Fotbalul este mult mai mult decat sportul cel mai popular; este un fenomen social, care poate antrena emotii teribile, miscari de strada, chiar tensiuni diplomatice (unii poate isi amintesc conflictul armat intre El Salvador si Honduras acum cateva decenii). S-au elaborat teze de doctorat (in sociologie) privind fenomenul fotbalistic. Fotbalul de nivel inalt a devenit un mare business in lumea contemporana. Bugetele marilor cluburi se cifreaza la multe zeci de milioane de euro, pot ajunge la sute de milioane de euro. Unele cluburi sunt listate la burse; au nume, brand formidabil, au fani numerosi in afara granitelor nationale (notoriu este Manchester United). Cele mai mari cluburi incearca sa capitalizeze globalizarea; ele cauta sa aduca jucatori buni de oriunde, sa-si mareasca audienta la fani in afara frontierelor nationale, intra in acorduri de promovare a imaginii si simbolurilor cu firme cu nume ilustre din domeniul industrial sau al serviciilor.  Nu exista echipa mare in lume care sa nu faca apel la jucatori adusi de pe alte meleaguri. Se verifica aici un principiu elementar din teoria si practica economica, care spune ca deschiderea economiei poate - in anumite conditii - facilita schimburile avantajoase, poate valorifica avantaje comparative. In fotbal, acest principiu se bizuie pe circulatia unui factor de "lucru" specializat - fotbalistul de mare valoare. O echipa performanta aduce laolalta un buchet de mari jucatori. Dar nici aceasta nu este suficient pentru performanta maiastra de durata. Este nevoie de organizare de exceptie. Cluburile mari sunt entitati ce se conduc dupa principii organizationale sanatoase. Aceste principii implica organizare riguroasa, conducere temeinica (management avansat), reguli si proceduri care permit invatarea din erori, surmontarea unor perioade dificile cu costuri relativ reduse. Unele cluburi mari reusesc mai bine, altele mai putin - fiindca nimeni nu este infailibil. Dar s-au consolidat in ultimele cateva decenii principii organizationale clare, fara de care un succes este un accident.  Trecand la nivelul de campionat national, constatam ca marea performanta se bizuie pe investitii serioase, care nu pot fi facute daca economia nu asigura realizarea unei mase critice de sustinere financiara (publica si privata) a sportului. Spania a ajuns din urma si chiar a depasit Italia ("La primera division" este considerata a fi cel mai puternic campionat din lume) pe fondul dezvoltarii remarcabile a economiei spaniole dupa caderea lui Franco si intrarea in UE. Realul lui Gento, Puskas, Pirri, Santamaria etc. era totusi o exceptie. Azi sunt numeroase cluburi spaniole care fac spectacol si domina in Europa. In Marea Britanie nu infuziile de bani ale unor magnati rusi (precum Abramovici) au schimbat calitatea soccer-ului. Fotbalul britanic este exceptional, de demult, fiindca: a) oamenii iubesc la nebunie acest sport; b) fanii platesc sume impresionante pentru abonamente anuale; c) cluburile sunt conduse ca organizatii serioase, de oameni seriosi (nu exista manageri care ajung sa bata spectatoria€¦); se investeste mult in copii etc. Fotbalul a crescut in ultimii ani ca business la noi. Competitia interna s-a ascutit si vedem cum cluburi din provincie asalteaza trioul din Bucuresti. Poli si CFR Cluj urca in ierarhie, intrucat s-au investit bani multi si pentru ca se aduc jucatori de valoare (CFR, in fapt, a mizat pe o legiune de lusitani in acest an). Nu ascund ca sunt stelist. Si am tresarit de fiecare data cand am auzit declaratii ale conducatorilor din Ghencea care intrau in coliziune cu principiile fotbalului modern. Pentru ca Steaua sa ajunga din nou in grupele din Champions League si sa progreseze in mod sistematic in anii ce vin este nevoie de jucatori mai buni (inclusiv jucatori straini), de organizare mai buna si de investitii majore, de o politica organizationala pe termen lung. Daca si economia Romaniei va ajuta fotbalul romanesc, in sensul contextului necesar schitat mai sus, cu atat mai bine.