Mina cu ceas din depozitul de la Floresti

ROMANIA CA O TELENOVELA

Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Vasile Caraiman, zis si "Boamba". Porecla i se trage de la o intamplare petrecuta cu mult timp in urma. La vremea respectiva, Vasile Caraiman se apucase sa-si faca o noua casa. Lucra pe un santier de desecari, castiga bine si se gandise sa-si ridice, alaturi de bojdeuca batraneasca, darapanata, stand pe pamant de parca ar fi fost bolnava de sale, o vila cum vazuse la Floresti: cu baie, robinete prin incaperi, pe fatada careia voia sa-si treaca numele si anul cand a construit-o.

Sub temeliile casei batranesti gasi, cand incheie de dat jos peretii, un depozit militar din timpul celui de-al doilea razboi mondial: un intreg arsenal de grenade, cartuse, ghiulele, praf de pusca, mine antitanc si mine antiinfanterie.
Era o zi de primavara, cu lumina ca argintul. Departarile se vedeau clare, parca desenate cu mana. Simteai nevoia sa scrii versuri si chiar te-ai fi apucat de scris daca n-ai fi avut alte lucruri de facut, mult mai importante:  sa ranesti la vaca sau sa furi  o caruta de lemne din Padurea Statului. Nu stiu cum, dar imediat, printre cei ce-l ajutau pe Vasile Caraiman la treaba, se raspandi zvonul ca depozitul era in legatura cu o mina cu ceas, pusa sa actioneze la douazeci de ani de la terminarea depozitului.

Mai tarziu, cand lucrurile se mai linistira, avea sa se afle ca totul pornise de la o parere a lui Iordache Campureanu, care facuse armata la Geniu, si ramasese adanc impresionat, pentru toata viata chiar, de minele cu ceas, despre care si vorbea mereu, cu o patima crancena si un respect atat de desavarsit, incat ochii i se umezeau ori de cate ori descria cum urca pe cadran, nestiut de nimeni, intr-un cerc orb, acul mortii. In acele clipe insa, toti incremenira.

In tacerea lasata, ca un arc stand sa plesneasca, o femeie, departe, in celalalt capat al satului, isi striga copilul sa nu se vare in apa, ca raceste, si glasul era atat de limpede, suna atat de clar si fara nici o legatura cu uriasa incordare de aici, incat toti izbucnira intr-un ras isteric, hohotitor, fara sa le mai pese ca dintr-o clipa intr-alta depozitul putea sa explodeze.

Cand terminara de ras, simtira in tampla gheara unei dureri adanci, sfredelitoare. Privira in jur. Nimic nu se schimbase. Soarele se rasfrangea in luciul proaspat al minelor, ziua era innebunitor de frumoasa, si timpul trecea pe langa ei nepasator, fara sa-i salute. Tacerea de la inceput, nepamanteasca, trecuse, si o alta veni in loc, normala, omeneasca. O luara tiptil-tiptil inapoi, de-andaratelea, pana cand intre ei si depozit se aseza o distanta de jumatate de kilometru. Abia atunci, curajul izbucnind in ei cu o coplesitoare furie, o rupsera la fuga, si fugira, fugira intruna, pana cand ii lasara puterea si, o data cu ea, si spaima.

O noapte intreaga, pana cand venira de la Floresti genistii sa dezamorseze depozitul, satul statu incordat, asteptand explozia cu o bucurie prosteasca. Se facuse luna plina, sub curgerea argintie lucrurile sunau, un sunet plin, adanc, de pahar de cristal lovit din greseala, nimeni nu dormea, toti iesisera pe prispa, prin ograzi sau pe la porti, tacand si asteptand, gandul fiecaruia luand-o inainte si intalnind explozia. Gandeau deci explozia ca pe o bucata de pamant sfasiata pe dedesubt de un suflu urias si ascutit, vedeau, intr-o strafulgerare, cerul desfacandu-se in bucati si palnia gropii insurubata in aer, simtind totusi ca explozia adevarata, pe care o asteptau cu incordare, avea sa fie altfel, fara nici o asemanare cu prima.

Genistii, sositi din Floresti cu instrumente de dezamorsare, costumati ca niste astronauti de vanzare, lucrara toata dimineata. Cand terminara, sub comanda unui sergent intepat, subtire ca o viespe, plutonul isi pocni bocancii regulamentar si o lua din loc. Cei din sat se intoarsera la locul fostei case. Alaturi de groapa, intr-un morman de fierarie, zaceau minele, acum dezamorsate.

Sta sa soseasca si sa plece imediat, ora zece, acel moment al zilei cand ziua isi pierde noutatea si devine o banalitate, iar dimineata trece in amiaza. Mormanul de fiare, acum netrebnic, fara nici o primejdie, lucea stins in soarele arzator. Nu le venea sa creada ca despre minele mortale era vorba. Ii incerca o dezamagire uriasa. Mai inainte, cand tabla din fata lor ascundea in pantece formidabilele explozii, aerul din jur, incarcat de pericol, avea personalitate. Ii luase locul un gol moale, bleg.

Si-i apuca o sfarseala atat de mare, ca echipele de colectivizare, dand buzna imediat in Vintileasa, dupa un plan strategic bine pus la punct, reusira sa convinga aproape jumatate de sat sa se inscrie in GAC.

---

Despre autor: