Ralu Filip - cetatean european

Uneori, te blochezi pur si simplu. Nu mai poti face nimic din ce faceai aproape automat pana atunci: sa deschizi calculatorul, sa te vezi cu oamenii cu care lucrezi, sa-ti verifici agenda. Asa ma simt de cateva zile, de cand am aflat ca Ralu Filip nu mai este.
Sub nicio forma nu l-am imaginat pe Ralu plecat dintre noi.
Era cu zece ani mai tanar decat mine, cu mult mai multa energie decat am avut eu la varsta lui. Mi-a fost prieten bun in ultimii 15 ani si cel mai bun in ultimii zece. Am fost impreuna in concedii, ii placeau insulele grecesti in mod deosebit. De ani buni, vorbeam zilnic la telefon, uneori de doua-trei ori pe zi. I-am scos singura carte pe care a publicat-o in timpul vietii, la mica editura infiintata pe langa IMAS, unde si-au tiparit carti Alina Mungiu, Ilie Serbanescu, Varujan Vosganian, Bedros Horasangian, Vladimir Tismaneanu, Andrei Pippidi si alti tineri straluciti, in care credeam. L-am incurajat sa faca televiziune, dupa ce muncise din greu in presa scrisa. L-am dadacit in alfabetul utilizarii calculatorului.
L-am bombanit mereu ca nu se tinea de studiul sistematic al limbii engleze. Dar ce am dat eu in prietenia cu el nu se compara cu ce am primit de la el. Cu o creativitate sociala deosebita, Ralu avea o capacitate de a invata cum rareori am vazut in jurul meu. Ralu Filip din 1992 nu semana deloc cu Ralu Filip din 2007. In acesti ani a evoluat enorm, pornind de la un spirit tanar si entuziast si ajungand la o intelegere profunda a sistemului politic si institutional al Romaniei. Avea o structura care ii permitea sa recunoasca deschis ca pozitia sau opinia lui de pana la un moment dat au fost gresite sau insuficient documentate. Prea rar am vazut asa ceva intr-o lume in care opiniile mai degraba involueaza decat evolueaza.
Ralu Filip nu a schimbat numai modul in care Consiliul National al Audiovizualului functioneaza. A schimbat legi pentru a asigura licitatii deschise si transparente pentru masurarea audientei radioului si televiziunilor. Cand sistemul de masurare a audientei din Romania a fost auditat de institutii internationale, el a fost declarat ca unul dintre cele mai transparente si mai echitabile din Europa. Ralu Filip a indiguit barbaria unor campanii publicitare care cultivau lacomia, viata nesanatoasa, comportamentele suburbane, excesul de violenta. A fost printre cei mai activi partizani ai unui comportament civilizat in mass-media, crezand cu tarie ca mijloacele de comunicare in masa nu sunt numai instrumente pentru petrecerea timpului sau surse de informatie, ci si instrumente de educare. Se punea mereu in situatia telespectatorului si cauta sa-l protejeze de valurile de mizerie morala care uneori se revarsa din ecranele televizoarelor.
Dar Ralu Filip a mai facut ceva fundamental pentru parcursul european al Romaniei. Acum pot sa povestesc. Daca ar mai fi fost in viata, nu m-ar fi lasat.
In mai 2001, Ralu tinea un talk-show la Televiziunea Romana. Intr-o seara l-a invitat pe primul-ministru de atunci, Adrian Nastase, si a tinut cu tot dinadinsul sa particip si eu. Emisiunea a fost, de fapt, un macel. Amandoi ne-am asezat tunurile pe primul-ministru si i-am enumerat piedicile pe care acel guvern parea ca nu le vede: Romania nu avea acord cu FMI, nu avea acord cu Banca Mondiala, inflatia era tot la 45%, nu inchisese decat vreo sase capitole de negociere cu Comisia Europeana, iar cu cateva zile inainte, dna Nicholson, raportorul Parlamentului European pentru Romania, amenintase in scris ca intrerupe negocierile Comisiei cu Romania daca nu se gaseste o solutie urgenta la exportul de copii. Adrian Nastase nu a ripostat cu nimic la frazele care ne ieseau amandurora ca obuzele. Dar cand s-a terminat emisiunea, ne-a spus: nu are cine sa faca un plan pentru problema copiilor. Cu obisnuita lui spontaneitate si dorinta de-a face bine, Ralu i-a raspuns: facem noi. Eu m-am luat cu mainile de cap. Nu stiam mai nimic despre problema copiilor si adoptia internationala, dar stiam ce inseamna sa faci un document acceptabil institutiilor europene. Trebuia sa fie ceva serios si credibil, nu puteai merge la Comisie cu obisnuitele insailaturi pastoase ale birocratiei romanesti.
Pe scurt, ni s-au dat un birou, vreo doi oficiali ai vremii si tone de dosare. In mai putin de o saptamana, lucrand 16-18 ore pe zi, am analizat domeniul, am parcurs legislatia, am elaborat un plan de activitate si o lista de termene. Documentul a fost prezentat primului-ministru, iar acesta l-a inmanat cateva zile mai tarziu dnei Nicholson.
Reactia baroanei a fost coplesitoare: documentul a fost discutat in comisiile parlamentare europene si in Comisia Europeana ca un angajament oficial al Romaniei de a restructura sistemul protectiei copilului. Documentul arata ca sistemul romanesc de protectie a copilului a fost corupt din exterior, orientat spre exportul de copii, slab finantat si lipsit de capacitate profesionala. Adevarul este ca nu se poate povesti ce am vazut in documentatia care ne-a fost pusa la dispozitie: politicieni de frunte si functionari publici, partizani ai democratiei si grijii fata de om, manjiti pana peste cap cu sume importante vehiculate de tot felul de organizatii specializate in exportul de copii. Dar, in acea vreme, procurorii aveau alte probleme decat sa se ocupe de traficul de copii.
Aproape tot ce am prevazut in acel document a fost realizat. A durat ani buni, au fost campanii de presa impotriva noastra, dar sistemul protectiei copilului s-a schimbat radical, pe baza unui document facut de oameni cu buna-credinta. Ralu stia oricum mai multe decat mine, pentru ca - impresionat de situatia din orfelinatele romanesti - inclina sa creada ca adoptia internationala ar fi o solutie pentru unii copii. Dar cand a vazut documentele, cand am parcurs legislatia, cand am discutat ore in sir despre destinul acestor copii, si-a schimbat opinia. Am mers amandoi pe ideea ca trebuie schimbat sistemul romanesc, nu salvati cativa copii si altii lasati in voia sortii.
Dupa cinci-sase ani, oficialii Comisiei Europene ne-au spus in treacat, la o intalnire la care am participat amandoi, ca acel document a fost primul care a aratat Europei ca nu a facut o greseala militand pentru integrarea Romaniei. Sau, altfel spus, ca romanii, daca vor, pot. Mai apoi radeam amandoi pe infundate cand auzeam ca dna Nicholson a fost cumparata de serviciile secrete romanesti, de aceea si-ar fi schimbat atitudinea. Sau cand cate un ambasador mai corupt decat orice functionar public roman se declara un partizan serios al drepturilor omului si ne indemna sa redeschidem suvoiul adoptiilor internationale. Deh, noi stiam ca acel ambasador isi obtinuse functia cu sprijinul financiar al unor onorabile fundatii specializate in ingrijirea copiilor. Sau cand un consultant politic semidoct sustinea sus si tare la cate o emisiune de televiziune ca eliminarea coruptiei din sistemul protectiei copilului este rezultatul presiunilor internationale.
Ne pregateam sa indemnam guvernul ce se va instala in 2008 sa propuna o directiva asupra adoptiilor intraeuropene. Ne pregateam sa cerem Parlamentului European sa adopte o directiva asupra copiilor disparuti. Stiam procedura, numai ca in actualul guvern nu este nimeni care sa aiba prestigiul european necesar sustinerii unor asemenea initiative. Si ne miram zilnic de buimaceala actualilor politicieni, poate mai putin aroganti decat Adrian Nastase, cel care ne acordase tot creditul in 2001, dar in tot cazul mai incapabili.
Aveam, impreuna sau separat, planuri concrete. Dar o artera blocata si incapacitatea serviciilor medicale romanesti de a salva un om tanar le-au pus capat.
Ralu Filip a fost unul dintre putinii oameni din Romania despre care se poate spune cu certitudine ca au accelerat procesul de europenizare a Romaniei. In mass-media, in protectia copilului, in administratia publica.
Plecarea lui e o pierdere imensa pentru Romania. Si o durere adanca pentru cei apropiati.
Odihneasca-se in pacea pe care nu a avut-o pe pamant!

---

Despre autor: