Reprezentantii tineretului liberal prezenti, vineri, la Scoala politica "Gheorghe Bratianu", ale carei cursuri s-au tinut intr-una din salile Memorialului de la Sighet, au avut toate motivele sa mediteze asupra zicerii lui I.C. Bratianu


Reprezentantii tineretului liberal prezenti, vineri, la Scoala politica "Gheorghe Bratianu", ale carei cursuri s-au tinut intr-una din salile Memorialului de la Sighet, au avut toate motivele sa mediteze asupra zicerii lui I.C. Bratianu: "Politica e un lucru grav, domnilor!".

Pe de o parte, istoricul Stejarel Olaru, consilier al primului-ministru, i-a avertizat ca reforma clasei politice - bazata pe legi si proiecte liberale, cum ar fi legea lustratiei, deschiderea arhivelor PCR, ridicarea unei noi generatii de politicieni - nu se face fara efort.

Desi tema sa era vasta - "Comunismul" - Stejarel Olaru a preferat sa se limiteze la o singura chestiune: deschiderea arhivelor PCR. El a aratat ca intreaga arhiva, a cadrelor PCR, a institutiilor comuniste, a liderilor PCR, a sindicatelor, masata la Arhivele Nationale, este blocata de legea din 1996, care prin restrictii de consultare (100 de ani pentru dosarele personale, 90 de ani pentru afacerile criminale si cele notariale) interzice, de fapt, accesul istoricilor si cercetatorilor la documente. Blocajului permis de lege i se adauga si "reaua-vointa" a conducerii Arhivelor Nationale si mentalitatea unora dintre functionarii institutiei, care prefera sa dea publicitatii documente pe cont propriu. Arhivele Nationale au devenit "o organizatie de tip mafiot", caracterizata de accesul preferential la documente si de blocarea arhivelor, a spus Olaru. El a precizat ca PNL a elaborat un proiect legislativ prin care arhivele PCR trec din subordinea Ministerului de Interne in cea a Ministerului Culturii. Olaru considera ca Arhivele Nationale, ca si alte institutii ale statului, vor trebui sa deprinda, sub guvernarea liberala, un management simplificat, modern.

Recent convocate la Palatul Cotroceni de catre presedintele Traian Basescu, partidele politice si-au dat acordul pentru deschiderea arhivelor fostului PCR. Liberalii vor sa se lupte insa pentru drepturile de autor ale unor legi, intre care si cea a deschiderii arhivelor. "Este frustrant, spunea Stajerel Olaru, ca, desi PNL are initiative legislative si rezultate, mesajele sale sint preluate de politicieni care in realitate, nu sint sinceri, doar speculeaza un mesaj politic".

Oricum, la Sighet, inchisoare unde pina in 1955 a fost decimata prin frig si infometare o mare parte a elitei politice si religioase romanesti de dinaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, este evident ca lupta impotriva comunismului nu e doar o vorba. In deschiderea lucrarilor a fost proiectat un scurt documentar despre Gheorghe Bratianu, fiul lui Ionel I.C. Bratianu, mort in conditii neelucidate, la Sighet, in 27 aprilie 1953.

A fost invitat la lucrari si Ioan Ilban, fost detinut politic, care le-a povestit cite ceva tinerilor liberali din cei trei ani ai sai de detentie la Sighet. "V-ati gindit vreodata sa evadati?", a intrebat la un moment dat cineva din sala. "Ne-am gindit, dar de la Sighet era imposibil de evadat", a raspuns Ioan Ilban.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.