Specialistii istoriei Mossad-ului disting doua categorii de conducatori ai acestei agentii de informatii, apreciata ca una dintre cele mai performante din lume: asa-zisii "bituisti" (termen ebraic denumind oameni inzestrati cu talentul de a rezolva probleme pe teren) si "strategii" (inzestrarea lor intelectuala ii impinge catre elaborarea de teorii si scenarii planetare). Efraim Halevy, care a fost seful Mossad intre anii 1998-2002, face parte din a doua categorie. Pensionandu-se dupa aproape patru decenii de activitate, Halevy a considerat ca are o datorie fata de colegii care au cazut in actiunile subterane, dar si fata de "barbatii si femeile din Mossad al caror nume ramane necunoscut, desi - prin curaj, devotament si profesionalism - ei au adus o contributie unica la securitatea statului Israel si la apararea lumii libere". Acestora le dedica fostul sef Mossad cartea sa de memorii "Omul din umbra". Viata acestui super-spion e plina de intamplari senzationale, fostul agent secret al prim-ministrilor Yitzhak Rabin, Yitzhak Shamir, Beniamin Netanyahu, Ehud Barak si Ariel Sharon a comandat sau a intreprins personal actiuni indraznete, multe capitale pentru soarta tarii pe care o slujea. S-a intalnit si a discutat cu multe din marimile lumii, de la presedintii Bush (tatal si fiul) si Bill Clinton pana la palestinianul Yasser Arafat, libianul Muamar Gadafi si sirianul Hafez al-Assad, influentand prin rapoartele si faptele sale mersul politicii internationale.
Biografia unui super-spion
Efraim Halevy s-a nascut in 1934, in Marea Britanie. Copilaria si-a petrecut-o la Londra. In 1948 a emigrat in Palestina, impreuna cu familia, exact o luna inainte de infiintarea Statului Israel. La varsta de 20 de ani a devenit presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor din Israel si a inceput sa calatoreasca prin lume, pe la diferite congrese studentesti internationale. Ceea ce a trezit interesul unor responsabili Mossad. In 1961, Halevy era ofiter Mossad, devenind destul de repede seful unei divizii informationale, membru in corpul de conducere si ulterior directorul intregului serviciu de informatii.
In memoriile sale, Halevy isi aminteste: "Pe parcursul tuturor anilor petrecuti in Mossad, am urmarit din culise criza din Orientul Mijlociu. In anumite ocazii, evenimentele m-au luat si pe mine prin surprindere, ca si pe toti ceilalti. In alte ocazii stiam dinainte cum urmau sa se desfasoare evenimentele. De asemenea, am avut marele privilegiu de a participa la momente in care s-a faurit istoria, fiind un instrument care schimba peisajul regiunii. Am vazut conducatori in criza acuta de stres si am invatat multe despre fragilitatea si darzenia omului din comportamentul lor. Am vazut sefi de stat devenind umili cand destinul natiunii lor si al lor personal se afla in cumpana, am remarcat si am fost martor la acte de curaj si de loialitate. Am avut, de asemenea, nenorocul de a observa momente marcate de lasitate si tradare. Am vazut si am trait momente de mari sperante si entuziasm si am fost acolo in vremuri de disperare si de restriste."
Sa nu ne facem iluzii ca toate cele vazute, auzite si traite au fost relatate de marele spion evreu in memoriile sale. La intrarea in Mossad, el a semnat, ca toti ceilalti lucratori ai institutiei, angajamentul ca nu va povesti nimanui nimic din activitatea sa secreta, nici macar (sau mai ales) dupa iesirea la pensie. Toate lucrarile despre Mossad - si indeosebi memoriile ofiterilor superiori - trec prin cateva grile si nu pot fi publicate fara aprobarea organelor abilitate. Selectia o data facuta, ceea ce a ramas e totusi impresionant.
Multe se petrec intr-o viata lunga de spion, dar daca ar fi sa aleaga momentul care l-a marcat in mod deosebit, Halevy aminteste de acea dupa-amiaza a zilei de 11 septembrie 2001. Se afla la Ierusalim, la o sedinta de guvern, prezidata de premierul Ariel Sharon. O tanara secretara a intrat grabita in birou si i-a intins premierului o foaie de hartie. Sharon a inceput sa citeasca lent, cu o voce ragusita de emotie: avusese loc atacul terorist aerian impotriva "Turnurilor Gemene" din New York.
Comandantului Mossad i-a fost limpede ca evenimentele din 11 septembrie vor marca un punct de cotitura in istoria mondiala. Atacul terorist avea pentru Halevy si un aspect personal: fiul sau zburase chiar in acea dimineata de la Londra catre New York, si nu se stia nimic despre soarta lui. "Dintre toate evenimentele care au avut loc pe parcursul mandatului meu de director al Mossad, acesta este cel care m-a facut sa ma simt aproape in intregime neputincios" - marturiseste Halevy. El explica: "Informatiile erau la nivel zero. Adevarata natura si scopul amenintarii au fost initial imposibil de evaluat, iar consecintele imediate pentru Orientul Mijlociu erau mult prea vaste si prea serioase pentru a accepta neputinta. Imi amintesc ca i-am spus unui coleg apropiat, dupa o zi sau doua, ca razboiul din Orientul Mijlociu a ajuns pe tarmurile continentului american si ca de-acum Statele Unite erau in razboi in Orientul Mijlociu. Cum nu puteau castiga acest razboi doar pe propriul teritoriu, mai devreme sau mai tarziu Statele Unite urmau sa soseasca in Orientul Mijlociu si sa se angajeze in lupta directa cu inamicul pentru a putea castiga acel razboi. Nu aveam nici o idee cum urmau sa se petreaca lucrurile, dar eram convins, atunci ca si acum, ca asta se va intampla - intr-un fel sau altul..."
Evenimentele care au survenit ulterior in Orientul Mijlociu au confirmat justetea intuitiei sefului Mossad.
Invatatura "Regelui Pescar"
Dintre toti colegii de breasla, Halevy isi aminteste aproape cu evlavie de James Angleton, legendarul sef al contraspionajului american, poreclit si "Regele Pescar" datorita pasiunii sale pentru pescuit. Considerat un geniu al operatiunilor acoperite, Angleton era pe cat de inventiv, pe atat de lipsit de scrupule. A fost racolat de OSS (precursorul CIA) inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial si a luptat mai mult de patru decenii pe "frontul nevazut". Din 1951, el a fost artizanul cooperarii dintre CIA si serviciile secrete israeliene, Shin Beth si Mossad. A cultivat aceasta relatie privilegiata pana la moartea sa, in 1987.
"Am avut o lunga relatie personala cu acest personaj <<fioros>> din CIA, inclusiv in cei patru ani in care am fost la post la Ambasada Israelului din Washington" - scrie Halevy. El isi aminteste: "Am petrecut, la propriu, sute de ore impreuna in lungi discutii intre patru ochi si am realizat multe lucruri impreuna."
Nu vom sti probabil niciodata nimic despre razboaiele spionajului american sau israelian care si-au avut radacinile in aceste discutii, un singur lucru marturiseste Halevy: mentorul sau american i-a pus o singura conditie, intalnirile lor vor ramane strict secrete. Singurul om care va sti cate ceva despre ele va fi premierul israelian.
La 30 aprilie 1987, Angleton i-a telefonat lui Halevy si l-a invitat sa vina de urgenta la Washington. In aer pluteau informatii privind o Conferinta Internationala pentru rezolvarea conflictului israeliano-arab. Angleton l-a primit acasa la el. Zacea in pat, era grav bolnav. I-a facut semn sa se apropie si i-a soptit: "Nu opta pentru solutia unei Conferinte Internationale. Ai cauta dezastrul cu lumanarea. Ar duce la solutii impuse si ai ajunge in camasa de forta. Mi-e teama ca Shimon Peres este prea sigur pe el si va opta pentru solutiile cele mai rapide. Aici se deosebeste de Moshe Dayan, care, desi la prima vedere parea impulsiv, era extrem de precaut. Shimon crede ca poate manipula pe oricine si asta este un pericol pentru voi toti. Ocupa-te de asta cat de mult poti. Apara-ti convingerile!" S-au uitat indelung unul la altul, si lacrimi au curs pe obrajii celor doi soldati incercati. Cateva zile mai tarziu, James Angleton a decedat.
Un razboi evitat in ultima clipa
Peste ani, Efraim Halevy si-a amintit de sfaturile lui Angleton intr-un alt moment de criza. Seful Mossad relateaza ca, in ajunul Zilei Independentei din 1994, se intorcea impreuna cu sotia acasa, traversand Iordanul pe podul Allenby. Petrecusera cateva zile la Amman ca oaspeti ai regelui Hussein. Premierul Yitzhak Rabin aprobase fara entuziasm o vizita de la care nu era de asteptat mare lucru. Halevy a stabilit insa cu regele hasemit o legatura fructuoasa si discutiile luasera o intorsatura spectaculoasa. Acum, se intorcea acasa cu propunerea unei paci generoase. Euforia sefului Mossad s-a dezumflat insa imediat dupa ce a sosit la Tel Aviv. Doua atentate (la Afula si Hedera), soldate cu numerosi morti si raniti, inflamasera opinia publica impotriva Iordaniei, acuzata ca ii sprijinise pe teroristi. Premierul Rabin si ministrul de Externe Shimon Peres cazusera de acord asupra necesitatii unor represalii. Cei doi urmau sa acuze Ammanul, in mod public, la o Conferinta de presa programata pentru miezul noptii. Acesta ar fi fost preambulul ostilitatilor.
Efraim Halevy era convins ca autoritatile de la Ierusalim se indreptau intr-o directie gresita. A decis sa-l informeze pe regele hasemit despre starea de spirit din Israel, iar, pe de alta parte, a incercat din rasputeri sa-l convinga pe premierul Rabin ca este pe cale sa comita o eroare. I-a comunicat acestuia ca tocmai se intorsese de la Amman si avea noutati importante.
Rabin nu l-a ascultat pana la capat. Hotararea sa era luata. Nici Halevy nu a abandonat, insa, lupta:
"L-am contactat pe prietenul meu iordanian, colonelul Aklu Shujri, si i-am spus ce urma sa se intample. A fost socat. Nu exista nici o dovada ca atacurile teroriste din statiile de autobuz fusesera comise de Hamas, spunea el. Si a continuat cu faptul ca, dupa plecarea mea, nu mai putuse discuta cu regele din cauza unor probleme de sanatate si nu intelegea de ce conducatorii israelieni il invinovateau pe acesta." Colonelul iordanian era categoric: "Trebuie sa-l opresti pe Rabin sa tina Conferinta de presa! Se poate intampla o catastrofa." - a avertizat colonelul iordanian.
Misiunea parea imposibila. Halevy si-a amintit de sfatul lui Angleton: "Apara-ti convingerile". A doua zi, seful Mossad a reusit sa se intalneasca cu prim-ministrul Rabin si i-a povestit toate detaliile vizitei sale la Amman. I-a explicat si importanta initiativei de pace a regelui hasemit. Surprins, Rabin l-a privit drept in ochi si l-a intrebat: "De ce nu mi-ai spus toate acestea pana acum?" Apoi, pe fata premierului a aparut un zambet si a cerut ca nimeni, nici macar Shimon Peres, sa nu mai fie informat despre discutiile pe care seful Mossad le-a avut cu regele Iordaniei. Au urmat, intr-un ritm accelerat, tratative secrete care au culminat cu ceremonia finala care a avut loc in Valea Arava, la 26 octombrie 1994, si semnarea Tratatului de Pace dintre Israel si Iordania.
Ulterior s-a stabilit ca atentatele de la Afula si Hedera nu au fost savarsite de teroristii Hamas si in nici un caz nu aveau vreo legatura cu Iordania. Efraim Halevy subliniaza: "Un exemplu clasic de rau care ar fi putut fi facut daca s-ar fi tras concluzii pripite pe baza unor banuieli si inainte de strangerea de informatii corecte. Nu ma indoiam ca nimeni altul decat Peres il convinsese pe premierul Rabin. Simteam ca Peres avea o rafuiala personala cu regele Hussein si ca nu putuse rata o astfel de oportunitate. Dupa parerea mea, am fi putut usor intra in razboi cu Iordania pornind de la o premisa falsa, daca vizita mea nu ar fi avut loc la momentul potrivit. Istoria este adeseori determinata de coincidente, iar istoria Orientului Mijlociu ofera numeroase dovezi in acest sens."
Din multe motive, semnarea unui Tratat de Pace cu Iordania a fost foarte importanta pentru Israel, concluzioneaza Halevy. Acest micut regat are o pozitie strategica deosebita, spatiu tampon in inima Orientului Mijlociu, intre Siria (la nord) si Arabia Saudita (la sud), intre Israel (la vest) si Irak-Iran (la est). De aceea, in extremis, Iordania putea fi un cap de pod fara egal. Apoi, se rezolva partial problema sutelor de mii de palestinieni care traiau cu statut de refugiati in tara vecina. Chiar daca problema "dreptului la reintoarcere" (cea mai exploziva problema a conflictului israeliano-palestinian) nu era rezolvata, "se facea oricum un progres urias in vindecarea unei rani ramase deschisa aproape 50 de ani, inca de la nasterea statului Israel."
Pacea iordaniano-israeliana era si un raspuns dat aventurierilor care inca mai sperau ca Iordania ar putea deveni, prin inlaturarea dinastiei hasemite, teritoriu al statului Palestina. Halevy aminteste de altfel, ca sloganul "Iordania este Palestina" fusese adoptat intr-o vreme de nimeni altul decat de prim-ministrul Ariel Sharon.
Responsabilitatea statului pentru spionii aflati in dificultate
Pana la numirea lui Efraim Halevy in postul de sef Mossad, distinctia dintre responsabilitatea la nivel politic si aceea la nivel executiv nu a fost prioritara la varful conducerii israeliene. Pentru Halevy problema nu era un simplu exercitiu teoretic, ci "o preocupare imediata". In lumea spionajului international s-a pus dintotdeauna problema asumarii responsabilitatii. Ce trebuie sa faca statul cand unul din spionii sai este prins in "flagrant delict"? Si pana unde poate fi admisa ingerinta politicianului in actiunile de spionaj? Pentru Halevy nu exista cale de mijloc: daca politicienii doresc sa se incurce in detalii, atunci trebuie ca ei sa-si asume intreaga raspundere a rezultatului; pe de alta parte, daca doresc sa evite responsabilitatea pentru modul si rezultatul misiunii, atunci ei trebuie sa se abtina de la orice amestec in bucataria operativa.
Halevy considera incorect dreptul guvernantilor de a se spala pe maini in cazul in care o operatiune esueaza sau merge rau, cu precadere atunci cand povestea ajunge in mass-media, si poate provoca crize politice internationale. Chiar daca autoritatile tarii implicate pot sa se distanteze public de cele intamplate, ele nu ar trebui sa le intoarca definitiv spatele propriilor spioni aflati la ananghie, crede Halevy. El subliniaza ca Israelul are datoria sa faca toate eforturile pentru a-si salva spionii capturati de-a lungul timpului.
Punctul acesta de vedere l-a expus Halevy pentru prima oara in articolul "Despre dreptul negarii si obligatia loialitatii", publicat intr-o lucrare colectiva intitulata "Serviciile speciale in slujba pacii". Halevy afirma ca "statul trebuie sa actioneze loial fata de individul care plateste pretul intereselor nationale". Din nefericire, sublinia Halevy, "clasa politica nu-si respecta intotdeauna obligatiile." Ca in cazul spionului Baruch Mizrahi, agent Mossad prins, in cursul unei actiuni periculoase in Yemen, un an inaintea izbucnirii Razboiului de Yom Kipur, din 1973. Serviciile secrete yemenite l-au predat pe Mizrahi egiptenilor. Dupa razboi, in cursul tratativelor de pace, directorul de atunci al Mossad, generalul Zvi Zamir, a cerut ca agentul sau, care se afla intr-o inchisoare egipteana, sa fie inclus pe lista militarilor israelieni care urmau sa fie eliberati in cadrul schimburilor de prizonieri. Ceea ce insemna, implicit, ca Israelul recunostea ca Mizrahi era spionul sau. Premierul Golda Meir si-a dat acordul, insa egiptenii au refuzat sa-l elibereze pe Mizrahi, insistand ca acesta fusese capturat cu mult inainte de debutul ostilitatilor militare. Autoritatile de la Cairo au amenintat ca vor renunta la orice schimb de prizonieri daca numele spionului evreu nu va fi retras de pe lista avansata de israelieni.
La presiunile ministrului Apararii, generalul Moshe Dayan, Golda Meir a renuntat la eliberarea lui Mizrahi. Aceasta se va produce, totusi, cateva luni mai tarziu. Seful Mossad si-a dat, insa, demisia imediat.
Halevy crede ca generalul Zvi Zamir a fost un adevarat deschizator de drum, insistand asupra necesitatii adoptarii unor norme morale care sa reglementeze relatiile dintre decidentii politici si serviciile de informatii. Demisionand, Zamir a aratat ca nu poate accepta ca statul israelian sa intoarca spatele agentilor sai secreti aflati in pericol sau dificultate. Punctul sau de vedere nu a fost, insa, impartasit de toata lumea. Nici macar la varful serviciilor de informatii.
Diplomatie, spionaj si politica
Efraim Halevy a fost numit in fruntea Mossadului in 1998, intr-un moment in care lumea se pregatea pentru transformari profunde. Serviciile secrete evaluau, deja, impactul aparitiei noului terorism de tip Al-Queda. Osama ben Laden fusese inclus pe lista celor mai cautati zece inamici ai Statelor Unite, dupa atentatele asupra ambasadelor americane din Kenya si Tanzania. Presedintele Bill Clinton autorizase represalii cu rachete de croaziera impotriva unor tinte din Afganistan si Sudan. In plus, existau informatii ingrijoratoare legate de problema proliferarii nucleare.
Acesta era contextul tensionat in care Efraim Halevy a fost chemat sa renunte la postul sau de ambasador al Israelului pe langa Uniunea Europeana (pe care il ocupa din 1996), pentru a prelua conducerea Mossadului. "Daca diplomatia este arta posibilului, informatiile sunt mestesugul imposibilului" - scrie Halevy in memoriile sale. El le-a cunoscut pe amandoua. Si a constatat ca serviciile de informatii au devenit un factor deosebit de important in ecuatia relatiilor internationale.
Clasa politica occidentala nu era suficient pregatita pentru confruntarea cu manifestarile diabolice ale napastei teroriste, crede Halevy: "Lumea libera era impinsa catre ceea ce va fi numit candva cea mai mare incercare din istoria sa". O epoca extrem de dificila se anunta si pentru serviciile secrete. In vreme ce culegerea informatiilor devenea din ce mai dificila si mai lenta, "timpul pentru zadarnicirea intentiilor malefice ale adversarului era tot mai scurt".
Rolul responsabililor serviciilor de informatii a crescut enorm, pe masura primejdiilor mortale care amenintau omenirea. Halevy explica: "Sefii serviciilor de informatii din principalele tari ale lumii libere au fost propulsati in roluri pe care nu le mai jucasera inainte si pentru care, la inceput, nu erau pregatiti. Ei au fost impinsi sa-si asume responsabilitati politice sau sa intre in partenariat cu clasa politica, deoarece aceasta clasa nu era suficient de pregatita."
Nu este apologia unui esec al serviciilor de informatii, atrage atentia Halevy. Este simpla expunere a factorilor care au condus la o provocare unica pentru profesionistii din domeniul informatiilor. O provocare pe masura amenintarii fara precedent pe care o infruntau liderii politici ai lumii libere. In situatia dificila in care se aflau, acestia s-au orientat catre sefii serviciilor nu numai pentru informatii, ci, in aceeasi masura, si pentru sfaturi, incurajari si sprijin. Asa se face ca oamenii politici au devenit mai dependenti ca niciodata de sefii serviciilor lor secrete. O dependenta care a devenit, insa, si o enorma povara pentru profesionistii razboiului din umbra. Acestia au fost obligati sa devina parteneri egali ai politicienilor in luarea deciziilor si elaborarea strategiilor - concluzioneaza Efraim Halevy. Un fenomen unic, care a schimbat fundamental vectorii strategiilor si modul de operare al Mossad-ului.