Consilierul diplomatic la Ambasada Romaniei din Irak, Octavian Harseu, a depus ieri marturie in fata magistratilor care judeca procesul privind rapirea celor trei jurnalisti romani la Bagdad, sectiunea Mohamad Munaf.

Consilierul diplomatic la Ambasada Romaniei din Irak, Octavian Harseu, a depus ieri marturie in fata magistratilor care judeca procesul privind rapirea celor trei jurnalisti romani la Bagdad, sectiunea Mohamad Munaf (foto).

Reamintim ca, pentru implicare in rapirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci, procurorii romani i-au trimis in judecata in acelasi dosar pe sirianul Omar Hayssam si pe partenerul sau de afaceri Mohamad Munaf. Cauza a fost insa disjunsa, avand in vedere retinerea lui Munaf in Irak, astfel ca cei doi sunt judecati separat. In procesul lui Munaf, jurnalistul Ovidiu Ohanesian a cerut de mai multe ori ca Octavian Harseu sa fie audiat, afirmand despre el ca acesta este ofiter SIE si ca poate oferi informatii importante.  

POVESTE. In fata judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti, Octavian Harseu a spus ca, in virtutea functiei pe care o indeplineste in cadrul Ambasadei din Bagdad si datorita faptului ca este vorbitor de limba araba, el insoteste ambasadorul la toate intalnirile cu autoritatile acestui stat. El a povestit despre eforturile ambasadei noastre pentru eliberarea jurnalistilor si a precizat ca pe parcursul negocierilor a tradus simultan discutiile dintre ambasada si grupul care a pretins ca i-a rapit pe jurnalistii romani. Diplomatul a precizat ca Mohamad Munaf a fost cerut de autoritatile americane pentru a fi audiat chiar in seara eliberarii jurnalistilor, fiind insotit de un echipaj de paza din ambasada, care l-a si adus inapoi. A doua zi insa, inainte de plecarea spre Romania, figura s-a repetat: Munaf a fost din nou cerut pentru audieri de americani, insotit ca in seara precedenta. Numai ca el nu a mai fost returnat, insa Harseu le-a spus judecatorilor ca nu cunoaste motivele retinerii lui de autoritatile americane. El a fost retinut de Fortele Coalitiei Multinationale din Irak, in complexul militar Camp Cropper. Procesul va continua la 26 iulie, data pana la care Ministerul Justitiei este investit cu o noua cerere de comisie rogatorie, pentru audierea prin videoconferinta a lui Mohamad Munaf, intre timp condamnat la moarte prin spanzurare, printr-o hotarare nedefinitiva, de Tribunalul penal central din Bagdad.