Continuam, astazi, seria dezvaluirilor despre bugetele imense de care dispun serviciile secrete din Romania. Serviciul de Protectie si Paza (SPP), o institutie mica si ca atributii, si ca personal, beneficiaza in 2007 de un buget de 124.824.000 RON
Continuam, astazi, seria dezvaluirilor despre bugetele imense de care dispun serviciile secrete din Romania. Serviciul de Protectie si Paza (SPP), o institutie mica si ca atributii, si ca personal, beneficiaza in 2007 de un buget de 124.824.000 RON (aproximativ 38,7 milioane euro). Cheltuielile de personal sunt de aproape 23 de milioane de euro.
In aceste conditii, cele 1683 de persoane care sunt angajate la SPP nu se pot plange de faptul ca ar avea salarii foarte mici, chiar daca la pregatire profesionala nu exceleaza toti militarii. Este de notorietate secventa surprinsa de camerele de televiziune in Piata Universitatii in ziua in care Traian Basescu a fost suspendat de Parlament. Atunci, dintr-o masina din escorta sefului statului a cazut o arma de asalt care a fost recuperata de un jandarm, deoarece SPP-istii nici nu bagasera de seama ca si-au pierdut armele. O alta situatie care a scos in evidenta cat de bine sunt pregatiti subordonatii generalului Pahontu s-a petrecut sub ochii jurnalistilor care fusesera invitati s-a asiste la un demonstrativ executat de ofiterii SPP selectionati sa plece in misiune in Afganistan si Sudan. In plina actiune de anihilare a unor teroristi, un ofiter SPP a scapat pur si simplu pistolul din mana care era incarcat cu munitie de manevra. Daca la o simulare se intampla asa ceva nu vrem sa ne gandim ce se poate intampla intr-o situatie reala.
Revenind la zecile de milioane de euro pe care SPP ii toaca de la bugetul statului trebuie sa amintim faptul ca institutia condusa de generalul jandarm Lucian Pahontu isi mai rotunjeste bugetul si cu fonduri provenite din prestarea diverselor servicii. Oare ce alte servicii presteaza un serviciu secret si in beneficiul cui, de vreme ce singura lui menire pentru care a fost infiintat este aceea de a asigura protectia demnitarilor romani si straini pe timpul sederii lor in Romania, a familiilor acestora si asigurarea pazei sediilor de lucru si a resedintelor acestora.
Fonduri operative la discretie
De la instalarea generalului Pahontu la carma SPP, in interiorul serviciului a avut loc o adevarata epurare de cadre. Peste 400 de militari au parasit institutia de voie de nevoie. In locul lor au fost adusi jandarmi, unii din ei fiind instalati in functii de conducere, chiar daca nu aveau experienta in executarea unor misiuni de protectie a demnitarilor. E o diferenta uriasa intre o misiune de asigurarea ordinii publice pe stadioane si coordonarea unei echipe de protectie din primul inel de paza al unui demnitar. Pahontu a avut grija sa-si instaleze oamenii devotati in posturi chei de conducere, chiar daca unii din ei provin din fostele structuri ale Departamentului Securitatii Statului.
Structurile de informatii si protectie interna din SPP au la dispozitie fonduri operative pentru care nu sunt necesare documente financiare speciale pentru justificarea cheltuielilor. Potrivit datelor de care dispunem, aceste fonduri sunt de peste un milion de euro. Pe langa acesti bani, directorul SPP dispune lunar de aproximativ 5000 RON pentru diverse cheltuieli de protocol. Asa se pot explica chefurile pe care sefii din SPP le fac saptamanal la vila din strada Molliere din Bucuresti. Nu este exclus ca aceste petreceri sa fie sustinute financiar cu bani din fondurile operative.
Case de lux pentru paznici
Cu siguranta insa ca cea mai mare risipa pe care SPP o va face cu banul public este proiectul de construire a noului sediu. Daca proiectul se va materializa, SPP va avea un sediu de lux, care va costa cat un cartier rezidential cu sute de apartamente sau doua mall-uri la un loc.
Pentru noua casa a SPP-istilor vor fi cheltuite intre 35 si 46 de milioane de euro, o suma enorma raportata la posibilitatile financiare ale Romaniei. Banii urmeaza a fi obtinuti de Serviciu prin credite bugetare. Din 1990 pana in prezent, SPP-ul si-a desfasurat activitatea intr-o aripa a Palatului Parlamentului. Pana aici, toate bune si frumoase. Numai cateva voci din interior se aratau intrigate ca sediul serviciului este atat de expus ochilor publicului. Pe de alta parte, in ultima vreme in fosta Casa a Poporului s-a mutat si Senatul care, pentru a-si desfasura activitatea normal, reclama spatii suplimentare. In mai multe randuri, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, s-a aratat nemultumit de faptul ca senatorii nu au nici macar o parcare corespunzatoare si nici o intrare pentru salariati. Or mai fi si alte argumente, din moment ce SPP motiveaza oficial necesitatea construirii unui nou sediu ca urmare a "extinderii activitatii Parlamentului si nevoii de noi spatii pentru desfasurarea activitatii in noile conditii impuse de integrarea europeana". Ca a fost pozitia Senatului, ca au fost si considerente "de securitate", oricum mai-marii Guvernului au fost de acord cu ideea mai veche a construirii unui sediu special pentru SPP. Dar de la aceasta idee pana la sumele fabuloase prevazute a fi cheltuite este o cale foarte lunga, presarata cu multe semne de intrebare.
Contract la secret
Autoritatile nu au facut publice intentia de a arunca atatia bani pe un sediu, ba, mai mult, au clasificat contractul, finantat din credite bugetare. Astfel datele contractului sunt considerate informatii secrete.
Fiind vorba insa de foarte multi banii acordati de la buget, nu au putut ocoli procedurile normale, astfel ca publicul a putut afla unele date din anuntul de licitatie. Astfel, noul sediu al SPP se va ridica pe Bd. Geniului nr. 42, Sector 6, pe un teren in suprafata totala de 20.331 metri patrati, teren trecut din administrarea Ministerului Apararii in administrarea Serviciului de Protectie si Paza, in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1153/2004 si H.G. nr. 585/2005. Deci, terenul a fost obtinut gratis, fiind un transfer intre doua institutii bugetare. Imobilul va avea opt corpuri de cladiri, incluzand un pavilion central, un complex sportiv si un poligon subteran, centru de expertiza si pregatire profesionala, parc tehnic si auto. Valoarea estimata a lucrarilor este cuprinsa intre 119 - 154,7 milioane lei inclusiv TVA (35,4 - 46,1 milioane euro). Constructorul va avea obligatoriu autorizatie sau certificat de securitate industriala. Inceperea procedurilor de adjudecare a contractului este prevazuta pentru 15 noiembrie a.c. In termen de 18 luni de la data adjudecarii contractului, sediul va trebui finalizat, astfel incat SPP-ul sa se mute in casa noua.
Un senator PC demoleaza pentru SPP
Lucrurile la sediu au inceput sa se miste, fiind declansata deja operatiunea de demolare a vechilor cladiri de pe terenul unde ar urma sa se inalte mandru-n soare excentricul sediu al SPP. Lucrarile de demolare, evaluate la 1.260.000-1.680.000 RON, deci echivalentul a vreo 480.000 de euro, au fost adjudecate de IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL, firma lui Corneliu Pascu (foto), senator al Partidului Conservator. Se pare ca Partidul Conservator prin Corneliu Pascu nu se multumeste numai cu lucrarile de demolare si vrea sa puna mana si pe lucrarile de constructie la viitorul sediu al SPP.
Departament in MI cu sediu separat?
Conducerea SPP merge inainte cu constructia sediului, chiar daca ultimele dezvoltari in domeniul legilor privind siguranta nationala ar trebui sa incetineasca sau chiar sa opreasca inaintarea proiectului. Concret, in pachetul de legi privind siguranta nationala promovat in parlament de Guvernul Tariceanu II, se preconizeaza transformarea Serviciului de Protectie si Paza in structura departamentala in cadrul Ministerului de Interne. In aceste conditii nu se justifica absolut deloc existenta unui sediu independent pentru un departament ministerial. Caci daca fiecare departament dintr-un minister ar merge pe logica unui sediu separat, unde s-ar ajunge? In plus, nu sunt semne ca Romania ar sta cel putin bine la capitole precum educatie, sanatate, pensii, ca sa amintim numai o parte din domeniile unde lipsa de bani este acuta, motiv pentru care milioane de romani au de suferit. Prin urmare, tichie de margaritar pe capul SPP ne trebuie?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.