"Un sarpe boa pe ecrana€¦"
 A fost profesor asociat la IATC, respectiv UNTC, si presedinte al Oficiului National al Cinematografiei. In cadrul TIFF 2007 a primit Premiul pentru contributia sa la dezvoltarea cinematografiei
 "Un sarpe boa pe ecrana€¦"
 A fost profesor asociat la IATC, respectiv UNTC, si presedinte al Oficiului National al Cinematografiei. In cadrul TIFF 2007 a primit Premiul pentru contributia sa la dezvoltarea cinematografiei romanesti si europene. Astazi regizorul Radu Gabrea implineste o varsta rotunda.   "Aveam doar sapte ani. Incepusem sa citesc. Citeam mult, dar nu vazusem niciodata un film. Cand a aparut un film dupa cartea «De la Apenini la Anzi» de Edmondo de Amicis, un scriitor al generatiilor de copii ai anilor a€™30-a€™40, tata a vrut sa-mi faca o surpriza. M-a dus pentru prima data la CINEMAa€¦ Am intarziat vreo douazeci de minute si am intrat in sala pe intuneric. Pe ecran, luneca urias, de la stanga la deapta, tin minte precis, un imens sarpe boa, care ocupa tot ecranula€¦ M-am speriat atat de tare, incat m-am smuls din mana tatei si am fugit din sala. Cam asta a fost primul meu contact cu cinematograful. Pe scurt: mi s-a facut frica.   Cu timpul, frica mi-a trecut, am prins curaj si... dupa aventuri ingineresti pe santierele patriei am ajuns la... Institutul de Teatru si Film. Presedintele Comisiei de admitere era Liviu Ciulei. Am intrat primul, cu nota 10. Cand am plecat dintre inginerii mei, toti se uitau la mine ca la o minune. Ca la un explorator care pleaca pe jos sa cucerasca Antarctica. Am cucerit ceva din eaa€¦ «Prea mic pentru un razboi atat de mare», primul meu film, a fost selectionat la Cannes in 1970, la Quinzaine des Realisateurs, apoi celelalte filme, «Dincolo de nisipuri», film care a fost oprit de «Tovarasul» personal, dupa o proiectie in vila proprie, din nou la Cannes, considerat «Cel mai bun film romanesc al anilor a€™70» («Antonin si Mira Liehm» The east European Cinema - UCLA PRESS). Apoi, plecarea in Germania, reluarea dupa 5 ani de adaptare a activitatii de cineast. Intalnire cu oameni minunati deveniti prieteni. Mai intai, «Nu te teme, Jacob!», dupa nuvela lui Caragiale «O faclie de Pasti» care, impreuna cu «Mefisto», a fost considerat de Louis Marcorelles, in prestigiosul «Le Monde», «unul din cele mai bune filme vazute la Berlin». Am fost unul din putinii cineasti veniti din Est care in acei ani am trait din meseria de cineast. A urmat «Un Barbat ca Eva», un film ramas si astazi un film de cult in SUA sau Angliaa€¦ apoi multe altele. Ultimul, un film care mi-a facut o enorma bucurie si pe care il iubesc foarte mult, l-am terminat de curand. La premiera de la TIFF, la Sibiu, ca si la proiectiile de la Cluj, filmul a fost primit extraordinar. Jumatate de ora de ovatii la Sibiu. Ce-mi mai doresc? Sa reusesc sa fac cate un film pe an de acum incolo. Sanatate si humor! Trebuie sa ai mult humor sa supravietuiesti in Romania." 


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.