La umbra unui soc. Motaind, dupa o masa deosebita, la iarba verde m-am lasat prada amintirilor din copilarie, inspirate de mirosul socului inflorit. Inchideam ochii si imaginea bunicii aparea brusc, pregatind o multime de preparate spectaculoase, culese de-a lungul timpului si in peregrinarile prin lume. Dintre cele mai variate si deosebite erau cele preparate din flori de soc. Erai racit si tuseai, aveai temperatura? Bunica iti pregatea imediat un ceai de soc, te punea sa faci si inhalatii cu prosopul in cap, adaugand in fiertura de soc si ceva musetel, "de dezinfectie". Era vara si cald de te coceai si ti se topea sufletul dupa un pahar cu ceva rece? Bunica scotea iute o sticla aburinda cu socata dulce-acrisoara, de te racoreai imediat.   LIOCOARE. Imi amintesc serile, de taifas intre prietene, care aveau intotdeauna, pe timp de vara, un paharut aburit de licoare aurie, tare, dar nu prea, demisec, mirosind a soc, vinul preparat dupa o reteta numai de ea stiuta. Minune de vin "pentru femei", cum zicea bunica, dezlega limbile, potolea furiile femeilor neintelese si cu multe probleme, dadea blandete si intelegere celor cu copii multi, limpezea ochii in situatii grele. Bunica il folosea ori de cate ori se ivea prilejul ca o nefericita sa vina sa-i ceara sfatul si-i zicea vinului: "Licoarea clara", adica, de cum bei un pahar sau doua, cum incepi sa vezi mai clar, ti se limpezeste mintea si vezi altfel problema. De exemplu, cand vecina Marica si-a prins barbatul in flagrant de... cum a venit la bunica si i-a administrat doua pahare de licoare, cum a renuntat sa-i mai taie... si l-a iertat. Cand baiatul profesorului Barbu in loc sa dea examen la Medicina a dat si a reusit la Teologie, nevasta profesorului a si venit la bunica. Numai dupa un pahar si o vorba a constatat ca si popia e o meserie buna. Si zeci de alte exemple.     CRENGUTE. Dar tot din soc, bunica pregatea pentru noi, copiii, un fel de prajiturica ciudata, careia ii spunea flori de soc prajite. Cum facea? Pai facea un aluat de clatite, dintr-un ou, doua linguri de faina, o jumatate de cana de apa sau lapte, o lingura de zahar, vanilie, un praf de sare, si, daca era prea gros, il mai subtia cu un pic de apa. Punea tuciul la incins cu ulei, cat sa se cufunde bine floarea tavalita prin aluat si prajea palariutele tinandu-le in furculita, pana se rumeneau, cam patru-cinci minute, undindu-le si rumenindu-le frumos, de se transformau in crengute trosnitoare in dintii celor care asteptau nerabdatori, cu ochii sfoara si apa in gura. Le punea mai intai pe un platou, ca sa se scurga de ceva grasime, si le pudra cu zahar mirositor a vanilie. Cand rabdarea asistentei ajungea la margine si ultimele crengute erau gata, bunica se apropia cu platoul mirositor si maini hraparete insfacau crengute, care cum apuca, fara sa le pese ca scuturau minune de praf alb ca neaua imprastiindu-l pe rochite, pe pantalonasi, pe sandale, pe brate. Cu mustati albe ca neaua pe obrajii manjiti de zaharul lipicios, rasuflam multumiti si incantati de lupta dusa cu crengutele crantanitoare. Numai bunica putea sa faca o asemenea minune din floare de soc!