Salarii de la 2.000 pina la peste 3.000 de lei, dar si responsabilitati mari. Raiffeisen Bank cauta personal pentru pozitii de virf.

Responsabili de clienti IMM, analisti de afaceri sau chiar sefi de agentie sint citeva dintre cele 50 de joburi libere la Banca Raiffeisen.

Directorul de agentie trebuie sa aiba diploma de licenta, peste trei ani de experienta si cunostinte solide despre serviciile bancare. Limba engleza la nivel avansat este obligatorie. Pentru a face fata responsabilitatilor, trebuie sa aiba si foarte bune abilitati de comunicare, relationare, de vinzare si de negociere. Salariul depaseste 3.000 de lei, iar banca ofera si alte beneficii, cum ar fi pachetul de compensare, corelat direct cu expertiza si rezultatele obtinute. Momentan, astfel de posturi sint disponibile in Bucuresti si in Buzau.

Un Reporting Analyst trebuie sa elaboreze rapoarte standard si sa participe la procesul de automatizare a acestora. De asemenea, trebuie sa identifice riscuri si sa propuna masuri de acoperire. Se cer studii superioare finalizate, cel putin doi ani de experienta in reporting si, eventual, un an de experienta intr-o banca. Limba engleza este obligatorie, la fel si cunostintele solide in lucrul cu bazele de date. Abilitatile de prezentare si experienta in programare pot constitui un avantaj pentru postul platit de la 2.000 pina la 2.500 de lei pe luna.

Se cauta si responsabili de clienti IMM pentru mai multe orase din tara, cum ar fi Bucuresti, Tirgu-Mures, Oradea sau Vaslui. Acestia trebuie sa dezvolte portofoliul de clienti ai bancii, prin atragerea de noi clienti din segmentul intreprinderilor mici si mijlocii. Tot ei trebuie sa negocieze, sa structureze si sa analizeze tranzactiile de creditare si sa raspunda de calitatea serviciilor si a produselor solicitate de clientii din segmentul IMM.

Studiile superioare cerute sint economice, tehnice sau juridice, la care se adauga minimum un an de experienta in domeniul bancar. Toate angajarile se fac pe baza de CV si scrisoare de intentie trimise pe adresa bancii, care va programa candidatii pentru interviu.