuza morala. Cu aceeasi intensitate si „moralistii" ii detesta pe „compromisi" din ratiuni mai firesti, perfect justificabile etic si psihologic: „Pentru ca asteapta de la acestia macar o cit de vaga scuza pentru felul in care le-au amenajat infernul; pentru ca asteapta de la ei un simplu pas inapoi". Care este totusi astazi misiunea politica a intelectualului moralist si ce trebuie sa faca pentru a nu repeta greseala „tradarii carturarilor"? Liiceanu crede ca acesta are „obligatia" de a arbitra jocurile politice si de a sanctiona masluirea sau macar de a-i impiedica pe politicieni „sa-si prezinte fapta ca morala si ca regula insasi a jocului".

Fratricidul biblic Gabriel Liiceanu considera ca originile blamabilei „uri de pornire" pot fi regasite conform traditiei crestine in mitul fratricidului comis de Cain: Abel nu a facut nici un rau ca sa instige ura fratelui impotriva sa, ci a fost mai placut lui Dumnezeu, prin darurile sale. A declansat invidia fratelui, fiind mai bun. In felul acesta, ura a devenit un sentiment puternic uman, fara cauze din exterior, si, conform regulilor liberului arbitru, poti sa-l iubesti sau sa-l urasti de moarte pe cel mai bun decit tine. Daca insa ura ancestrala poate fi stinsa o data cu anihilarea obiectului sau, prin crima, ura instrumentata ideologic, opera intelectualilor, devine principiu si este impersonala: insatiabila, ea cere mereu victime, in numele unei filosofii. Cain a devenit un proscris si avea remuscari, insa tortionarii secolului trecut puteau fi mindri ca isi fac datoria, ca ucid in numele ideologiei.

Gabriel Liiceanu, „Despre ura", Editura Humanitas, 2007, 168 pagini, pret 25 de lei