In fata televizorului, cu un pahar in mana

Un bun prieten de-al meu, care nu avea nici un motiv sa se teama pentru viata lui, s-a asezat cu un pahar de vin in mana in fata televizorului si, hodoronc-tronc, a murit. Mare porcarie e cateodata moartea. In general rezolva o problema, dar in particular poate fi o porcarie. Munceste omul sa-si faca un rost, invata, pune la cale afaceri, prietenii se bazeaza pe cuvantul lui si dorm linistiti, chiar daca n-au semnat acte si nici n-au avut martori cand s-au hotarat la niste treburi importante, si, deodata cu paharul de vin in mana, pregatit pentru un ceas de odihna dupa o zi  zbuciumata, din pieptul omului iese un oftat lung si, gata, moare. Ce logica mai are in cazul asta viata?

La autopsie, legistul descopera ca i-a explodat un vas de sange in cap. Din ce cauza? Asa a vrut Dumnezeu, spune medicul legist. Nu se explica totul. Vasul acela trebuia sa plesneasca odata si odata, dar cine poate sa stie cand? Concluzia ar fi ca putea sa moara pe strada, la slujba, in masina sau la un chef, astfel incat lumea sa aiba ce povesti si sa caute un inteles in absurdul intamplarii. Dar si intr-un veceu sau intr-un parc, unde sa fie jefuit de vagabonzi si zile de-a randul sa fie dat disparut. Ori putrezind intr-una din casele pe care le cumpara si le tinea nelocuite, fara sa stie nimeni de ele. Adica urat, nepotrivit cu viata pe care a dus-o si cu faptul ca credea in Dumnezeu.

Trece un timp, moartea subita a bunului meu prieten continua sa ma preocupe si, cand am ocazia sa discut cazul lui cu cate unul din oamenii care l-au cunoscut, repet: ce mare porcarie e uneori moartea! Un amic comun ma contrazice: pentru prietenul nostru, moartea a fost un noroc. A plecat asa cum a trait, asa cum i-ar fi placut sa dispara. Salut si ne vedem dincolo! Sunt de acord ca un sfarsit simplu si brusc e mai bun decat supliciul unuia amanat, cu care unii, saracii, ii chinuiesc cateodata ani de-a randul si pe ai lor. Totusi, prietenul nostru era un barbat in floarea varstei, putea sa mai traiasca. Nu stii totul, ma tempereaza amicul comun. Suferea de o boala ingrozitoare, care l-ar fi tintuit in pat neputincios, paralizat mult timp. Ar fi avut o moarte lunga, pe care nici macar nu putea sa si-o grabeasca, fiindca ar fi fost complet lipsit de puteri.

Iata ce inseamna sa nu stii totul despre moarte. Poti sa suferi gresit pentru ceva ce a fost de fapt o mantuire.
Iar adevarul sa vina ca o dezlegare. Si ca un indemn: vezi-ti intai de ale tale, ca nu stii ce ti-e dat!

Afland toate astea, mi-am umplut un pahar cu vin, l-am ridicat in directia unde spune toata lumea ca se duc sufletele noastre si cu un oftat plin de viata am zis: "Hai sa traiesti, prietene! Sa-ti fie de bine!".

---

Despre autor: