Acum cateva saptamani am fost intr-o deplasare la Manastirea, un sat aflat undeva intre Cluj si Dej. Trebuia sa asist la un fel de corida, in timpul careia fetele care vor sa se marite trebuie sa prinda un bou furios de coarne.


Dupa ce s-a terminat "fugaritul boului" m-am gandit sa dau o tura prin sat. Am dat peste un castel in paragina si peste o seama de povesti teribile.

Langa terenul de fotbal al comunei am vazut niste turnuri ciudate si o incinta fara acoperis. Printre zidurile care pareau ale unei cetati cresteau balarii. Am intrat intr-o curte interioara, unde am gasit mai multe mormane de gunoaie, pet-uri de plastic, oase de animale. Dintre niste boscheti, insa, rasareau doua statui de piatra, ale unor inorogi. De altfel, pe un perete exterior, se afla o placa depreciata, pe care se mai poate distinge numele grofului Kornish Karoly si un blazon care purta de asemenea un inorog pe scut. Am intrebat niste fotbalisti de ocazie ce e cu constructia ruinata si mi-au raspuns: "No, noi nu stim pre multe, o fo a lua€™ domnu conte!".
M-am decis sa aflu povestea castelului. Am avut noroc. La serbarea "boului impanat" l-am cunoscut pe invatatorul Pavel Rusu, care a fost pasionat de istoria familiei Kornish.

BOUL SI INOROGUL. In timp ce fetele satului se chinuiau sa apuce boul de coarne, domnul Rusu imi povestea despre animale imaginare. O legenda medievala a locului spune ca pe aici era un inorog rau, care deranja gospodariile oamenilor si pe calugarii benedictini care isi facusera o manastire in zona (localitatea s-a chemat o vreme Szent Benedek). Un inaintas al familiei Kornish a asteptat inorogul sa vina sa se adape si, in timp ce acesta trecea peste un pod, l-a lovit cu o coasa-n burta. Pentru vitejia sa, a fost innobilat si a putut sa-si puna pe blazon un inorog.

De fapt, lucrurile stau putin altfel. Castelul a fost construit prin secolul al XVI-lea si a apartinut familiei Kerestury, care avea ca blazon un inorog cu o sageata in bot, cu corpul intreg. Prin anul 1593, probabil prin inrudiri si cumparari, a ajuns in posesia familiei Kornish, care avea ca blazon doar un cap de inorog. Grofii Kornish au avut functii importante pe toata durata Evului Mediu. La castel ar fi stat o perioada chiar imparateasa Maria Tereza care venise sa trateze amor cu un frumos ofiter din garnizoana Dej.


PULBERE. Contii Kornish au stiut sa faca pasul de la feudalism la societatea burgheza. In secolul al XIX-lea grofii au reusit sa-si modernizeze inventarul agricol, sa produca mult si sa faca bani. Kornish Karoly, care a trait pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, a fost un personaj teribil de interesant. El a renovat castelul. Pasionat de stiinta si istorie naturala stransese o biblioteca cu peste 9.000 de volume rare si isi transformase resedinta intr-un adevarat muzeu cinegetic.

Avea tot felul de animale bizare impaiate, sute de insectare si ierbare, colectii de minerale. Tot el a construit pentru sat si castel, intre 1905 si 1910, o uzina electrica asupra careia vom mai reveni. Lumea ii poarta o amintire relativ placuta. Era un tip jovial, ii cinstea cu bere pe tarani si dadea bani pentru sarbatorile populare, cum ar fi "boul impanat".

Nepotul sau, tot Kornish Karoly, a fost ultimul stapan al domeniului. Prudent, a plecat de la Manastirea pe la sfarsitul anilor a€™40. Prin 1950-1951 s-a produs dezastrul. Autoritatile comuniste s-au gandit sa transforme castelul jumatate in siloz jumatate in scoala si nu aveau timp de "mofturi". Vreme de cateva zile, biblioteca plina de incunabule si volume rare a fost arsa in curte. Au scapat doar cateva volume, luate de binevoitori. Si colectia de istorie naturala a fost distrusa. Taranii din zona au luat o parte dintre exemplarele mai interesante si, multa vreme alaturi de oalele de ceramica si stergarele pe care le aveau atarnate prin casa s-au putut vedea struti, flamingo, ba chiar si crocodili impaiati. Doamna Rusu, sotia invatatorului, profesoara de romana, isi aminteste ca a luat si ea, copil fiind, "niste pasari ca niste ciori". Tatal ei, om temator, le-a aruncat. Castelul in sine a fost renovat prin 1975-1976, dar dupa 1990 s-a cam ales praful de el.

Contele Kornish Karoly jr s-a mutat la Dej si a lucrat drept contabil la fosta sa uzina electrica si a murit sarac. Mai are o urmasa la Budapesta, Kornish Gabriela, care a recastigat de curand domeniul, prin justitie. Ceva-ceva mai poate fi renovat, dar nu se stie daca doamna contesa are posibilitatile financiare sa o faca.


MESTERII MANOLO. Cum spuneam, intre 1905 si 1910 Kornish Karoly a finantat construirea unei minihidrocentrale. A adus special muncitori calificati din Italia. Legenda spune ca acestora nu le iesea constructia si, exact ca in "Legenda Mesterului Manole" au facut un sacrificiu uman. Se spune ca au cumparat un tiganus retardat, de opt luni, de la familia lui si l-au zidit in baraj. Invatatorul Rusu Pavel e convins de veridicitatea istoriei. El spune ca un bunic al sau a botezat copilul si acesta i-ar fi confirmat povestea. Mai mult chiar, el personal a cunoscut-o, in 1961, in satul Nires pe o tiganca batrana din familia Cengheri care i-a povestit ca e mama copilului vandut si sacrificat. Nu stim cat adevar e in spatele acestui presupus ritual macabru dar barajul este si azi functional.


Nea ImreImre Szathmari are 96 de ani si a fost omul de incerdere al grofilor. L-am gasit motaind pe un scaun, in bucataria lui. Mi-a povestit mandru cum a fost initial paznic de camp, apoi cum grofii l-au trimis la o scoala de meserii si a ajuns lacatus-mecanic si un fel de "drege tot" la mosie. Isi aduce aminte despre balurile somptuoase, cu invitati din lumea buna, care aveau loc la castel si despre cum ii conducea pe grofi cu limuzina la discutii de afaceri ce se desfasurau la Dej sau Cluj. La un moment dat mi-a cerut sa-l astept putin si s-a intors cu o fotografie, inramata, din perioada de glorie a castelului. Mi-a zis: "no ui cat de frumos iera!". I-am dat dreptate.