Nu, nu e vorba de slujba mea, desi din cand in cand, si eu am oarece resentimente. Nu mi-am imaginat vreodata ca replica "Am o slujba naspa rau" imi va aduce vreun motiv de bucurie. Saptamana trecuta am descoperit insa in revistele Variety si Holly
Nu, nu e vorba de slujba mea, desi din cand in cand, si eu am oarece resentimente. Nu mi-am imaginat vreodata ca replica "Am o slujba naspa rau" imi va aduce vreun motiv de bucurie. Saptamana trecuta am descoperit insa in revistele Variety si Hollywood Reporter doua articole care mentionau Romania intr-un context frumos, elegant, ba chiar lasau loc de inteles ca TIFF-ul e o manifestare de calibrul altor festivaluri mari. Premiera mondiala a filmului "I really hate my job" a avut loc la Cluj, iar revistele din industria de profil spuneau ca alegerea s-a facut in baza faptului ca in distributie se afla Oana Pellea si Alexandra Maria Lara. Stirile continuau cu o alta informatie, cum ca in cadrul aceluiasi festival, va fi proiectat si filmul castigator la Cannes, "4..., 3..., 2.." in regia lui Cristian Mungiu. Altfel spus, Romania cinematografica era foarte glamuroasa vazuta de peste hotare. Doar ca de acasa, lucrurile nu se mai vad la fel. Acum ceva vreme am purtat o lunga conversatie cu Oana Pellea; tocmai ce se intorsese de la filmarile de la "Am o slujba naspa rau" si era impresionata teribil de organizarea echipei tehnice si de actori. "Eu la «I really hate my job», unde am lucrat cu cele trei actrite foarte bine cotate acum in Marea Britanie, am gasit o atmosfera extraordinara. Stateam pe scaunelele noastre, nu am auzit o barfa, o discutie deplasata. Pentru ca nu ai timp, jur, nu ai timp sa te intereseze decat munca. Ne aplaudam una pe alta si ne bucuram una de alta, pentru ca eram toate in acelasi film. si gandeai «de reusita ta tine si reusita mea». Era... magie. Si totul venea din felul de a vedea aceasta meserie", imi explica Oana Pellea atunci. Cand am intrebat-o de ce nu e la fel si la noi mi-a raspuns: "La noi e chestia asta pe care n-am inteles-o niciodata si n-am cum sa o inteleg: competitia. Cum poate sa existe competitie in arta?! Nu exista competitia asta. Competitia este cu tine, numai cu tine. Cu cat e celalalt mai bun, cu atat esti si tu mai bun." Mi-am adus aminte de discutia aceasta zilele trecute cand mi s-a povestit o intamplare care are iz de banc. O tanara actrita in plan de afirmare, a fost solicitata sa acorde un interviu pentru o revista foarte serioasa, culturala. I s-au trimis intrebarile pe mail si se gaseau printre ele si lucruri de genul "de ce ai acceptat sa joci in telenovele?" precum si comparatii intre film si telenovela, ca pentru publicul serios care citeste saptamanalul in cauza. Cum a reactionat duduia? A trimis inapoi un mail cu dosarul ei de presa, specificand ca acolo vor gasi genul de intrebari la care vrea sa raspunda! Recunosc ca nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva, desi in arhiva mea de interviuri se afla multe nume de pe genericele filmelor mari sau din bibliotecile lumii, dar cred ca daca as fi fost in locul celui care a primit acest raspuns as cam fi zis "Am o slujba naspa rau pentru ca trebuie sa scriu despre asemenea fapturi." "I really hate my job" ruleaza in cinematografe de o saptamana si, chiar daca nu este un film care va avea un mega succes la box office (din nenumarate motive... britanice), trebuie sa mergeti sa-l vedeti. Scaunele de cinematograf par brusc mult mai inguste cand incepem sa ne umflam in pene de bucurie ca "ale noastre" sunt de la egal la egal cu "ale lor". Din fericire, ajung acolo doar cele care nu gandesc niciodata "urasc asta", despre nici un aspect al muncii lor, fie el si colateral, cum ar fi raspunsurile pentru o revista culturala.
Despre autor:
