Eu reprezint doua scoli pianistice

Ilinca Dumitrescu, v-ati nascut intr-o familie de muzicieni in casa carora pianul ocupa un spatiu privilegiat.
Sigur, dar asta nu inseamna neaparat ca acel copil sa practice instrumentul. Daca simte o atractie deosebita, lucrurile se schimba total. Sunt cazuri in care parintii muzicieni si-au obligat odraslele sa studieze muzica si s-a dovedit ca au esuat. La mine, recunosc, nu a fost cazul si m-am apropiat singura de pian.
Fascinatia vizavi de mari interpreti, face parte, bineinteles, din formarea unui artist.
Dinu Lipatti e cel care mi-a insotit copilaria. Mai tarziu, preferintele mele s-au indreptat catre alti pianisti, fara a fi vreodata influentata direct de vreunul din ei. Cred ca este lucrul esential de care trebuie sa tii cont, daca vrei sa ai personalitate. Am fost mult timp sub hipnoza unui mare pianist, poate cel mai mare dupa Liszt: Serghei Rahmaninov. Aceasta constructie formidabila pe care a reusit-o Rahmaninov si pe care foarte putini pianisti (poate Richter si Orowitz) pot sa o faca, si anume constructia pieselor mari, grandioase pentru pian. Mi-a ramas intiparit in minte ca un tel pe care a trebuit sa-l urmez: nu faramitarea, si nici liniile muzicale fara sens, ci constructii, ca in arhitectura.
Asadar, de la spiritul clasic si putin mai rece al lui Lipatti, predilectiile mele au mers spre aceasta scoala mare rusa, care isi trage la randul ei radacinile din marea scoala germana, pana la urma aparand traditia muzicii clasice.
Sa recapitulam: am pornit in ce va priveste de la vocatie, ajungand la o cariera pianistica de exceptie, cu concerte in toata lumea. Ati fost, de copil, incadrabila in sintagma: "copil minune".
Da, dar am incercat pe cat am putut sa estompez aceasta sintagma, cum ii spuneti, dar acum vad ca este iarasi la moda.
La 6 ani am cantat in aula Palatului Cantacuzino (Muzeul Enescu) niste piese romanesti, Maestrul Jora fiind in sala, apoi au venit si celelalte varste la care am concertat cu succes prin tara...
Si, de asemenea au venit anii de studentie la Moscova.
I.D.: Da, la Conservatorul de Muzica, "Piotr Ilici Ceaikovski", un institut muzical de mare renume, am intalnit in anii, '70, monstri sacri ai muzicii: Aram Haciaturian, Rostropovici, Emil Gilels, Iakob Zack, David Oistrah, "generatia de aur-rusa" a acelor ani. Am avut enorm de mult de invatat nu numai de la profesorii mei, dar si de la profesorii de muzica de camera, de corepetitie, de acompaniament, de istoria muzicii, lucruri extraordinare care, sigur, s-au adaugat la ceea ce invatasem cu admirabilii mei profesori din tara: Cela Delavrancea, Mihail Jora si, primele mele profesoare: Iolanda Zaharia si Maria Sova.
Asadar, reprezentati doua scoli pianistice.
Intr-adevar, reprezint cele doua scoli si am dorit intotdeauna sa le reprezint cu demnitate, fiindca fiecare scoala are niste particularitati. Scoala romaneasca a primelor decenii ale secolului 20, a insemnat o sinteza a scolilor germane si franceza prin mari personalitati: Florica Muzicescu, Constanta Erbiceanu, Maestrul Jora si Cela Delavrancea, Lidia Cristian s.a.m.d. Profesorii nostri din anii '50-'60 erau niste personalitati. A doua scoala pe care o reprezint e cea rusa, care este uriasa. Oriunde am fost prin lume, in momentul in care s-a vazut in biografia mea ca am studiat la Moscova, toti au fost impresionati.
V-a fost lesne sa incepeti dupa aceste studii solide, cariera interpretativa?
Sfarsitul anilor '70 au fost ani grei, pentru mine. Tatal meu, compozitorul Ion Dumitrescu, fusese inlaturat abuziv in 1977 de la conducerea Uniunii Compozitorilor, fiindca nu era membru de partid si eu revenisem de la studii exact intr-un moment in care el era pur si simplu dat la o parte. Primii mei ani de cariera au fost foarte dificili, dar eu am strans din dinti si mi-am alcatuit un repertoriu foarte mare, si nu am capotat nici o clipa. Din '74 (cand cantasem in Italia) si pana in '90, deci 16 ani eu nu am putut sa cant in nici o tara apuseana! Doar in tarile socialiste am putut concerta. De asta cei din generatia mea nu puteau fi cunoscuti in lume asa cum ar fi meritat. Multi muzicieni, odata iesiti in "lumea libera", nu se mai intorceau in tara. Eu am optat sa raman.
Dupa '90 ati concertat pretutindeni in lume. Nu au mai fost oprelisti politice.
Am concertat intr-adevar peste tot in lume, in aproape 40 de tari, in 5 continente... Muzica renascentista, Mozart, am facut recitaluri de autor, de exemplu Chopin, Schumann, muzica romantica, multa muzica a secolului XX (Prokofiev, Rahmaninov)...
Si muzica moderna.
O, chiar foarte multa am cantat. Diferite lucrari romanesti, in prima auditie, lucrari inedite, exotice, ciudate pentru publicul romanesc. Am cantat Mihail Jora, Alfred Alexandrescu, si Paul Constantinescu, cu a carui "Tocata" am fost ovationata pretutindeni.
Ati fost director al Muzeului Enescu din 1994 si pana in 2006. Punctati va rog, cateva etape ale acestui directorat!
M-am implicat si in sistemul de management cultural, prin acest directorat. In momentul de fata asist la dizolvarea dureroasa a anumitor institutii fundamentale, si la stergerea anumitor traditii care au existat si care trebuie sa existe in continuare, si care n-au legatura cu politicul. Oamenii care conduc in momentul de fata cultura, sunt, ca sa folosesc un cuvant inca bland, personalitati distrugatoare ale culturii. Dar eu nu vreau sa-mi infrang optimismul.
Ce puteti spune despre Uniunea Compozitorilor?
Uniunea Compozitorilor, din punctul meu de vedere si nu numai, este o institutie moarta. Multi, cunoscandu-mi opiniile, spun ca eu demolez ceea ce a facut tatal meu.. Sa avem iertare! Tatal meu a facut niste lucruri extraordinare in perioada respectiva, cand Uniunea Compozitorilor a reprezentat un scut, o aparare formidabila a tuturor muzicienilor impotriva autoritatilor de atunci. Oamenii erau legati intre ei, chiar daca aveau pareri muzicale diferite, se respectau si isi respectau creatiile. Uniunea Compozitorilor a avut un rol primordial, mai ales in primii ani cand a reusit sa-i reimpuna pe Enescu, pe Jora, care fusesera "epurati". In momentul de fata se petrec aceleasi epurari ca in anii '50. Eu ma consider o "epurata" a actualului ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu. Dar, dupa cum vedeti, spun asta zambind, pentru ca nu-l mai iau in serios pe cel care reediteaza anii sinistri, cu sedinte publice de infierare. Asa am fost eu anul trecut infierata de conducerea Uniunii, de Octavian Lazar Cosma. Ceva sinistru! Daca eram un om mai slab, poate ca nu rezistam.
Ziarul Ziua a reflectat de altfel foarte bine acele momente. Din pacate situatia Palatului Cantacuzino despre care era vorba, nu s-a clarificat, dimpotriva. El nu este proprietatea Uniunii, ci a Statului si trebuie deschis marelui public. Inca un lucru stupefiant s-a adaugat de curand: ministrul Iorgulescu vrea sa scoata din depozitul muzeului celebra vioara Guarnieri a lui Enescu si cele doua viori Paul Kaul facute pentru mana lui Enescu si sa le dea cum se spune la cantat. Mi se pare o blasfemie. Viorile lui Paganini sunt cateodata cantate numai pentru cateva ore, de catre laureatul "Premiului Paganini". A spune intr-o conferinta de presa ca vioara Guarnieri costa 600 000 de euro mi se pare de asemenea o blasfemie. Ea nu poate fi data nimanui spre folosinta, fiindca este vioara la care a cantat marele Enescu. Am mandria ca am reusit sa pastrez in depozitele Muzeului viorile lui si manuscrisele lui Enescu. Patrimoniul Muzeului Enescu nu are nici o legatura cu Uniunea Compozitorilor.
Ilinca Dumitrescu, incheiem din pacate aici, cu speranta ca va mai fi si alt dialog.

---

Despre autor: