Cind esti amenintat cu frigul si intunericul, restul nu prea mai conteaza. Deocamdata.

„Tehnologia ruseasca este competitiva inca". Am fi putut trece cu usurinta peste aceasta fraza, aruncind-o in sertarul orgoliilor post-razboi rece, daca n-ar fi fost rostita de comisarul european pentru energie. Pentru ca da, Andris Piebalgs, ministrul Energiei al Uniunii Europene, a spus asta la Sofia, vineri, intr-un discurs legat de siguranta aprovizionarii cu energie. Contextul nu este intimplator: Bulgaria face presiuni enorme asupra Comisiei sa-i permita redeschiderea reactoarelor sovietice de la Kozlodui, inchise cu ocazia aderarii. Tot legat de context, bulgarii construiesc, pe soclu sovietic, o noua centrala atomica la Belene, la citeva zeci de kilometri de granita romaneasca. Totul pentru a mai potoli foamea de megawati la sud de Dunare, si nu numai acolo.

Cu ce pret insa? Oare comisarul a uitat de momentul Cernobil, de acum 21 de ani, cind tehnologia rusilor (care, daca acum este competitiva "inca" inseamna ca atunci era foarte competitiva) a provocat unicul dezastru nuclear civil din istoria umanitatii? Probabil ca n-a uitat, mai ales ca Piebalgs s-a nascut in Letonia, republica a blocului sovietic cind a avut loc dezastrul. Cu siguranta nici Comisia Europeana n-a uitat, din moment ce inchiderea reactoarelor rusesti a fost o conditie nenegociabila pusa bulgarilor la aderare.

Vremurile se schimba insa repede, istoria pacatuieste prin uitarea prematura, iar teama de frig si intuneric arunca in abisurile memoriei radiatiile, mutatiile genetice sau orasele parasite. Totul a plecat de la gazul oprit la granita Europei acum doua ierni, cind cele citeva nopti de frig au ridicat intregului continent problema sigurantei aprovizionarii, in conditiile in care, incet-incet, moleculele rusesti ajung sa ocupe toata teava Europei. Declaratia lui Piebalgs ne ofera exact amploarea disperarii: becul trebuie sa se aprinda, chiar daca la celalalt capat neutronii izbesc peretii unui reactor-frate cu cel de la Cernobil, iar caloriferul trebuie sa arda, chiar daca Gazpromul Kremlinului devine cea mai importanta forta politica din Europa. Un management al riscului acceptabil, in final, dar dictat de neputinta: energia este indispensabila, dar Europei incepe sa ii lipseasca. Compromisul este inevitabil. Sa speram insa ca discutia nu se va deplasa de la politica si economie la numaratul mortilor.