Marginea marginii, suburbanul, mizeria, transpiratia urat mirositoare a unei natiuni, badarania, ragetul gutural al lichelei care linge fundul sefului politic, scuipatul infectat ca un venin al jurnalistului de casa, protapit vulgar, cu aparatul de fotografiat la gat pe marginea tribunei de unde vorbeste un lider sud-american, improscand minciuni si invective. O imensa ura plutind deasupra oamenilor sarmani adusi contra unei sume modeste cu autobuze si trenuri de pe coclauri. Obositi, sifonati, transpirati, dar cu un zambet tamp, al omului care nu stie unde si de ce va urla ceea ce "sefii" le scriu pe hartie. Dar vor urla si vor lua pe fetele lor chipul urii. O mare de oameni din tot Ardealul, adunati in centrul orasului pentru a fi pusi sa urasca alti oameni. Clujeni "nedemonstranti" intr-o zi obisnuita: la cumparaturi, la plimbare, cu copiii. Se feresc din fata grupurilor compacte cu fete patibulare, intra grabiti in magazine, pentru a-i proteja pe cei mici. Clujenii, veniti si ei la manifestatie sunt altfel. Ii privesc pe cei adusi de pe meleaguri straine orasului cu un soi de rusine, amestecata cu o ingaduinta specifica omului educat, care intelege si se rusineaza, pentru ca stiu ca o demonstratie de forta, in politica europeana nu inseamna incitare la ura, ci discursuri fara invective, fara mitocanii. Dar, slava Domnului, clujenii stiu bine asta. Iar cei care n-au aflat ca vremea cand Iliescu chema minerii a trecut, vor trebui sa stie ca demnitatea unui oras este data si de gesturile lor. Este ziua Europei. Undeva, la liceul "Cosbuc", in acelasi oras, niste copii indrumati de dascali ai scolii impreuna cu "Centrul de excelenta Jean Monnet" al Universitatii Babes Bolyai sarbatoresc aceasta zi pe care o traim, ca cetateni "de drept" ai UE, pentru prima data. Pe strazi afluesc buldozerele umane. Incep sa bubuie microfoanele. Huiduielile si ovatiile pun stapanire pe centrul orasului si se rostogolesc bolovanos spre periferii. O ploaie scurta, rece, mai reduce din ura entuziasmului. La cafenele oamenii se aduna, ferindu-se de ploaie si de multimea coborata din autobuze si trenuri. Comparatia e doar una, pe buzele tuturor: cea cu venirea minerilor in capitala. Pentru ca orasul Cluj nu e Bucuresti. Iar Ardelenii nu sunt minerii lui Cozma. De aceea lipseste un singur lucru, ca totul sa nu se transforme intr-o mineriada: violenta fizica. Margini. Singularitati. Limite. Ce este o singularitate? Ceva ce are loc numai o singura data. Un singur punct, in afara timpului, in afara locului, altfel spus, o exceptie. Nu o particularitate care incape sub un gen, ci o proprietate unica ce scapa apropierii, o tusa exclusiva si care, ca atare, nici macar nu este prelevata pe un fond comun. Asa ne invata un francez. European. O margine care nu se potriveste cu orasul acesta, care are atata istorie, atata cultura si o Universitate de talia lui "Babes Bolyai".
Vineri: vizita ministrilor liberali Nicolaescu si Iorgulescu. In plina amiaza, in plin centru al Clujului european, un grup de huligani adusi de un angajat al primarului clujean, presedinte al PD, la Biroul Mass Media, ii bruscheaza, ii insulta. Nu mai e nevoie de vreun comentariu. Doar atat, ca un oras cu adevarata traditie europeana a fost constrans sa traiasca doua zile de cosmar, venite, parca din alt timp. Al minerilor, al brutalitatii si al urii. Al invrajbirii oamenilor impotriva altor oameni. A romanilor contra romanilor, maghiarilor, a saracilor contra bogatilor. Doua zile nefaste, care au reusit sa mutileze un oras...