Ultima iesire publica a lui Patrascanu a fost la congresul din februarie 1948, cand s-a facut "unirea" comunistilor cu social-democratii, iar partidul unic ce ramasese pe scena politica a tarii a primit numele de Partidul Muncitoresc Roman. In acele zile, desi nimeni nu stia precis daca si cu ce se facea vinovat, asaltatul de  "prieteni" si "simpatizanti" de altadata era ostentativ ocolit de delegati. Scinteia a publicat apoi un comunicat ca demisionase din functia de ministru din care (semn rau!) lipsea apelativul "tovaras".     A continuat sa-si tina cursurile la Universitate, iar pe la amiaza trecea pe la Biblioteca Academiei, unde, dupa propriile declaratii, ramanea nu mai mult de o jumatate de ceas pentru a infirma zvonurile c-ar fi fost dus in Uniunea Sovietica. Reprezentantul "patriei muncitorilor" la Bucuresti fusese acela care declansase tragedia ai carei protagonisti vor fi Patrascanu si cei din apropierea sa. La finele lui ianuarie, orgoliosul ministru al Justitiei, suparat de criticile si de neincrederea tovarasilor sai, i se adresase ambasadorului sovietic Kaftaradze, cerandu-i "sfatul" ca unui "tovaras cu mai multa experienta". In raportul trimis la Moscova asupra convorbirii, diplomatul scrie ca a transmis Secretariatului "sa faca lumina" in cazul musafirului ce-i lasase impresia "unui om care nu are o constiinta prea curata". Mai mult decat atat - raporteaza Kaftaradze - Teohari Georgescu ii adusese la cunostinta "o informatie ucigatoare pentru Patrascanu" (aceasta fiind o propunere de fuga in strainatate, pentru a intra in cercurile emigratiei romane ostile Uniunii Sovietice).     Efectele vizitei erau necunoscute personajului imprejurul caruia se strangea navodul nevazut al "dictaturii proletariatului". El scrie scrisori conducerii partidului, prin care roaga "clarificarea situatiei", si continua sa-si petreaca serile cu sotia si cu prietenii lor Lena Constante si Harri Brauner. Bunul amic al tuturor, Belu Zilber, era deja arestat si autor a zeci de pagini de declaratii care denunta "spiritul burghez" din casa sotilor Patrascanu. Fostul ministru isi confeseaza groaza de viitor doar amantei sale Lena Constante. Ei i-a cerut sa-i faca rost si de otrava. Este pus sub urmarire si i se introduce "tehnica de ascultare" in casa. La 28 aprilie 1948, Elena Patrascanu primeste o instiintare telefonica din partea garzii de corp a sotului ei: chemat la sediul CC pentru "clarificarea" solicitata, a iesit si a urcat cu doi tovarasi intr-o alta masina.    In aceeasi zi, au fost retinute si sotia, si amanta lui. Trei saptamani, sotii Patrascanu au stat in domiciliu fortat intr-o casa conspirativa, numita in arhivele Securitatii "vila de la Baneasa". Apoi sotia i-a fost mutata impreuna cu Lena Constante la alta adresa. In octombrie, Lena a fost eliberata dupa ce in august Elena fusese dusa, sub paza, cu sotul ei in vila ce si-o construisera la Snagov.                      La inceputul lui 1950, in urma dezvaluirilor prietenului Zilber despre intimitatile cuplului Patrascanu (intre Elena si folcloristul Harri Brauner, iubitul prietenei sale, fusese alta idila), sunt arestati Lena Constante si Brauner. La acea data, frumoasa si eleganta scenografa Elena Patrascanu ajunsese deja o femeie distrusa: bolnava, deprimata si speriata isi implora anchetatorii sa o "ajute" in declaratii. Invrajbiti si "demoralizati" de secretele amoroase ce le afla unii despre altii, sub efectele claustrarii, foamei si hartuirii anchetatorilor, "retinutii" acuza si se autoacuza dupa scenariul anchetatorilor.   Fara sa fi avut alte legaturi cu politica decat relatia cu Patrascanu, Lena Constante a fost condamnata la 12 ani munca silnica, dupa executarea carora a fost trimisa in domiciliu obligatoriu. Aceeasi pedeapsa i-a fost data lui Harri Brauner, cu care se va casatori la sfarsitul calvarului. Sotia lui Patrascanu a fost condamnata in 1954 la 14 ani munca silnica. A fost insa eliberata printr-un decret de gratiere in 1956, cand a fost instiintata si de executia sotului. Trimisa in domiciliu obligatoriu (in "raionul 100"!), s-a recasatorit cu Ianis Veakis, comunist emigrat in Romania dupa "insurectia" esuata in Grecia. La "reabilitarea", din 1968, cuplului i-a fost retrocedata vila de la Snagov, renovata de Gospodaria de partid. Au mai primit si un apartament pe Calea Mosilor unde, omagiindu-l pe Lucretiu Patrascanu, a  fost amenajat un "colt memorial".     Daca pana la moarte Lena Constante a negat cu indarjire nu numai  "patima bolnava" (cum isi numea in declaratii pasiunea) pentru Patrascanu, ci insusi faptul de a-l fi cunoscut personal, desi recasatorita, fosta sotie a cultivat impresia devotamentului si veneratiei  fata de primul sot. Astfel ca dupa moartea Elenei, Ianis Veakis, raspunzand in 1994 scrisorii avocatului Menachem Amiad din Israel, fost student al lui Patrascanu la Bucuresti, il informeaza: "Urna cu cenusa osemintelor deshumate ale profesorului dumneavoastra se gaseste, de la 30 oct. 1991, langa cea a Elenei, in fundul Lacului Snagov, in fata casei ridicate de ei doi. Am considerat ca meritau sa se regaseasca la locul de unde fusesera despartiti, prin forta brutala, spre a nu se mai reintalni".