Lakshmi Mittal, directorul general al Arcelor-Mittal, cel mai mare combinat siderurgic din lume, si-a prezentat (sambata) in cotidianul "Le Monde" bilantul primelor 11 luni de la fuziunea celor doua entitati, considerand ca aceasta a fost realmente
Lakshmi Mittal, directorul general al Arcelor-Mittal, cel mai mare combinat siderurgic din lume, si-a prezentat (sambata) in cotidianul "Le Monde" bilantul primelor 11 luni de la fuziunea celor doua entitati, considerand ca aceasta a fost realmente "o reusita financiara".
Astfel, in primele trei luni ale acestui an, datoria gigantului siderurgic s-a redus de la 23-24 miliarde dolari la 18,5 miliarde. Acest succes, a subliniat Mittal, s-a datorat beneficiilor si sinergiilor realizate, de ordinul a 570 milioane dolari, cu perspectiva ca pana in 2008 sa se ajunga la 1,6 miliarde dolari. "Le Monde" a retinut o precizare a lui Mittal ce pune in evidenta maniera in care acesta, dupa fuzionari, incalcand promisiunile facute initial, a pus mana pe toate parghiile de conducere ale noului colos. La foarte scurt timp de la fuziune, spune Mittal, eu si directorul general instalat initial, Roland Junck (de la Arcelor), "am ajuns la concluzia ca este mai bine - pentru claritatea si unitatea organizatorica - ca eu sa preiau comanda noului holding, pentru a se evita potentialele conflicte la nivel de conducere". Rezultatul, potrivit lui Mittal, este faptul ca de cand el este director general, valoarea actiunilor Arcelor-Mittal a crescut cu 60 la suta.
In perspectiva, Mittal a anuntat construirea primei otelarii in India, achizitionarea unui grup siderurgic mexican, iar unitatile de productie din Kazahstan, Cehia, Polonia si Romania compenseaza in mare masura absenta sa de pe piata siderurgica din Rusia.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.