Doi elevi si soferul unui microbuz scolar au murit, iar mai multi colegi ai lor au fost raniti, ieri dimineata, in zona comunei sucevene Ciocanesti, dupa ce un TIR a intrat pe contrasens si a lovit masina care ii transporta la scoala. Acestia mai av
Doi elevi si soferul unui microbuz scolar au murit, iar mai multi colegi ai lor au fost raniti, ieri dimineata, in zona comunei sucevene Ciocanesti, dupa ce un TIR a intrat pe contrasens si a lovit masina care ii transporta la scoala. Acestia mai aveau de parcurs doar un kilometru pana sa ajunga la destinatie. Purtatorul de cuvant al ISJ Suceava a declarat ca microbuzul cu care erau transportati elevii era nou, in stare tehnica foarte buna.
Potrivit politistilor, in jurul orei 07:00, un microbuz scolar in care se aflau mai multi elevi a fost lovit de un TIR in zona comunei Ciocanesti. Potrivit subinspectorului Ioana Craciun din cadrul IPJ Suceava, s-a stabilit ca in urma impactului cu TIR-ul, microbuzul a fost proiectat intr-o prapastie. Soferul TIR-ului sustine ca inainte de accident ar fi avut dureri in piept si ca nu-si aminteste ce s-a intamplat.
Politistii suceveni au stabilit identitatea victimelor accidentului, anuntand ca elevii implicati in accident au varste cuprinse intre 8 si 17 ani. In urma accidentului au murit elevele Andreea S. in varsta de noua ani ani si Anisoara M., de 17 ani, precum si soferul microbuzului, Zaharie T., de 61 ani. Cei sapte elevi raniti au varste de opt ani, 11 ani, 13, 15 si 17 ani, iar doi dintre ei au 12 ani. Potrivit Mediafax, din primele cercetari s-a stabilit ca vinovat de producerea accidentului ar fi soferul TIR-ului, care a patruns pe contrasens si a lovit in plin microbuzul scolar, care circula regulamentar. Barbatul aflat la volanul TIR-ului, Nicolae B. (45 de ani), din localitatea Moinesti, este sofer profesionist din anul 1996. El a fost testat cu aparatul etilotest si s-a constatat ca nu consumase alcool, iar in momentul producerii accidentului avea centura de siguranta. Sapte elevi au fost internati in Spitalul Municipal Vatra Dornei, doi fiind in stare foarte grava. Directorul Spitalului din Vatra Dornei, Aurel Scurtu, a declarat, citat de Mediafax, ca la spital au ajuns sapte elevi, din care patru se afla in stare grava, doi dintre ei fiind in stare foarte grava. Scurtu a spus ca in conditiile in care spitalul nu dispune nici de computer tomograf si nici de specialist neurochirurg, a solicitat sprijinul Autoritatii de Sanatate Publica Suceava pentru a trimite ambulante echipate corespunzator ca sa transporte pacientii la Spitalul Judetean Suceava. La Iasi a fost transportata cu o ambulanta, de la Spitalul Municipal Vatra Dornei, o fetita aflata in coma de gradul al patrulea. In jurul pranzului, un elicopter al MIRA a preluat patru din raniti pentru a fi dusi la un spital din Iasi. (B.C.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.