Hopa-sus, pe scena! Vine presa/ bine-mi pare!/ noi vom face/ hora mare! Suferim de o molima mostenita de la cei 50 de ani de comunism: ne place sa ne dam in spectacol. In fata natiunii, nu asa oricum. "Vai! Vine de la Bucuresti!" "Cine?" "Nu conteaza! Noi sa fim sanatosi. Si sa le aratam ce ne-a-nvatat Caminul Cultural si domn primara€¦"

In Duminica Rusaliilor am ajuns si in satul Carlogani, din nordul judetului Olt. Fara sa anuntam, fara sa se stie de venirea noastra. Am vazut Calusul in curtile satenilor, asa cum se face el cand nu se stie ca "vine cineva de la Bucuresti!". Dar tot a fost o problema, pentru ca acolo, la Carlogani, am dat peste un hibrid cat se poate de autohton si de contemporan: ceata satului a suferit "imbunatatiri" in ultimele trei luni, ca sa dea bine de Rusalii. Si, mai ales, la marele si deja celebrul festival al Calusului de la Caracal, care are loc in fiecare an, in duminica imediat urmatoare. Adica atunci cand, in mod traditional, se-ncheie perioada Calusului.


CINEVA TOT VINEa€¦ N-am avut noi norocul ala chior sa gasim autenticitatea la ea acasa. Pentru ca se anuntase altcineva "de la Bucuresti!" inaintea noastra. Si pentru ca e musai sa dea bine la festival! Asa ca ceata s-a reorganizat in functie de "necesitati", si noi am vazut duminica ceva cu totul si cu totul specific romanesc: un amestec de traditie cu pregatiri de festival. O parte din ceata era formata din vechii calusari, deprinsi cu mersul prin sat, iar alta parte, din copii, pregatita de Caminul Cultural pentru a se prezenta frumos la festivalul de duminica urmatoare. Prima parte incerca sa se transpuna in magia Calusului, asa cum stia din mosi-stramosi. Deci nu le-a picat bine calusarilor venirea noastra. Pentru ca i-am deranjat in cea mai importanta zi a cetei. "Ce faci, domne? Ti-au dat bani sa le dai interviu? Nu vezi ca avem treaba?", si-a exprimat nemultumirea un calusar din ceata, adresandu-se vatafului batran, care statea de vorba cu noi. Si i-am dat dreptate celui suparat. Era mult mai important pentru ei sa joace Calusul pe la casele oamenilor decat sa se opreasca pentru "lamuriri" la niste intrusi. Asa ca am preferat sa-i lasam sa-si faca treaba.


ALTE NEMULTUMIRI. "Fata asta nu stiu ce-i cu ea-n ceata. Cine-a mai vazut sa joace-ntre calusari? Ce-a facut asta eu nu-nteleg!", se plangea pe margine unul dintre batranii satului, in timp ce ceata juca intr-o curte. Si se plangea chiar calusarului pe care l-am revoltat noi mai devreme. Iesise din ceata si se asezase la umbra, la o barfa mica, intre consateni. Si mai aveau tot felul de nemultumiri legate de Calusul de anul acesta. Pentru ca "asta" pe care nu-l intelegea batranul era directorul de la Caminul Cultural. Care-a gasit de cuviinta sa intervina in ceata satului si sa o mareasca. A considerat ca e nevoie de forte proaspete si a facut o scoala de calusari in comuna. Cu acordul si colaborarea vatafului, care-i instruieste. Asa ca a marit grupul la 24, dintre care multi sunt copii. Le-a facut la toti costume, la o cooperativa comunala si i-a constituit in grup organizat, supus autoritatilor locale. Acum, dupa cum si-au aratat revolta, nu i-a subordonat pe toti si probabil n-o sa ajunga s-o faca. Un calusar este el insusi o personalitate a satului, iar vataful e singura autoritate recunoscuta de ceata, asa ca e greu sa schimbi lucrurile, mai ales cand ele sunt batute-n cuie de multi ai.


CE TOT ATATA SACRU? Tabara festivista a problemei spune cam asa: "Noi facem eforturi sa mentinem obiceiul. Noi le facem rost de haine, de opinci, de lautari, de scena si de aplauze. Ca, daca
n-am fi noi, obiceiul s-ar stinge". Tabara nonfestivista spune si ea: "Noi n-avem ce sa facem. Nu putem sa intervenim in evolutia obiceiurilor. Putem doar sa le urmarim si sa consemnam transformarile". Calusarii sunt undeva la mijloc. Ei sunt doar calusari si ar vrea sa ramana calusari. Oamenii din sate nu-i mai primesc in ultima vreme, din lipsa acuta de bani. Deci Calusul ar putea sa se piarda. Asa ca prima tabara poate avea dreptate. Solutia e aparent simpla: Hopa-sus, pe scena! Devenim artisti, lumea ne aplauda si Calusul merge inainte. Numai ca nu e chiar asa. Si ceea ce rezulta se numeste, cu un termen foarte frumos, "desacralizare". Care a devenit ceva normal. Desacralizarea - adica de-sacralizarea - este atunci cand sacrul isi ia bocceluta si pleaca definitiv dintr-un loc. Atunci cand tot ce inseamna spirit, magie, credinta etc. se duce si se tot ducea€¦ iar ce ramane este foarte frumos, dar nu mai are nici o semnificatie. E foarte frumos, de-a dreptul mirific, sa vezi calusarii pe scena si sa te minunezi de miscarile si de strigaturile lor. Dar orice lucru desacralizat e doar o forma. Ramasa-n pielea goala. O forma goala!


FENOMENAL, DE LA CAMINUL CULTURAL! Ca sa nu devina banal, Calusul primeste tot felul de "imbunatatiri" de la tot felul de "binevoitori" si "binefacatori" autohtoni si contemporani. A facut Caminul Cultural uniforme la calusari? Facut! A facut Caminul Cultural intrarea la festival? Adica la festivalul de la Caracal, care-aduna calusarii pe scena duminica viitoare? Facut si asta! A facut, tot Caminul Cultural, cine altul? Scoala de calusari, care are menirea de a resuscita obiceiul? Facut! Bifat si aici! Si-a zis ca o sa mai faca multe pentru calusari. Ce bine ca esti, Caminule Cultural! Ce mirare ca suntem! Ce ne-am face fara de tine? Esti de-a dreptul fenomenal!

Lectia de politically correctnessCel mai mare of al batranului era fata din ceata. Din familie de calusari, joaca bine, dar tot fata ramane. Si, fara a fi vorba de discriminare sexuala, ci de o simpla traditie de sute de ani, fetele nu au fost acceptate in ceata calusarilor pana in zilele noastre, cand multe lucruri au devenit posibile. "Ea o sa fie vataf!", se lauda directorul Caminului Cultural, crezand ca vom sari "in sus" de bucurie auzind asta. "Pai, cum? O fata vataf? A mai fost vreodata o fata vataf?", am intrebat eu, putin debusolata, cautandu-l cu privirea pe vataf. "Da, da, da!", s-a grabit el sa-l aprobe pe director. "Sigur! Ca si io-s batran si trebuie sa dam stafeta mai departe." "Bine, bine, dar cum v-ati gandit tocmai la fata?", am mai incercat eu. "Ea e cea mai buna si merita sa ajunga vataf! Daca nu s-a mai facut, facem noi acum, sa fim primii", mi-a servit-o repede, pana sa apuc sa-l mai intreb ceva. Si l-am vazut asa de convins, ca am renuntat la intrebari. Mai ales pentru ca intre timp aparusera in jurul nostru si altii, care sustineau initiativa. Asa s-au gandit ei, ca o fata poate fi si vataf. In fond si la urma urmeia€¦ de ce nu? Daca tot am intrat in UE si trebuie sa aratam ca meritam, de ce n-am schimba si traditiile pentru asta? Ca fete-n ceata mai sunt, dar fete-vataf chiar n-a mai facut nimeni. Si de ce n-ar profita comuna Carlogani de o asemenea ocazie? De ce n-ar fi Carloganii primii care sa rastoarne traditia? O adevarata lectie de politically correctness! Chiar ma-ntrebam cand o sa vedem si prima preoteasa ortodoxa, prima dascalita la slujbe, primii "Baieti de la Capalna" si primii bocitori la inmormantarile din Oltenia.