Dupa o interventie care a durat mai bine de sase ore, un copil din comuna Sintesti (Ilfov) a fost salvat, azi noapte, dupa ce acesta cazuse intr-o fantana dezafectata.

Accidentul s-a produs in acelasi sat in care o batrana a cazut, luni noaptea, intr-un put ingust. Femeia a stat acolo opt ore.

Micutul Andrei, de numai un an si jumatate, a avut zile, si asta pentru ca, in primul rand, a cazut in picioare in putul de 10 m adancime, cu un diametru de vreo 30 de cm. Desi localnicii adunati in fata casei familiei in curtea careia s-a produs accidentul aveau mai multe variante legate de imprejurarile nefericitului eveniment, se pare ca micutul ar fi cazut in momentul in care a calcat peste folia de celofan care acoperea gura putului si care a cedat pur si simplu sub greutatea lui.

Marti seara, la 8h30, a primit apelul de urgenta Detasamentul Special de Salvari, care a venit din Bucuresti (comuna se afla la aproximativ 17 km de capitala) cu trei autospeciale, o masina de descarcerare si una de scafandru. 19 subofiteri si 2 ofiteri ai Detasamentului Special de Salvari au participat la actiunea de salvare a copilului. Intr-o prima faza, au incercat sa-l scoata din fantana cu o coarda pe care sperau sa o aseze cumva in jurul taliei copilului. Tentativa esuata. Pozitia in care se afla micutul (era cazut in picioare, cu o manuta ridicata), nu a permis ca franghia sa coboare mai jos de palma lui.

Pana la urma, a fost nevoie de un excavator care sa sape in jur de cinci metri in paralel cu putul unde era Andrei. La 2h15 echipa de interventie a reusit sa-l scoata pe copil din fantana secata. Surprinzator (dar imbucurator) se afla intr-o stare fizica foarte buna, dar putin in stare de soc. Pe tot parcursul interventiei, atat tatal lui cat si membrii echipei de interventie au vorbit cu Andrei, iar fiecare sunet, scancet care veneau din adancul putului erau semne ca acesta traieste. Imediat ce l-au adus la suprafata, copilul a fost transportat la spital.