VOIAJELE cu adevarat reusite - la Paris, la New York, la Roma - sunt acelea in care calatorii le daruiesc marilor orase mai mult spirit decat primesc de la acestea. Parisul s-a facut vestit si prin multimea artistilor veniti din toata lumea ca sa-l imbogateasca.


DE SASE ORE, domnul exerseaza la pian finalul "Imperialului" lui Beethoven, iar in camera alaturata fata in casa i se confeseaza instalatorului: Ce-i pasa conasului, canta, se distreaza, iar noi muncim si  induram. Ei, da, raspunde meseriasul, care-i tot o naduseala, dar asa, zdranga-zdranga cine nu canta?! Asa cat si eu! Fata il priveste cu admiratie, in vreme ce instalatorul, care a reusit sa demonteze robinetul, ii fredoneaza la ureche: Frunzulita de mohor/ Valeu, mandro, mor de dor... Cand, dupa fix noua luni se naste copilul fetei in casa, facut cu instalatorul, adevarata pricina nu e frunzulita de mohor, ci finalul "Imperialului". Aceasta e teoria efectelor colaterale.


"IN LUME NU-S MAI MULTE ROMANII" afirma poetul patriot in primul vers al unei compuneri foarte citate inainte de 1989. Ceea ce pe atunci era un motiv de mandrie a devenit azi concluzia unui noroc: pentru Planeta Pamant e foarte bine ca in lume nu-s mai multe Romanii. Una si e de ajuns!


BOGAT NU-I cel care isi poate cumpara tot ce pofteste, ci omul care isi cumpara tot ce-i trebuie, cand ii trebuie. Cand n-ai nici o casa, nu tanjesti sa ai trei, ci doar una. Mi-au trebuit cativa ani ca sa am dimensiunea miei de euro. Multi oameni nu o au nici pe aceea a sutei. Pur si simplu nu-mi imaginez ce-i miliardul de euro, iar milionul il inteleg numai din perspectiva putinelor nevoi pe care le mai am. M-as simti foarte bogat cu mult mai putin de un milion.


AM NUMARAT la recentul targ de carte, Bookfest, mai bine de patruzeci de titluri referindu-se la moarte, cele mai multe cu o dominanta patetica si promotionala. Titluri avand ceva din bravura ridicola a unor autori care cred c-au inventat moartea. Se poarta, carevasazica, moartea, e cool sa-l zgandaresti pe cel Atotputernic: "Batrane, gata, nu ne mai sperii, stim ce e!".


VEACURILE DIN URMA, cu industriile stiute de toata lumea, dar si cu acelea secrete, au venit si cu boli ciudate. Un domn nu tocmai batran merge abia tarandu-si pasii si se opreste sa stea jos pe unde apuca, din zece in zece metri. Crezand ca are probleme cu inima, intru in vorba din solidaritate. Domnul n-are probleme cu inima, ci cu genunchii. I s-au depus la incheieturi metale noi. "De la serviciu" spune el. Aur, platina? intreb. Ar trebui sa fie o gluma, fiindca nu inteleg cum ar putea sa intre si sa se depuna in corpul nostru metalele. Domnul rade amar si-mi spune ca acolo, unde a lucrat el, era posibil orice: "Chiar daca v-as explica, tot n-o sa pricepeti nimic. E vorba de metale noi. O sa auziti de ele, candva".