Stramutatii sunt alt fel de sinistrati. Nu voia lui Dumnezeu le-a schimbat viata, ci Partidul Comunist Roman printr-o decizie. Luata de cei de sus, care-au nesocotit randuiala lui Dumnezeu. Stramutatii n-au cum sa uite asta. Si-au lasat sub ape jumatate din viata lor. Amintirile. Si bisericile, pe care n-au avut cum sa le care cu spatele pe deal. Altarele au fost cumparate de comunisti si apoi distruse.

Fiecare pas inainte este ca o cazna pentru el. Inaintam cu greu printre urzicile inalte pana la umar si roiurile de tantari de pe malul lacului. Pe alocuri, unde apa a inghitit pamantul, singura cale e buza dealului abrupt. Sarind peste bustenii cazuti la pamant. Imbracat in reverenda, cu pantofi in picioare, parintele nu se da batut. Desi, adesea, il simt ca abia mai are aer sa respire. Mergem, la coada lacului Cincis, pret de vreo trei kilometri, spre ruinele uneia dintre biserici. "Nu se mai poate inainta", anunta uneori cel care merge in fata grupului. "Ba trebuie sa se poata, cum nu?", se indarjeste preotul. Nu-i inteleg incapatanarea. Si nici dezamagirea care-l cuprinde cand descoperim ca nu mai avem pe unde merge, in fata unui perete vertical de piatra ce se inalta din apa. Si abia pe malul celalalt, cand vedem ca ne mai desparteau doar cativa pasi de ruinele bisericii, parintele de 82 de ani ofteaza. "Acolo am slujit eu..."

SISTEMATIZARE. E drama pe care au trait-o 800 de oameni din Valea Cernei. Aici, despre unul care nu-i de-al locului se zice ca e "venitura". In satul nou Cincis-Cerna, toti sunt "venituri". S-au nascut si-au trait de vale, pe fundul lacului care a inghitit 205 gospodarii si patru biserici.

In 1962, doua sate si patru catune (Cincis, Cerna, Plosca, Balana, Moara Ungurului si Baia Craiului) au fost stramutate pe dealul Iuba. Cu mortii si cu viii. Oamenii si-au luat cu ei caramizile din ziduri, scandurile din gard si crucile mortilor. Sfintii de pe peretii bisericilor au ramas sub ape.

"De prin a€™60 se auzise ca o sa se faca lac de acumulare. Pentru combinatul din Hunedoara. Dar in '62 ne-au spus si ne-am mutat din primavara pana-n toamna", isi aminteste Tomescu Ioachim. Avea 25 de ani atunci, abia se insurase. "Nunta am facut-o in satul vechi. Apoi, dupa un an, a trebuit sa ne daramam casa. Va dati seama ce-a fost in sufletele noastre, eram familie tanara si porneam in viata cu daramarea casei..."

Partidul Comunist le-a dat masini si ajutorul armatei. Si-au incarcat totul in remorci si au urcat trei km pe deal. "La Iuba, caci asta a fost la inceput denumirea noii localitati. Era aici un comandament de dirijare a lucrarii, toata treaba a fost organizata. Apoi ne-au dat voie sa cumparam ciment, cherestea si tigla la pret de stat. Am avut din ce, fiecare primise despagubiri pe ce pierduse in vale. S-au luat, cel mai mult, si 21.000 de lei, valoarea a trei Dacii pe vremea aceea."

Noul sat a fost ridicat ca o matrice. Trei coloane, sase linii. Strazi inclinate pe panta dealului. Fiecare a primit 800 de metri patrati de teren, indiferent de suprafata gospodariei pe care o avusese. Aritmetica de tip comunist. In satul sistematizat Cincis-Cerna toti devenisera egali.

POZE. Ungur Ioachim avea 21 de ani si abia plecase in armata. In prima permisie, cand a venit acasa, la parinti, si-a gasit casa la pamant. Ei erau in deal, carau caramizile. N-apucasera sa-i trimita scrisoare, sa-i spuna. "Casa era stricata si eu m-am oprit in bucatarie. Priveam in jur, fara sa pot intelege ce s-a intamplat", isi aminteste barbatul de 66 de ani.

Nici cei care au putut n-au priceput pe de-a-ntregul. Moartea unui om din sat a devenit legenda pentru Cincis. Unii zic ca Bran Mihut a fost printre cei care-au plecat din sat abia dupa ce au dat drumul la baraj. N-a fugit de tot. O parte din el a ramas acolo si, cu o camera de tractor, venea adesea pe apa, spre mijlocul lacului, acolo unde stia ca a fost odata gospodaria lui. Asa a si murit, inecat, pe drumul spre casa. Cei care nu vor sa-si planga de mila, lor si lui Mihut, zic ca "el, de fapt, se ducea sa bea la Plosca, langa baraj".

"Hm, eu nu stiu ca Mihut sa fi baut", spune preoteoasa in timp ce intinde rufele pe o sarma. "Daca s-au impacat oamenii cu ideea? Haideti sa va spun ceva: mama mea, care avea 80 de ani atunci, s-a intors, in seara in care a plecat de tot din sat, pe mal si a pus semne, nuiele, ca sa vada cat creste apa. Plecase o data cu ceilalti, dar ce credeti, s-a impacat vreodata cu ideea?"

Preoteasa e nascuta si crescuta in vechiul Cincis. Ultima nunta care s-a facut in biserica de sub ape a fost a ei. Avea 31 de ani in 1962. Apoi? Viata ei si a celorlalti stramutati e descrisa in lucrarea "Documentar privind satul Cincis - judetul Hunedoara" (1972). "Barbatii tineri isi procura constume (sic!) din magazinele de stat, femeile si fetele de asemenea se imbraca cu fuste, alese dupa gust. Pe fizionomia lor nu se mai vede unda de tristete de altadata, rasul si veselia ce se oglindesc in ochii tuturor, (sic!) exprima bucuria si satisfactia vremurilor pe care le traiesc, sub regimul nostru socialist, condus cu intelepciune de adevaratul partid al celor ce muncesc, Partidul Comunist Roman."

Preoteasa are inca ochii-n lacrimi cand isi aminteste de stramutare. Deschide cartea la pagina 61 si ne arata poza casei parintesti pe care a daramat-o atunci. "Neam de neamul omenirii sa nu mai pateasca asta!", ofteaza ea. "Noi nu suntem aici, noi suntem inca acolo. Eu, de 45 de ani, nu m-am visat in somn niciodata in satul nou. Intotdeauna acolo, pe strazile care-au ramas sub ape."

CINCI SECOLE. In a€™62, primii stramutati au fost mortii din cimitire. Cei care aveau cruci, cei care mai aveau rude. Cu slujba, cu preot, oamenii i-au ingropat in deal. Cele patru biserici - trei ortodoxe si una romano-catolica - au fost cumparate, cu sate cu tot, de combinatul siderurgic, beneficiarul lacului. Apoi, au fost profanate. Pe biserica din Cincis, monument istoric ce data de la 1448, s-au platit 18.000 de lei. Casa Domnului a fost mai ieftina decat o casa de om. Se spune ca biserica fusese zidita de Iancu de Hunedoara si ca aici ar fi fost inmormantata Elisabeta Margineanu, mama voievodului. In decembrie 1962, inainte de a fi distrusa, din biserica au fost salvate 10 icoane pe lemn si 59 de lucrari in fresca. Pe una din fresce e portretul lui Iancu de Hunedoara, pe o alta - imaginea Castelului Corvinestilor. Biserica a fost demolata in 1972.

"Au fost atunci tratative intre Biserica si autoritati, isi aminteste preotul Oprea Craciun. O propunere era ca biserica sa fie inaltata deasupra lacului. Alta - sa fie izolata, in lac, cu ziduri de bitum. Practic, amandoua variantele erau posibile. N-au avut suflet. Au oprit apa la baraj, au secat lacul si au intrat cu tarnacoapele in zidurile de piatra. Stiu si cine a hotarat asta. Era secretar de partid la combinat. Cativa ani mai tarziu, i-a murit sotia, tanara, de cancer. Si, vazandu-l indurerat, cu doi copii mici orfani, i-am zis "o sa vezi, Dumnezeu o sa te ajute!". Mi-a raspuns: "Cum sa ma ajute, parinte, daca eu am daramat biserica?"...

Din vechiul lacas de cult a mai ramas in Cincisul nou doar clopotul. Dupa ce l-au adus in deal, l-au atarnat intr-un stejar si-a ramas acolo, mut, multi ani, pana au inaltat noua clopotnita.

LUMINI SI UMBRE. A doua biserica ortodoxa demolata de comunisti a fost cea din Cerna. "Ramasese in picioare, spune preotul, puteau sa o crute, dar au pus-o la pamant." In coada lacului sunt ruinele celorlalte doua biserici pangarite. In cea ortodoxa, la care veneau credinciosii din Baia Craiului si Balana, a slujit preotul Oprea Craciun. Cand apele lacului se retrag, se poate ajunge la ce-a mai ramas din ea. O biserica in care candva s-a slujit Liturghia, s-au implinit botezuri si nunti si Sfanta Impartasanie, prin altarul careia inoata acum crapii si stiucile. "Cand pot, ma duc acolo, sa stau pe pietrele alea. Ma simt usurat", marturiseste preotul.

La un kilometru de ea, pe acelasi mal, e biserica romano-catolica din Baia Craiului. Singura cu zidurile intregi. Ramasa in picioare pe malul stang, cu padurea in spate, pare ireala. Un colt de imagine ratacita, care nu cadreaza cu restul peisajului. De jur-imprejur, case de vacanta ridicate de procopsitii zonei, ziduri vopsite chicios, in albastru si verde, opulenta si trivialitate.

Pe malul dinspre satul nou, aproape de apa, preotul incearca sa ne descrie cum arata locul acum 45 de ani. "Vedeti, acolo, intre salciile acelea, mai la dreapta, acolo era biserica." Nu vad nimic, numai umbra dealurilor din jur pe oglinda apei. Cred ceea ce mi se spune. Nu am amintirile lui, sa pot vedea in adancul unei ape. Si nu am, poate, nici indeajuns de multa credinta ca sa pot umbla, doar cu vederea sufletului, prin bisericile de sub ape. Doar preotul le vede si se apropie de apa cu chipul luminat, ca si cand ar implini o liturghiea€¦


Blestemul acestor locuriUnii cred ca Lacul Cincis e blestemat. Ca cei care se ineaca aici nu mai ies niciodata la suprafata. "Unii ies, altii ba, spune preotul. Daca sunt prinsi in mal sau in gurile pestilor, n-au cum sa mai iasa..." In martie anul trecut, aici s-a inecat un baietel de 13 ani, Paul Cristian Barna. Era la un antrenament de rutina, pentru campionatele nationale de caiac-canoe, cand pe lac s-a iscat o furtuna din senin, care l-a rasturnat. Nu avea vesta de salvare... Trupul copilului nu a mai fost gasit. Pe mal, in dreptul locului unde se presupune ca s-a inecat, bunicul lui a pus o cruce. Altii cred ca locul pe care au fost dusi stramutatii este blestemat... In aceeasi perioada in care parintii lui Paul isi cautau copilul in adancuri, dealul Iuba a luat-o la vale, cu sat cu tot. Au fost afectate opt gospodarii. Doua din ele, a lui Ioachim Vlad (71 de ani) si a Mariei Salasan (74 de ani) au fost grav avariate. Stramutati pentru a doua oara in viata lor, oamenii s-au inghesuit in containere. Aici stau si acum, la un an de-atunci. Primaria din comuna Telicu Inferior le-a ridicat doua case in curtea scolii. Una langa alta, fara nici un petic de curte, imobilele au cate-o camera, baie si bucatarie. Garsoniere cu termopan. Nu sunt inca bune de locuit, asa ca sinistratii isi duc viata in conti-nuare evacuati la container...

Urme arheologiceIn prima vatra a satului Cincis, Siliste (cuvant de origine slavona, care inseamna "loc unde au fost asezari omenesti"), au fost descoperite unelte din comuna primitiva. Tot pe teritoriul Cincisului, in 1935, au fost gasite statui de piatra datand din perioada daco-romana, reprezentand un barbat in toga si doua femei. Pe teritoriul bisericii si in curtea scolii, sapaturile au scos la iveala obiecte de ceramica din timpuri stravechi. Aceste situri arheologice sunt acum sub ape. In scoala din satul vechi a fost amenajat un muzeu cu "(...) statui de piatra din epoca daco-romana, capete de statui, o rasnita din aceeasi epoca, cioburi de ceramica straveche a Marii Panonice, foraminiere si radiolari aflati in stratul de argila din albia Paraului Valea Limpede, o masea de mamut in greutate de 5,50 kg, o colectie de cochilii aflate in piatra din dealul Cornului, ciocane de piatra (unelte ale omului primitiv)". In a€™62, exponatele au fost duse in Deva si Bucuresti. Biserica din Cincis a ridicat insa un muzeu al satului si spera sa aduca acasa toate aceste dovezi istorice "stramutate".

Viziunea lui Arsenie BocaIn aprilie 1952, pus in libertate de cei care-l inteminitasera la Canal, Parintele Arsenie Boca (1910-1989) se intoarce la Manastirea Prislop, aflata la cativa kilometri de Cincis. Preotul Oprea Craciun povesteste ca, intr-una din zilele anului 1958, Parintele Arsenie Boca, intorcandu-se pe jos spre manastire, prin valea Cernei, si urcand pe langa o biserica, a pus bata pe care o avea in mana stanga la radacina unui copac si a zis celor care-l insoteau: "Pana aici va fi apa in zona asta". Lumea s-a mirat, insa peste numai patru ani s-au adeverit cele spuse de parintele vizionar.