Pornind de aici, concluzia pe care o impun ei este ca presedintele are dreptul moral - si ar trebui sa aiba si dezlegarea constitutionala - de a dizolva Parlamentul, dar ca, in schimb, Parlamentul a actionat totodata imoral si anticonstitutional suspendandu-l pe presedinte.
Constructia e nu numai juridic inacceptabila, ci si complet lipsita de onestitate, din moment ce putem fi siguri ca, in circumstante diferite, promotorii ei n-ar ezita sa inverseze termenii ecuatiei. Or o regula juridica nu poate fi nici variabila, nici negociabila in functie de inconvenientele sau de interesele politice ale unei conjuncturi date.
Infratiti in patima apelurilor impovarate de "semnaturi prestigioase" (printre care gasim prea multe nume ale unor slujbasi numiti in functii si retribuiti de catre chiar Guvernul a carui demitere o cer cu vehementa), intelectualii-jucatori isi risipesc energia incercand sa asmuta opinia publica impotriva Parlamentului. Dar, in masura in care Parlamentul, asa cum este el, a fost votat tocmai de cei care alcatuiesc aceasta opinie publica, exercitiul e ilogic. Mai mult: el devine chiar iresponsabil intr-o tara care deprinde atat de greu rudimentele democratiei.
Dl Traian Basescu invoca nu de mult poporul in calitatea lui de stapan al Romaniei. Intr-un limbaj putin mai slefuit ar trebui sa-l numim popor suveran. Si, intr-un sistem de gandire mai echilibrat, ar trebui sa-i recunoastem aceasta suveranitate indiferent pentru cine voteaza. In 2004, acestui popor i s-a oferit posibilitatea de a alege intre dnii Nastase si Basescu, iar el l-a preferat pe Dl Basescu (in conditiile unei participari la vot destul de slabe si cu o foarte mica majoritate). Tot in 2004 i-au fost prezentate aceluiasi popor liste de candidati pentru cele doua camere ale legislativului, iar el nu le-a boicotat, ci a votat in favoarea lor, refuzand - faptul trebuie subliniat - sa-i acorde presedintelui nou ales majoritatea pe care o revendica. Parlamentul astfel constituit este la fel de legitim ca presedintele si, in plus, putem fi siguri ca un numar considerabil de alegatori - evidenta care ii enerveaza desigur pe intelectualii-militanti - isi considera alesii drept perfect reprezentativi. A gandi altfel inseamna a dispretui electoratul. Ceea ce e grav.
Frenezia intelectualilor-petitionari nu este, in fond, decat perdeaua de fum menita sa ascunda esecul complet al misiunii lor de educare a multimii. Dar ce educatori pot fi aceia care in 2000 cereau poporului sa voteze in favoarea candidatului PSD, iar in 2007 se revolta impotriva parlamentarilor PSD alesi de popor?! Ce credibilitate pot avea aceia care in 2000 explicau esecul CDR prin actiunea nefasta a ministrului Basescu, iar in 2007 zdruncina institutiile fundamentale ale statului de dragul pastrarii in functie a presedintelui Basescu?! In mod inept, ei contesta acum legitimitatea unui Parlament ales democratic si cer dizolvarea lui. Fara sa para a intelege ca, din alegerile anticipate pe care si le doresc la unison cu idolul lor, va reiesi o configuratie aproape sigur similara cu cea de azi. Sau poate chiar una care-i va contraria si mai mult. Ca sa evite o astfel de eventualitate, nu le ramane decat sa ceara, pur si simplu, dizolvarea celor care aleg Parlamentul, sau, altfel spus, dizolvarea poporului.