Warri si Yatungka au fugit din tribul lor pentru ca legea tribala nu le permitea sa se iubeasca. Timp de 40 de ani cei doi indragostiti au ratacit, au mancat carne de cangur si fructe, fericiti ca pot fi impreuna.
Cei doi sunt probabil ultimii nomazi ai Australiei, ducand un stil de viata traditional, desi Mandildjara, tribul lor, s-a apropiat de zonele urbane unde s-au si stabilit.
Ei au fost nevoiti sa abandoneze desertul abia in 1977, cand o seceta foarte grava a secat majoritatea micilor iazuri care ii tineau in viata si cand batranii tribului, ingrijorati de soarta lor, au trimis oameni sa-i caute.
Cei doi, in continuare inseparabili, erau aproape morti de foame. Au fost de acord sa vina la oras, desi se temeau ca vor fi pedepsiti. Insa batranii i-au iertat.
Warri si Yatungka au trait asa cum aborigenii au trait mii de ani si la doi ani de la intoarcerea lor, au murit la diferenta de doar cateva zile unul de celalalt.
Acum, povestea lor a fost imortalizata de regizorul Glen Stasiuk, care a fost inspirat de cateva imagini surprinse pe pelicula in perioada cautarilor. "M-am indragostit pur si simplu de povestea lor, cum nu s-au abandonat niciodata unul pe celalalt, de frumusetea sufletelor lor. Viata grea oricum si-a lasat o amprenta dureroasa pe trupurile lor, dar se vede clar ca erau parte a acelor locuri" a relatat Stasiuk.
Documentarul, denumit "urme pe nisip" a fost prezentat la festivalul aborigen de film de la Sydney Opera House. Filmul ii prezinta pe fiul celor doi, Geoffrey "Yullala Boss" Stewart, care conduce echipa de filmare in locurile unde s-a nascut, o oaza din desertul Gibson, din vestul Australiei. Stewart, care acum are in jur de 50 de ani, este foarte emotionat si arata pustietatea spunand ca "aici ma jucam eu". Decat sa se desparta, cei doi au preferat sa fuga impreuna. Au avut trei copii. Fiica lor a murit de mica, iar unul dintre baieti este acum grav bolnav.
Prin anii '60, pe cand companiile miniere au ajuns tot mai aproape de pamanturile lor, tribul Mandildjara s-a mutat in orase ca Warburton si Wiluna. Acestia au fost alungati si de testele nucleare britanice din anii '50, care le-a alungat dorinta de a mai locui in desert.
Insa Warri si Yatungka au ales sa ramana si sa duca o existenta solitara, intalnindu-se foarte rar cu diversi membri ai tribului sau cu antropologi. Asta pana cand seceta aproape i-a ucis. Stiind ca cei doi vor muri, tribul a decis sa trimita oameni sa-i caute. Astfel, Mudjon si exploratorul britanic Bill Peasley au plecat in cautarea celor doi. I-au descoperit peste cateva saptamani, goi si lihniti de foame. Fusesera nevoiti sa mearga zile intregi in cautarea apei si nu mai mancasera carne de multa vreme. Warri era ranit la picior si nu putea vana.
Peasley a scris o carte despre experienta traita, "Ultimul Nomad", dupa care s-a facut si un film in care sunt intervievati diversi membri ai tribului pentru care povestea celor doi a devenit deja legenda.
Fiul lui Warri si Yatungka i-a condus pe membrii echipei de filmare in locurile unde s-a nascut, desi nu mai fusese acolo de 40 de ani. "Am parasit soseaua si am mers prin pustietate timp de doua zile. Cred ca eram la o mie de kilometri departare de orice. Stewart nu avea la el nici harti, nici GPS. El pur si simplu stia unde sa ne duca. Stia acele locuri cu inima si cu mintea sa. Cand ne-am intors la Wiluna, s-a dus intr-un loc mai izolat unde a stat doua zile intregi si a cantat pe toate cantecele care le invatase de la parintii lui".