Critica "formelor fara fond" era insa depasita in 1947 cand comunistii au inceput sa faca "tabula rasa" din burghezie si vechiul sistem de valori romanesc.
Societatea romaneasca reusise in numai trei generatii sa creeze o civilizatie proprie cu "fond" ceea ce s-a reflectat in toate domeniile activitatii sociale, in morala, Justitie, invatamant, alte institutii cheie si nu mai putin in comportamentul oamenilor.
Subliniez aceste lucruri, in sine cunoscute, incercand sa-mi explic taraganarea nejustificata a revenirii la normalitate, prelungirea neobisnuita a tranzitiei si aparitia unei magme sociale tulburi; ea este usor de constatat in politica dar, si in prostul gust prezent in vitrine, in grosolania contactelor interumane, in aspectul aproape asocial al unei fractiuni importante de populatie si in esenta in revenirea in actualitate a altor forme fara fond, altele, dar mai agresive decat cele din vremea lui Maiorescu.
Inevitabil, omul de bine care isi iubeste tara pune intrebarea "de ce?" inaintea lui "ce-i de facut?" Inaintea medicatiei, diagnosticul.
In acest domeniu nu trebuie sa fii sociolog de profesie spre a intelege rapid eventual din vizitarea cimitirului Bellu din capitala, urmata de o preumblare pe Calea Victoriei ca in aceasta tara s-a petrecut o amputare: distrugerea de catre comunisti a fostei elite, direct si prin emigratie. Totul de aici se trage! Si votul alandala, si scaderile ministrilor. Ca unul care am cunoscut toate tarile cu trecut comunist, trebuie sa constat insa ca in Romania ravagiile - sub raportul valorilor - sunt mai mari decat in alte tari similare (exceptand Rusia). Surprinzator este ca aceste ravagii cresc dupa prabusirea comunismului - efecte intarziate ale unei excesive omogenizari in mediocritate si in lipsa unor modele recunoscute.
Concluzia: necesitatea primordiala este reconstructia unei elite acceptate. Altminteri, tranzitia nu va avea niciodata un sfarsit.