Fabula animalelor vorbitoare

Confuzia politica la care s-a revenit indata dupa referendum arata cu destula limpezime - pentru cine este pregatit sa o vada - ca politicienii din Romania noului inceput de mileniu nu sunt doar incapabili sa elaboreze o linie politica si strategia aferenta, menita sa conduca la trecerea ei in fapte, ci si sa urmeze linia pe care o contureaza optiunea electoratului in urma unui referendum. Sa ne intelegem: un referendum nu este ca orice alta consultare prin vot, unde intrebarile la care trebuie raspuns sunt deschise (pe cine votam?). Pentru referendum, intrebarea a fost cat se poate de clara: il depunem pe presedinte sau, daca nu, urmam linia conturata de acesta?
S-ar zice ca suntem in faza in care oamenii politici - calificati, teoretic, tocmai in folosirea parghiilor legale pentru a infaptui dorintele electoratului - sunt incapabili sa utilizeze institutiile si mecanismele constitutionale ale statului democrat, de drept, pentru a obtine rezultatele scontate de cetateni. Dand un "nu" suspendarii presedintelui nu toata lumea a declarat iubire neconditionata lui Traian Basescu. Cei mai multi s-au opus in acest fel bramburismului parlamentar, politicianismului scabros, coalizarii antidemocratice si in dispretul oricarui principiu etic - cat de lax -, trufiei parlamentarismului scapat din chingile salutare ale echilibrului puterilor. S-a dat, de fapt, un vot pentru continuarea reformelor, pentru eficienta in guvernare, pentru transparenta, calm, demnitate si rationalitate politica.
Suntem deja in iunie si nimic din toate acestea nu se prea observa. Fosgaiala absurda, motivata numai si numai de dorinta pastrarii fotoliilor, beneficiilor, aliantelor profitabile dintre putere si capitalul economic aduce, dincolo de evidenta mizeriei morale care o inspira si a caracterului ei brutal lucrativ, cu enorma fabula in care principele-filosof Cantemir si-a plasat contemporanii de la curtile Tarii Romanesti si a Moldovei contemporane lui. Suntem in plina Istorie ieroglifica, unde brestiolele terestre si zburatoarele se confrunta in urzeli complicate, la limita verosimilului, tragand nadejdea unei victorii ce, pana la urma, nu poate fi decat foarte efemera. Intra sau nu intra PSD in calculele PD-ului? Este sau nu este capabil PD-ul de o motiune de cenzura inaintata dupa toate regulile stabilite, cu rigoare si acuratete, fara balbe? Ramane sau nu ramane PNL-ul prizonier catorva boiernasi de partid grupati pe langa Ulise cel legat de catarg, de teama sa nu-si piarda corabia?
In misunarile acestea intrapartinice, de la un partid la altul si de la o grupare de partide la alta, omul de pe strada, din fata televizorului, cel care rasfoieste o gazeta, nu poate descifra decat un lucru. Anume, ca partidele si oamenii lor, cam fara exceptie, se dau peste cap pentru a parea ca fac ceva fara sa faca nimic. Nimanui nu pare sa ii pese cu adevarat de votul popular, ceea ce, la urmatoarele alegeri, ar putea fi si mai costisitor decat acum. Basescu vrea, se zice, sa reinvie Alianta D.A., ceea ce e lamentabil, dupa stradaniile sale dinainte de a o sugruma, si mult prea putin pentru noua sa investire. De la Cotroceni nu se asteapta acum, dupa doi ani de penibile ciocniri cu cabinetul din Palatul Victoria, doar indepartarea lui Tariceanu si a celor trei patru haitasi liberali care il secondeaza. Nici dupa umbra lui Stolo nu plange lumea, caci solutiile anului 2004 nu au de ce multumi in anul 2007, cand privim mai degraba spre 2008.
S-ar zice ca lumea nu invata nimic din experientele trecutului. N-am fi avut un guvern Goga-Cuza, cu deschiderea antisemita a cutiei Pandorei, si poate nici macar o dictatura regala, daca inainte de asta partidele cu prestigiu - pe atunci - consolidat nu s-ar fi macinat penibil unele pe altele. Atunci, ca si acum, mai multa tinuta, un pic de eleganta - fie si formala - la nivelul discursului si, in orice caz, o minimala coerenta programatica i-ar fi ferit pe multi de combinatii regretabile, menite sa decredibilizeze. In 1990, lui Corneliu Coposu, un om integru ce se incapatana sa creada ca Romania poate fi teatrul unei politici de tip european, i-a venit destul de greu sa justifice o mai veche intelegere a partidului sau cu legionarii, chiar daca acordul in cauza fusese efemer. Astazi, cand alianta celor 322 a demonstrat ca, in functie de interesele din urmatoarea jumatate de ora, in politica noastra oricine poate fi aliat cu oricine, e cu atat mai greu de evitat o critica infierand aceeasi tara. Ceea ce mai arata o data ca emblema momentului ramane Strutocamila, provenita din aceeasi panoplie cantemiriana.
Daca in anii '90 politica romaneasca parea fotocopiata dupa Caragiale - lucru repetat pana la satietate -, astazi am mai regresat cu o suta cincizeci de ani, pana in imaginarul orientalo-occidental al lui Dimitrie Cantemir.

Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai

---

Despre autor: