In ciuda teoriilor care afirma ca istoria nu mai constituie o resursa politica, povestea vremurilor trecute ramane in continuare cat se poate de folositoare. Declaratia facuta la Paris de ministrul Apararii Teodor Melescanu care a afirmat ca are "intentia de a propune Rusiei manevre comune pe teritoriul nostru, ale trupelor tarilor noastre cu cele ruse si americane" a fost pusa imediat de oficialul roman in schema "interpretarii eronate din partea jurnalistilor". Socoteala de la Paris nu se potriveste cu cea de la Bucuresti, iar un comunicat transmis presei romane nu afecteaza credibilitatea unei agentii de presa internationale.
Propunerea ministrului Melescanu pentru manevre militare ale armatei ruse pe teritoriul Romaniei este halucinanta de-a dreptul. Melescanu parca vrea sa-l intreaca pe Atanasiu intr-o competitie neoficializata inca sub titlul "Cine reuseste sa-i enerveze mai tare si mai repede pe principalii aliati militari ai Romaniei". Gestul lui Atanasiu de a scurtcircuita canalele diplomatice si de a se folosi de atasatii militari pe post de diplomati pentru a anunta retragerea militarilor romani din Irak pare o joaca de copil. Prin invitatia sa, Melescanu da glas cosmarului istoric al romanilor: trupe rusesti in Romania. Confruntarile politice interne nu constituie sub nici o forma scuze pentru pozitii aberante in politica externa si de securitate.
Istoria relatiilor diplomatico-militare dintre Moscova si Bucuresti nu prezinta nici un fel de garantii pentru un viitor placut. In razboiul impotriva turcilor din 1877, Bucurestiul a negociat la sange un acord privind conditiile trecerii trupelor rusesti prin Romania. Iar dupa ce armata romana a luptat alaturi de armata rusa la sud de Dunare, ministrul Gorceakov a amenintat in martie 1878 cu "ocuparea Romaniei si dezarmarea armatei romane". Moscova nu a ramas la nivel de amenintare: trupele rusesti au inceput sa ocupe pozitii strategice in Bucuresti, au fost tiparite proclamatii in limba romana catre populatie care anuntau ocuparea Romaniei. Pentru orice eventualitate a mai fost experimentat o data statutul de aliati cu Rusia, in primul razboi mondial. Atunci trupele rusesti bolsevizate, prezente pe teritoriul Romaniei, au incercat pentru prima oara sa ne aduca fericirea comunismului. Dezarmarea lor a provocat iritarea Moscovei care si-a luat revansa in august 1944. Atunci, in ciuda conventiei de armistitiu semnate la Moscova, trupele sovietice au continuat sa ia prizonieri militarii romani intalniti pe traseu.
Ocupatia sovietica nu a adus fericire romanilor - sunt destui de multi care cred ca a fost exact invers. Ideea "trupele sovietice stationate in Romania nu prezinta garantii pentru viitor" a fost inteleasa si de liderii comunisti - care in 1958 au reusit sa obtina de la Hrusciov retragerea trupelor sovietice. Experienta Cehiei din 1968 - ocupata de "aliatii" din Tratatul de la Varsovia - a fost inteleasa foarte bine la Bucuresti. Dupa acest an Romania a refuzat sa mai participe cu trupe la manevrele Tratatului de la Varsovia si nici nu a mai primit trupe "aliate" pe teritoriul sau. Experientele Romaniei cu armata rusa din ultimele doua secole nu ne indeamna la incredere. Generalul Gusa stia foarte bine acest lucru atunci cand a refuzat in decembrie '89 sprijinul militar rusesc propus cu larghete sufleteasca lui Ion Iliescu.
Mesajul ministrului Melescanu "sa vina rusii" este unul halucinant din punct de vedere istoric. Anul viitor se implinesc 40 de ani de cand trupele rusesti n-au mai calcat pe teritoriul Romaniei. Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva a aparut o ingrijorare la Moscova in legatura cu aceasta aniversare, ingrijorare transmisa prin subtile modulatii telurice si ministrului Melescanu.