Prima oara a spus-o banditul Spanu, in filmul "Toate panzele sus!". Acum o gandesc altii, care nu vor sa sece izvorul de bani de la stat.   Anul trecut a plouat - s-a facut PIB-ul. Anul asta e seceta - din ce se va mai face? La fel s-a intamplat si in 2003, dar tot s-a facut - mai mult din buruiana taxelor si datoriilor (arieratelor), care a supt seva mladitelor sanatoase ale economiei. Nici in 2002 nu prea plouase, dar a inflorit euro si la umbra lui ni s-au mai copt si noua exporturile, asa ca am cules si-atunci ceva PIB.  Asadar, in ciuda temerilor, in Romania, bilantul hidrologic ramane constant. Cand n-are deficit statul, au furnizorii de utilitati datorii, iar gazul si curentul sunt inca in mana statului. La ei baltesc datoriile din intregul sistem, pana vine statul si le sterge cu buretele. Cand nu se umfla cursul si nici cota inflatiei nu creste, inseamna ca se infiltreaza mai multe importuri. Cand se goleste rezervorul de someri, se umplu vasele comunicante cu pensionari, "tarani" si emigranti.  In final, avem acelasi burduf sleit, din care fiscul se chinuieste sa imparta cu picatura la cat mai multi insetati. In 1990 am golit sticlele cu vin, ramase din vechea recolta. Dupa aceea am vandut sticlele goale si tot ce mai aveam prin casa, la pret de nimic. De la amanet, rar se mai gasesc bani pentru scos ceva inapoi, asa ca batranilor li s-au dat in loc de pensii si de economiile la CEC roase de inflatie telenovele cu ghiotura. Apoi am mers cu galeata goala la robinetele strainilor. Care ne-au dat imprumut, cu conditia sa turnam cat mai mult la fundatia unei cresteri economice sanatoase. Or, noi nu ne-am lamurit inca de unde sa incepem. Din deficit bugetar in arierate, din inflatie in deficit comercial, inca mai riscam sa ne cada in cap sandramaua proptita cu materiale de capatat.  De fapt, dupa cat am cladit pana in 2007, tot fiii ploii am ramas. N-am fost in stare sa cladim o economie-beton, ca o casa solida, cu WC cu apa curenta, ci doar un castel de carti de joc, cu tronul evaziunii in mijlocul curtii. Ce mai putem face? Sa ne rugam.  Sa dea Dumnezeu sa creasca dobanzile la vest-europeni, ca deja avem prea multi bani cu care nu stim ce sa facem. Dar sa nu dea cumva si Allah, caci scumpirea petrolului nu ajuta, ci dauneaza la inflatie. Iar Buddha ar face bine sa mai taie din cresterea economica la chinezi, ca altfel nu prea mai avem cum sa ne mai vindem noi forta de munca si sa zicem ca ne cresc exporturile. Ar deveni limpede ca buna ziua ca ni se supraincalzeste economia.  Exista insa o formula si mai simpla pentru a atinge simultan obiectivele macroeconomice, fara a apela la ajutorul vreunei divinitati. Daca de maine bancile n-ar mai da credite - si ce daca asta e indeletnicirea lor de baza?! - atunci nu s-ar mai majora importurile, nici deficitul extern. Daca toti romanii cu varste intre 15 si 64 de ani ar lucra afara, salariile ar avea in totalitate contrapartida in valuta, deci n-ar mai avea impact inflationist. Iar daca pensionarilor ramasi li s-ar da dreptul sa treaca si pe culoarea rosie a semaforului, s-ar rezolva si ultima chestiune, cea a Produsului Intern Brut. Reducandu-se rapid populatia de la 21,5 la 16,5 milioane, PIB/locuitor ar creste atat de repede incat ar trebui sa bagam iute vize, sa nu inceapa nemtii sa emigreze incoace.