De cand stramosii nostri, Adam si Eva, au fost izgoniti din Rai, ne paste incontinuu pacatul tentatiei de a fi "mai cu mot". De a ne da importanti atunci cand nu suntem, de a face rau semenilor din te miri ce sentimente subterane, straine fiintei in care Creatorul a pus, la inceputuri, perfectiunea.
Si totusi, ne-am indumnezeit... Asa ne spune istoria. Iar pentru un bun crestin, cele zece porunci dumnezeiesti sunt clare. Poate pentru ca a auzit de ele din pruncie, si tot de atunci dascalii lui l-au facut sa inteleaga ca fara ele viata nu este viata, ci haos, iar lumea poate usor s-o ia razna. Ceea ce s-a si intamplat si continua sa ia proportii ingrijoratoare, chiar daca ne facem ca nu vedem sau nu auzim. Si asta in pofida faptului ca fata lumii este alta si mereu alta: fie stralucind de frumusetea iubirii de Dumnezeu, fie ponosita de neputinta, de inadaptare si mizerie sau imbibata in deliciile vanitatii, ale dorintei de stapanire, de inavutire; ale decaderii morale.
Ce mai incolo si-ncoace, nu puteam ramane in stadiul primitiv. Am evoluat. Ne-au crescut pretentiile. Si asteptarile. De bunastare, nu mai vorbim! Se vede ca veacurile nu au stat degeaba.
Surprinzator pentru lumea crestina - credinciosi, simpli observatori sau specialisti - secolul XX si, iata, inceputul mileniului III au intrecut orice previziune... in materie de supunere intru credinta. Suntem aproape de Iad, ba unii dintre noi chiar au coborat demult in grotele pierzaniei. Pentru ca - stim cu totii ! - civilizatia vine cu multe adaosuri, care ne mai inmiresmeaza viata, dar si cu incalculabile dezavantaje. Cu nervi, agitatie, insatisfactii. Cu tumult creator si cu lenevie cat cuprinde. Unde am "uitat" cele zece porunci? Le-am pus la pastrare pentru vremuri grele?! Se poate!
Spre a ne reaminti, parca, de speranta intr-o lume mai buna, Sfantul Scaun a "lansat", de curand, dupa modelul celor zece porunci diriguitoare a tot ce misca si vietuieste, invitatia la supunere... in lumea auto. Amuzant, nu?! Dar sanatos. Sigur, se vede de la o posta ca masina - atat de necesara pentru a scurta distantele dintre noi - ne acapareaza intreaga fiinta. Ne place pe patru roti! Avem, n-avem treaba, strabatem distante care nu depasesc 500 metri, neaparat la volan. Se spune ca acolo se vede adevaratul nostru caracter. Cine nu a asistat, de pilda, pe drumurile tarii, la adevarate raliuri in care se dezlantuie mitocanimea?! Cine nu a fost martorul a cel putin cateva scene de rafuire intre doi sau mai multi conducatori auto care-si disputa prioritatile in materie de... prioritate?! Sau care isi fac un titlu de glorie aruncand in dreapta si in stanga - se-ntelege, a confratilor de drum! - cu injurii, amenintari etc. etc. Ei bine, Vaticanul nu putea sa fie strain de o asemenea abdicare de la minima morala a celor care se lasa "dusi" de autovehicule spre zagazuri periculoase. Asa ca iata cum vede Papalitatea indreptarea lucrurilor, intru Domnul. "Cine il cunoaste pe Iisus este prudent pe drum". Cu alte cuvinte, cine crede in Dumnezeu ar putea sa tina cont ca masina nu este mai presus de om; ca nu ea l-a creat, dimpotriva, si nici nu e cazul sa-l distruga. Nu credeti ca e de bun augur sa ne aparam, la volan, de propriile noastre orgolii, acceptand sa citim si sa aplicam cele zece porunci ale unui bun conducator auto, publicate de Sfantul Scaun? Altfel spus: "Sa nu ucizi; Drumul sa fie un mijloc de comunicare intre persoane, nu o dauna mortala; Amabilitatea, corectitudinea si prudenta te ajuta sa faci fata lucrurilor imprevizibile; Fii generos si ajuta-ti aproapele la nevoie, in special victimele accidentelor; Automobilul nu trebuie sa fie pentru tine un mijloc de exprimare a puterii, dominare si o ocazie de a pacatui; Lamureste cu generozitate tinerii si adolescentii sa nu conduca pana cand nu sunt in stare sa faca acest lucru; Sustine familiile victimelor de accidente. Fa posibila o intalnire intre automobilistul vinovat si victima, ca ei sa poata cunoaste experienta adresarii scuzelor; Pe drum, protejeaza-l pe cel mai slab; Simte-te responsabil fata de toti ceilalti" - sunt recomandari de bun simt crestin, ce au puterea unui Decalog pentru uriasa "fiinta" pe pneuri, de care suntem raspunzatori. Si sunt o mie de argumente ca a ne sustrage lui inseamna sa ne abandonam, cu buna stiinta, in bratele haosului. Pai de haos vrem sa scapam!