Cea mai recenta premiera a regizorului, „E doar sfirsitul lumii", a avut loc joi, la Odeon. Spectacolul "E doar sfirsitul lumii" te tine pentru doua ore cu sufletul la gura, precipitindu-ti respiratia, pentru ca mai apoi sa te restabilizeze, doar pentru a o lua de la capat. Nu pentru ca ai vrea sa ajungi mai repede la deznodamint, ci pentru ca fiecare scena a piesei te poarta intr-o alta lume, prin "vehicule" diferite. Este povestea unui tinar de aproape treizeci si doi de ani, care afla ca va muri in mai putin de un an si care se hotaraste sa faca o vizita familiei sale, pe care nu o mai vazuse de foarte mult timp. Motivul pentru care vrea sa ii revada este acela de a le comunica vestea, pentru "a da impresia ca este responsabil de sine insusi". Actiunea piesei se desfasoara intr-o singura zi, urmarind interactiunile dintre personaje: Louis, mama sa, sora sa, fratele sau si sotia acestuia.

Chiar de la intrarea in sala de teatru esti confiscat vizual: trei trupuri carora le intuiesti nuditatea in spatele acordeoanelor pe care le mingiie absent. In spatele lor, un ecran urias, pe care se proiecteaza aceeasi imagine, al carei ritm contrasteaza cu nemiscarea de pe scena. Louis, interpretat de Cristi Balint, isi spune povestea, moment urmat de scena reintilnirii cu familia, asa cum si-o imagineaza, pentru ca abia apoi sa se declanseze totul. Sora lui Louis (Paula Niculita), care viseaza la o ruptura a cordonului prin care este legata de mama sa. Aceasta din urma (Rodica Mandache), care isi traieste viata repovestind-o. Antoine, fratele lui Louis (Mihai Smarandache), si sotia sa (Antoaneta Zaharia), amindoi logoreici. Comunicarea lor este scurtcircuitata, dialogurile fiind substituite, in majoritatea cazurilor, de monologuri. Fiecare dintre ei se foloseste de venirea lui Louis pentru a-si gasi un suport al discursului, fara sa-l chestioneze in legatura cu absenta lui indelungata. Dupa aceasta zi, Louis se hotaraste sa se intoarca in orasul sau, alegind sa nu le dezvaluie nimic despre apropiata sa moarte.

Povestea este dublata de o dimensiune paralela: cele trei personaje de la inceputul scenei, doi barbati, dintre care unul androgin, iar celalalt viril, si o femeie lasciva, senzuala, recreeaza un fragment din trecutul lui Louis. Scena in care aceste patru personaje se intilnesc este de un erotism electrizant, fiind totodata aluziva, provocatoare, fara a te agresa.

Dincolo de partea actoriceasca, aproape suspect de bine inchegata si coerenta, piesa mai scoate un as din mineca, anume coregrafia. Toti actorii sint foarte buni dansatori. Miscarile sint perfect sincronizate. Fragmente de cabaret, dansuri "improvizate", miscari milimetric calculate, fara a da insa impresia de pedanterie. Paula Niculita si Mihai Smarandache mai si cinta, demonstrind cum stau lucrurile cu "multitaskingul" actoricesc. Atit scenografia, cit si proiectiile video au fost realizate de Mihai Pacurar, ambele dozate atent, ca intr-un laborator. Piesa este plina de jocuri, de trimiteri, de tot felul de detalii care se leaga perfect unele de altele: prin urmare, e nevoie sa ai simturile ascutite.

Dramaturgul francez al secolului XX Piesa "E doar sfirsitul lumii" ii apartine lui Jean-Luc Lagarce, unul dintre cei mai jucati autori contemporani; in Franta ii secondeaza pe Shakespeare si pe Molière. 2007 este anul in care dramaturgul francez este sarbatorit in toata lumea, la 12 ani de la moartea sa. Regizorul Radu Afrim este cistigatorul Premiului Uniter pentru regie in 2006 si 2007.