Abia reinstalat la Palat, in urma unui referendum care i-a umflat serios popularitatea si sustinerea electoratului, Traian Basescu a facut prima miscare previzibila pentru un politician care se respecta. A abandonat discursul de tip "Jihad" la adresa Parlamentului si, pe baza unei Constitutii pe care a purtat-o-n buzunarul de la piept in toata perioada campaniei, a invitat partidele politice la Cotroceni; obiectul discutiilor: consultari pe o larga paleta de teme de interes (prezumtiv) general. Citind agenda oficiala anuntata, este evident ca reinscaunatul Jucator isi urmeaza cu strictete asa-numitele prioritati anuntate in greaua lupta cu faimosii 322 de parlamentari: introducerea votului uninominal; revizuirea Constitutiei; formarea unei majoritati politice; Legea lustratiei si pachetul privind siguranta nationala; stabilirea datei pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul European.


Pentru cine nu-l cunoaste pe presedintele Romaniei (si nici realitatile politice dambovitene), generoasa agenda poate da imaginea unei tentative de conciliere in interes national. Din nefericire insa, Traian Basescu - omul este total diferit de Traian Basescu - imaginea. Iar omul Basescu, dau scris, va continua, imediat dupa finalizarea asa-ziselor consultari, sa se razbune, sapand vartos la radacina tuturor partidelor potrivnice in atitudine. Iar primul pas intuiesc ca va fi executia politica a PNL si a lui Calin Popescu Tariceanu, fie prin incurajarea unei aliante guvernamentale de conjunctura PD-PSD (intru implinirea marelui consens fesenist de odinioara), fie prin impingerea formatiunii conduse de Mircea Geoana, la vedere, in bratele bugetare ale liberalilor. Iar declaratiile din ce in ce mai echivoce ale lui Mircea Geoana (caruia-i surade la maxim, insa parca nu-i vine a crede ca i se poate intampla, postura de viitor premier) si Emil Boc (pechinezul de casa si fara pareri proprii al sefului statului) lasa de inteles ca altadata ireconciliabilele tabere par din ce in ce mai dispuse unui compromis reciproc avantajos.


Daca PSD accepta intrarea oficiala, indiferent alaturi de cine, in structurile Executivului, atunci orice tentativa de relansare politica, tipica celei de-a doua jumatati de ciclu electoral, a principalei formatiuni de opozitie cade-n desuetitidune. Poporul votant va intelege ca furnicutele rosii nu urmaresc decat doua lucruri: acces la cascavalul bugetar si albirea unor dosare puse la pastrare in sertarele racoroase ale DNA. Iar alegerile viitoare pot consfinti, in acest caz, intrarea-n coma profunda a celui mai puternic partid din istoria postrevolutionara a Romaniei. In cazul in care atat de invocata intrare la guvernare a PSD se va petrece alaturi de liberali, khmerii portocalii vor fi definitiv convinsi ca discursurile fulminante ale presedintelui Romaniei - privind "tradarea" mercantila de catre PNL a aspiratiilor fostei opozitii din 2004 - sunt cat se poate de intemeiate; iar micul si voiosul "grup de interese" din jurul premierului Tariceanu risca sa ramana-n cartile de istorie prin ingroparea celui de-al doilea partid istoric (dupa taranisti) din Romania. Exista si varianta ca, in ciuda opozitiei aripii dure, PSD sa cedeze totusi cantecelor false de sirena ale fostului comandant de vas si sa faca o alianta guvernamentala cu pedistii. Daca asta va fi alegerea, oligarhii de Modrogan (cu nimic mai saraci si mai curati decat cei demonizati in campanie) se vor intoarce nu la popor, ci la malaiul fosnitor pe care numai asfaltarile si digurile ti-l pot aduce la sac. Iar toate esecurile Executivului se vor contabiliza, conform unei istorii recente care se repeta, in perspectiva viitoarelor alegeri, fix in contul PSD.


Daca liberalii si pesedistii vor cu adevarat sa nu se sinucida politic, unica varianta este actuala constructie guvernamentala. Sprijinit in Parlament, pe negocieri punctuale, de catre PSD, actualul Executiv si-ar putea desavarsi operatiunea de scoatere totala a pedistilor de la tuturoaiele cu bani bugetari, deci i-ar diminua infinit influenta in teritoriu. Iar un Traian Basescu tinut captiv in chingile unei Constitutii care nu-i permite sa fie atat de jucator pe cat se doreste si nici nu se modifica asa de usor cum spera talibanii vrajiti de discursul sau justitiar e un adversar infinit mai usor de izolat in spatele gardului de la Cotroceni.


P.S. Pentru a doua oara consecutiv, editorialul din aceasta pagina nu este scris de bunul meu prieten Ralu Filip, disparut abrupt si atat de nedrept dintre noi, ci de mine. Va deveni o obisnuinta, pe care insa va asigur ca as fi preferat sa n-o vad pusa vreodata-n pratica. De 12 ani, traiectoriile noastre se urmaresc inspaimantator de fidel. Cred ca se cheama destin.