Desi marcat de un absenteism ridicat, primul tur al alegerilor legislative din Franta, desfasurat duminica trecuta, a reprezentat un adevarat triumf pentru fortele de dreapta, care au capitalizat electoral "efectul Sarkozy". Potrivit estimarilor, Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), partidul neogaullist din care provine si actualul sef al statului, isi va adjudeca intre 405 si 445 de mandate de deputat in Adunarea Nationala, asigurandu-si astfel o majoritate confortabila. Principala formatiune de opozitie, Partidul Socialist, nu poate spera decat la 100-140 de locuri in camera inferioara a Parlamentului.
Nicolas Sarkozy este pe cale sa reuseasca un "mare slem" politic, apreciaza cotidianul (de stanga) "Liberation": "Daca alegatorii isi vor reconfirma optiunea si in turul doi al parlamentarelor, presedintele va reuni in mainile sale toate puterile Republicii". Victoria este trei sferturi finalizata - concluzioneaza editorialistul publicatiei, Laurent Joffrin.
Franta bipolara
Prima concluzie a recentului scrutin parlamentar din Franta este complet defavorabila partidelor mici. In mod evident, numai doua formatiuni vor conta, in urmatorii ani, pe scena politica franceza: UMP si PS. "Miscarea Democrata" a lui Francois Bayrou (MoDem) nu poate obtine mai mult de 1-4 mandate in Adunarea Nationala. Verzii spera la 1-3, iar Partidul Comunist Francez la 6-12 locuri de parlamentar.
Nicolas Beytout, editorialistul de la "Le Figaro", explica: "O noua Franta a inceput sa iasa din urne. Aceasta Franta noua este - mai mult decat a fost vreodata - o Franta bipolara. Dominata de doua mari forte politice, tara se organizeaza, acum, clar, in jurul unui puternic partid de dreapta liberal si conservator, care reuneste diverse familii de gandire, si a unui mare partid de stanga socialist si social-democrat in care se reunesc (mai mult decat se unesc) si se aduna (mai mult decat se grupeaza) diferite curente de gandire. O tara in care micile partide sunt reduse la cea mai simpla expresie a lor..."
Unii analisti considera ca senzatia de irelevanta a partidelor mici a determinat, in mare masura, absenteismul de duminica. Editorialistul de la "Le Figaro" (publicatie de dreapta) este, insa, optimist: "Democratia nu ar urma sa sufere neaparat de pe urma acestui fapt, dar eficienta actiunii politice va putea fi - cu siguranta - intarita. Aceasta, pentru ca aceasta noua Franta intrezarita ieri este o Franta care doreste reformele si doreste actiunea politica."
Puteri depline pentru Sarkozy
"Peste o saptamana, dupa toate probabilitatile, ne vom afla pe toboganul unui mandat de cinci ani suta la suta sarkozian" - avertiza, luni, cotidianul socialist "Liberation", recunoscand, cu fair-play, "parcursul fara gres" al noului presedinte de la Elysee.
Rezultatul parlamentarelor ii confera practic lui Nicolas Sarkozy toate parghiile necesare pentru a-si implementa ambitioasele reforme anuntate in campanie. O putere extraordinara, chiar si pentru o republica prezidentiala cum e Franta.
Actuala Constitutie franceza a fost croita pentru a raspunde nevoii de autoritate a presedintelui Charles De Gaulle, care, in 1958, si-a asumat puterea intr-un moment de criza. Trebuia sa gestioneze razboiul din Algeria, dupa esecul din Indochina. De Gaulle a reusit, atunci, sa impuna o Constitutie care ii acorda presedintelui puteri exceptionale si limita totodata - in mod sever - atributiile Adunarii Nationale si ale Guvernului. Presedintele republicii nu numai ca numea primul-ministru, dar prezida sedintele saptamanale de guvern, putea dizolva oricand dorea Adunarea Nationala si fixa singur data alegerilor legislative.
Dupa demisia lui De Gaulle din 1969, Constitutiei din '58 i s-au adus numeroase modificari, tocmai pentru a mai echilibra balanta puterilor in statul francez.
Mai ales in epoca "marii coabitari" - cand presedintele si majoritatea din Adunarea Nationala apartineau unor tabere opuse -, presedintele a fost fortat sa se plieze majoritatii parlamentare, sa-si infranga tentatia de a se amesteca in politica interna si sa-si concentreze atentia exclusiv asupra prerogativei care ii mai ramasese: politica externa a Frantei.
Inca din campania electorala, Nicolas Sarkozy a facut clar faptul ca, in ceea ce il priveste, va reveni la genul de autoritarism al generalului De Gaulle. El a declarat ca va stabili politica Guvernului, pana in cel mai mic detaliu. Ca prim-ministru, l-a desemnat pe un apropiat al sau, Francois Fillon. Desi numirea ministrilor este un atribut al premierului, Sarkozy a alcatuit Guvernul si tot el i-a prezentat pe ministri opiniei publice. Astfel ca, inca inainte de a se instala in biroul sau, Fillon a aparut opiniei publice franceze drept un fidel instrument al presedintelui Sarkozy.
Editorialistul de la "Figaro" nota cu admiratie: "Rareori a mai fost atat de indelung pregatit un program de reforme. Rareori a mai venit o echipa la putere cu o asemenea baterie de masuri si de texte gata sa fie utilizate. Rareori s-a mai vazut o putere anuntandu-si atat de clar intentiile si dezvaluindu-si atat de rapid, in detaliu, legile pe care intentioneaza sa le faca adoptate." Cu alte cuvinte, francezii au stiut perfect ce au votat. Si au ales schimbarea, dezamagiti de "imobilismul" ultimelor guvernari.
"Umbrela de vreme rea": guvern de uniune nationala
Sarkozy dispune acum un vast spatiu de manevra politica pentru a implementa "terapia de soc" neoliberala.
Pana acum, orice atingere adusa "modelului social francez" a fost prompt si aspru sanctionata in strada. Sarkozy considera insa ca, fara "terapia de soc" neoliberala, Franta nu poate raspunde adecvat provocarilor globalismului, si nici nu va putea sa-si sporeasca influenta mondiala.
Constient ca abandonarea "modelului social francez" - traditional - risca sa starneasca valuri de nemultumiri si proteste de strada, Nicolas Sarkozy incearca sa se asigure din timp. Astfel, spre uimirea colegilor de partid (care l-au sustinut in alegeri), noul presedinte a prezentat opiniei publice un "guvern de uniune nationala", care combina ministrii de stanga cu cei de centru si de dreapta. Guvernul acesta poate da autoritatea necesara masurilor radicale ale "terapiei de soc" impusa de Sarkozy.
Miscarea cea mai spectaculoasa, fara indoiala, este numirea ca ministru de Externe a lui Bernard Kouchner (67 de ani), fost secretar de stat si ministru in mai multe guverne socialiste, intre 1988 si 2002. Fost membru al Partidului Comunist, stalinist sadea pana in 1966, cand i-a parasit pe comunisti, Kouchner a creat organizatia non-guvernamentala "Medici fara frontiere", prezenta in toate regiunile lumii unde se inregistreaza tensiuni politice. Prezenta lui Kouchner in guvernul Fillon tine sa arate sprijinul socialist pentru masurile radicale pe care le va lua Sarkozy. In al doilea rand, Kouchner - prin organizatia "Doctori fara frontiere" - este un bun avocat al interventiilor militare de tip umanitar (in Iugoslavia) pe care Franta le intreprinde in Africa. In al treilea rand, Kouchner sustine - ca si cancelarul Angela Merkel - Constitutia europeana, respinsa la referendum de francezi. In sfarsit, Kouchner este un sustinator infocat - ca si Sarkozy - al relatiilor privilegiate cu SUA, ceea ce nu se poate spune despre Jacques Chirac.
Un alt socialist numit personal de Sarkozy - Jean-Pierre Jouyet - a devenit secretar de stat pentru problemele europene. Mai putin celebru decat Kouchner, Jouyet a detinut diverse posturi in guvernele socialiste anterioare. De pilda, Jouyet a fost adjunctul directorului de cabinet al premierului socialist Lionel Jospin. A fost prieten apropiat cu Segolene Royal si cu partenerul acesteia, Francois Hollande (presedintele Partidului Socialist), timp de 30 de ani. Din studentie, mai exact.
Eric Besson, alt socialist nominalizat de Sarkozy ca subsecretar de stat, a facut parte din echipa electorala a lui Royal. De unde a demisionat, deoarece - in opinia lui - Royal nu spunea, in timpul campaniei, de unde va finanta ea reformele generoase anuntate.
Alt socialist din noul guvern este si Martin Hirsh care pana acum a condus organizatia caritabila "Emmaus", dedicata ajutorarii "oamenilor strazii", fondata de Abatele Pierre. Hirsh a capatat titlul pompos de Inalt Comisar pentru Solidaritatea impotriva Saraciei, desi nu are inca nici minister, nici mecanism administrativ. Si Hirsh a facut parte din guvernul socialist al lui Lionel Jospin, fiind adjunctul de la Sanatate al lui Kouchner.
Potrivit ziarului "Les Echos", cooptarea ministrilor de stanga este o simpla strategie de imagine, o manevra de campanie menita sa atraga un electorat pe care, altfel, programul economic al UMP ar fi trebuit sa-l puna pe ganduri. Publicatia explica: "Masurile fiscale ale guvernului Fillon le vor fi profitabile, in primul rand, posesorilor celor mai mari venituri. Liberalismul celor favorizati, care ii serveste drept busola noii puteri, a iesit, deci, la lumina. Cu toate acestea, alegatorii, printre care multi nu sunt bogati, au sprijinit aceasta politica contrara justitiei sociale. Este si rodul acelei abilitati tactice numite "deschidere", ce consta nu in nuantarea programului, ci in a-l face garantat de transfugi individuali. Noii ministri care au parasit stanga pentru dreapta vor gasi confirmarea calculului lor cinic: ei si-au jucat perfect rolul de momeala, pentru a-i slabi si mai mult pe cei pe care tocmai ii parasisera."
Presdintele PS, Francois Hollande, i-a denuntat drept "tradatori" pe socialistii care au parasit-o pe Segolene Royal pentru a intra in noul guvern condus formal de Fillon. Dar Segolene Royal si fostul ministru de Finante, Dominique Strauss-Kahn, s-au abtinut sa-i stigmatizeze pe "socialistii lui Sarkozy", asa cum ii numeste presa franceza. La Paris se speculeaza intens faptul ca Royal, Kahn, ca si Jacques Lang, poarta tratative secrete cu Nicolas Sarkozy, si s-ar putea ca si ei sa colaboreze in curand cu noul guvern.
Ministrii compromisului
Ministerele-cheie au fost, desigur, incredintate aliatilor politici ai lui Sarkozy din partidul acestuia, Uniunea pentru o Miscare Populara. O exceptie este ministrul Apararii, Herve Morin, care provine din "Uniunea pentru Democratie Franceza", partidul lui Francois Bayrou. Faptul ca a incredintat Apararea (atat de importanta pentru statul francez) unui apropiat al lui Bayrou - al treilea candidat la prezidentiale - spune totul despre efortul lui Sarkozy de a crea un guvern credibil de uniune nationala.
Ministru pentru Mediu, Energie si Transporturi a fost numit Alain Juppé, pe care in 1995 Jacques Chirac l-a desemnat drept premier. Juppé a demisionat ulterior in favoarea socialistului Lionel Jospin, in urma grevelor de amploare pe tema pensiilor, greve care au paralizat Franta timp de cateva saptamani. O vreme, Juppé a fost considerat succesorul firesc al lui Chirac, dar a fost nevoit sa abandoneze orice ambitie prezidentiala in urma unui scandal de coruptie.
Noul ministru de Interne este Michele Alliot-Marie, pana de curand ministru al Apararii sub Chirac. O confidenta a fostului presedinte, Alliot-Marie este considerata "doamna de fier" a Frantei. Ministru al Justitiei este Rachida Dati (41 de ani), cu un tata marocan si o mama algeriana. Nascuta intr-o familie cu 12 copii, Dati reprezinta noua generatie, agresiva, de carieristi magrebieni. Prin aceasta numire, Sarkozy incearca sa le inchida gura celor care l-au acuzat in trecut de rasism si tendinte fasciste.
Sfera economica, cea a afacerilor sociale si cea a finantelor vor fi sever reformate de Sarkozy. Trei apropiati ai sai au fost numiti in aceste posturi. Astfel, Jean-Louis Borloo a devenit ministru pentru Economie, Finante si Munca. In trecut, Borloo a fost ministru pentru Afacerile Sociale. Xavier Bertrand - fost ministru al Sanatatii - este responsabil pentru Afacerile Sociale. Iar fostul subsecretar de Stat, Eric Woerth, este insarcinat acum cu Bugetul si Administratia Publica.
Sarkozy s-a straduit mult sa-si apropie puternicele sindicate franceze. A purtat discutii individuale, timp de doua zile, cu noua din cele mai puternice sindicate, care s-au declarat in final dispuse sa colaboreze cu Guvernul.
Prima deplasare ca presedinte al Frantei intreprinsa de Sarkozy a fost la Toulouse, unde a purtat discutii cu angajatii lui "Airbus", amenintati cu restructurari masive. Sarkozy a luat masa la o cantina a intreprinderii. A promis sa creasca cota Frantei din compania-mama, EADS. Si sa revizuiasca planul "Power 8". Sarkozy a mai promis ca inchiderea preconizata a uzinei de la Meaulte va fi oprita. Conducerea sindicatului "Airbus" s-a declarat incantata, mai ales de "nationalismul pronuntat" pe care Sarkozy l-a afisat in problemele de politica economica.
Bernard Kouchner - autorul teoriei "interventiei militare umanitare"
Cooptarea lui Bernard Kouchner in echipa lui Sarkozy a fost considerata de premierul Fillon drept o "lovitura politica". Primul-ministru a declarat la "Europe 1": "Am spart toate barierele politice si am eliminat toate prejudecatile si scenariile prefabricate."
Pe 16 mai a.c., la discursul de investitura, Sarkozy a explicat ce asteapta de la Kouchner, noul ministru de Externe al Frantei: apararea intereselor energetice ale Frantei in lumea araba si Africa subsahariana. Franta are desfasurate acolo numeroase contingente militare: 1000 de militari in Liban; 1000 - in Gabon; 3000 - in Djibuti; 1200 - in Senegal; 1100 - in Ciad; 300 - in Togo; Sarkozy doreste o intarire a pozitiilor franceze din Africa impotriva rivalilor: in primul rand, SUA; in al doilea rand, China si India. Sarkozy a militat in discurs pentru "raspandirea peste tot in lume a valorilor universale ale Frantei" si a pledat pentru "unificarea zonei Mediteranei cu nordul Africii", in domeniul dezvoltarii. "Voi apara drepturile omului si voi sustine lupta impotriva incalzirii globale, ca prioritati diplomatice ale Frantei in lume", a anuntat Sarkozy.
Omul care va conduce insa diplomatia franceza este un personaj controversat in Franta si in lume: Bernard Kouchner.
Nascut in 1939, dintr-un tata evreu si o mama protestanta, Bernard Kouchner si-a inceput cariera politica in cadrul Partidului Comunist Francez. Dupa lovitura de stat de la Mosova (din octombrie 1964) -, cand Hrusciov a fost eliminat de Leonid Brejnev si "banda de la Dnepropetrovsk" - dar, mai ales, dupa procesul disidentilor "Siniavski si Daniel" de la Moscova, Kouchner paraseste, in 1966, Partidul Comunist Francez impreuna cu "noii filosofi". In 1968, Kouchner conduce greva studentilor de la medicina. Unde pune bazele organizatiilor "Medecins sans frontieres" si "Medecins du monde", care vor actiona in Biafra (in timpul genocidului din timpul razboiului civil nigerian). In 1971, Kouchner participa la crearea cotidianului "Liberation", alaturi de un fost tovaras maoist si impreuna cu Partidul Ecologist din Franta. Bernard Kouchner face parte dintr-un grup mai larg de "fosti tovarasi" care, dupa 1966-1968, au renegat comunismul. Printre acestia se numara Regis Debray, un consilier apropiat al lui Che Guevara, ulterior devenit (nu intamplator) consilier personal al presedintelui socialist Francois Mitterrand. Ori Daniel Cohn-Bendit ("Danny cel Rosu", in 1968), devenit dupa aproape 40 de ani politician "verde" in Germania, respectabil parlamentar UE si consilier personal al candidatei Segolene Royal. Max Gallo, istoric si romancier, fost membru al PC, fost colaborator apropiat al lui Mitterrand, iar acum al presedintelui Partidului Socialist Francez, Hollande. Gallo este un admirator fara rezerve al setei de autoritarism a lui Sarkozy, in care vede reflectarea gandirii personajului sau favorit din istorie - Napoleon Bonaparte -, cel care "a abjurat principiile revolutiei de la 1789 si pe cele ale aristocratiei reactionare pentru nationalismul pur".
Toti acesti "intelectuali", fosti comunisti, s-au unit ca sa-l sustina pe Sarkozy, "infierand" tot ceea ce ieri au sustinut in numele "drepturilor omului". Kouchner este o "figura" printre ei. In anii '80, numit de Mitterrand ministru pentru Actiuni umanitare, Kouchner era poreclit "ministru al Indignarii". In realitate, el elabora atunci un concept preluat ulterior de CIA si Pentagon - al "interventiei militare umanitare" ("ingerence humanitaire"). In virtutea acestui concept, Kouchner cere marilor puteri sa intervina militar oriunde pe glob, in scopul apararii "drepturilor omului", si sa elimine "dictatorii" sau "clicile acestora".
Statele Unite au considerat foarte ingenioasa teoria interventiei militare, mascata de scopuri umanitare. Razboaiele din Iugoslavia din anii '90 au reprezentat prima aplicare a noului concept geostratgic de "interventie militara", justificata in chip umanitar.
Kouchner a fost primul reprezentant special al ONU si seful Administratiei ONU pentru Kosovo din iulie 1999 pana in ianuarie 2001, militand pentru independenta totala a provinciei. Tot el a elaborat si conceptul de "lovitura preventiva umanitara". In "Los Angeles Times" din octombrie 1999, Kouchner a publicat articolul "Perspective on World Politics: Establish a Right to Intervene against War", unde scria: "Acum este necesar sa facem pasul urmator pentru a opri razboaiele inainte ca ele sa inceapa. Si pentru a opri crimele inainte ca ele sa se produca. Stiam ca aceste lucruri se petrec in Somalia, in Bosnia-Hertegovina si Kosovo, cu mult inainte de a se transforma in razboaie. Dar nu am actionat."
Neoconservatorii americani au considerat acest gen de justificari "morale" drept un excelent prilej pentru a declansa - in mod unilateral - invazii militre sub pretexte asa-zis "umanitare".
"Terapia de soc" - reformele neoliberale in Franta
Nicolas Sarkozy nu este primul lider politic care incearca sa introduca in economia Frantei reforme de tip neoliberal. De fiecare data, insa, astfel de initiative s-au lovit de rezistenta celei mai mari parti din electoratul francez, care i-a determinat pe politicieni sa renunte.
Noul prim-ministru francez, Francois Fillon, a recunoscut aceasta stare de fapt: "Franta a avut prea multi politicieni care au castigat alegerile cu proiecte pe care ulterior au fost nevoiti sa le abandoneze, din cauza rezistentei anumitor grupuri de interese."
"S-a creat acum o oportunitate istorica de a schimba fundamental Franta", a declarat Fillon dupa victoria lui Sarkozy. "Liberation" sustine ca primul obiectiv al noii puteri de la Elysee este schimbarea "modelului social francez". Unul dintre cele mai evoluate din Europa, in sensul egalitatii sanselor si a unor drepturi sociale minime, garantate de stat, acordate paturilor defavorizate ale societatii franceze. Printre care imigrantii si tinerii, doua dintre "problemele" intens studiate de Sarkozy inca de cand era ministru de Interne.
Stanga franceza ii reproseaza lui Sarkozy ostilitatea fata de imigranti, insinuand chiar ca acesta ar fi preluat temele nationaliste din mesajele electorale, de mare succes, ale lui Jean Marie Le Pen ("Azi va vor lua locul de munca, maine va vor lua si sotia").
Francezii au fost sensibili la "nationalismul economic" afisat in campanie de Sarkozy. Si la discursurile sale cu privire la cresterea influentei Frantei intr-o lume globalizata.
Sarkozy, in cautare de aliati
Dupa socialisti si sindicate, Sarkozy a inceput sa-i curteze pe ecologisti. Le-a facut propuneri care mai de care mai ispititoare. Allan Bougrain Dubourg - de la "Ocrotirea pasarilor" - a declarat, entuziast: "Este un pas istoric. Pentru prima data am putut discuta cu presedintele Frantei despre diversitatea speciilor!"
Nicolas Hulot, alt cunoscut ecologist, a declarat in urma intalnirii cu Nicolas Sarkozy: "Am fost primiti fara prejudecati. Protectia mediului incepe sa iasa din ghetou." Chiar si Yannick Jadot de la "Greenpeace" declara ca acum se vad "semne ale deschiderii".
Yvon Le Maho - de la "Diversitatea speciilor" - a declarat ca Sarkozy a discutat cu ecologistii in prezenta filosofului Edgar Morin (85 de ani), cunoscut luptator din Rezistenta. "Chiar prezenta lui Edgar Morin a fost de ajuns ca sa canalizeze discutiile catre probleme umanitare si spre cele globale", a afirmat, vizibil satisfacut, Le Maho. Sarkozy a promis ecologistilor ca va organiza, in toamna, o reuniune de tip "Grenelle", care sa stabileasca masurile concrete privind protectia mediului. Termenul "Grenelle" se refera la mai 1968, cand s-a incheiat o intelegere cu ministrul Muncii, pe Rue Grenelle, intre sindicate, asociatiile patronale si guvern.
Aceste incercari ale lui Sarkozy vizeaza, evident, obtinerea unui vot favorabil in Adunarea Nationala, pentru legile profund nepopulare pe care le pregateste. Dupa turul doi al alegerilor parlamentare - programat pentru 17 iunie - va exista o perioada, 26 iunie-10 august, pana la inchiderea sesiunii parlamentare, pe care Sarkozy vrea sa o exploateze la maximum. Astfel, el vrea sa treaca prin Adunarea Nationala mai multe legi controversate. Una dintre ele vizeaza tratamentul legal aplicat infractorilor minori. Sarkozy doreste sa scada de la 18 la 16 ani varsta responsabilitatii juridice depline. Alt proiect de lege prevede restrictionarea dreptului la greva si cresterea "flexibilitatii angajatului". Orientarea pro-business a programului lui Sarkozy vine de la aliatii sai, care i-au finantat campania electorala si il sustin fara rezerve: grupul de interese format din proeminenti oameni de afaceri. Chiar fratele noului lider de la Elysee, Guillaume Sarkozy, a fost pana acum doi ani presedintele MEDEF, o federatie a oamenilor de afaceri.
Introducerea modelului neoliberal in Franta de catre Sarkozy ar putea intoarce o pagina in istoria contemporana a acestei tari. "Pana acum, fiecare incercare a Guvernului de la Paris de a introduce reforme neoliberale s-a incheiat cu baricade in flacari" - nota cotidianul german "Der Spiegel". Acum, insa, se pare ca Franta a trecut masiv la dreapta.