Dl Sarkozy si-a acomodat compatriotii cu urgenta de a restabili valorile de bun-simt ale pragmatismului de dreapta.

Victoria lui Nicolas Sarkozy a fost laborios pregatita in ultimii 40 de ani. Cu aproape patru decenii in urma, pseudorevolutia din mai ‘68 proiecta Franta intr-o realitate a minciunii egalitare, sub comanda asa-numitei „gauche-caviar". Din pacate, ipocrizia elitelor „antiburgheze" angajate atunci impotriva generalului De Gaulle nu a produs decit utopie maoista, stagnare economica, diviziune sociala, intrarea extremistului Le Pen in turul doi al prezidentialelor din 2002 si formula paralizanta a saptaminii de lucru cu „35 de ore". Vast program.

La 6 mai 2007, noul presedinte al Frantei a devenit si presedintele unei noi Frante. Intr-un relativ neobservat discurs din timpul campaniei, dl Sarkozy a demolat, pur si simplu, mitologia politica lansata in mai ‘68. Alesul „marii natiuni" a cistigat nu atit pentru ca dna Royal n-a convins majoritatea francezilor, cit pentru ca majoritatea acestora s-au hotarit sa intoarca definitiv pagina.

Am urmarit dezbaterea electorala cu nedezmintita pasiune francofila. Si chiar daca nu ma pot lauda cu frenezia lui Hegel, atunci cind l-a vazut pe Napoleon intrind, calare, in Jena, simt ca aceasta alegere - transata printr-o spectaculoasa participare la vot - are toate motivele sa marcheze un moment important la nivelul intregii Europe.

Dl Sarkozy si-a acomodat compatriotii cu urgenta de a restabili valorile de bun-simt ale pragmatismului de dreapta. Le-a spus ca e cazul sa munceasca mai mult, cu atentie sporita fata de competitia internationala si calitatea cercetarii. Le-a amintit ca meritul nu poate functiona intr-o societate nivelata prin asistentialism, falsa compasiune si drepturi acordate cu nemiluita, in conditiile unui deficit bugetar halucinant. A dat semnalul reconcilierii cu americanii, care te respecta mai mult daca le spui „pina aici pot merge" decit daca le intorci spatele, demonizind „globalizarea" de care s-ar face vinovati. In loc sa le propuna francezilor un nou referendum pentru ratificarea Tratatului constitutional, dl Sarkozy prefera sa ceara, la Bruxelles, reforma imediata a institutiilor comunitare, pe baza unui text simplificat. In sfirsit, noul presedinte vrea sa disciplineze calul troian al imigratiei necontrolate si nu pare dispus sa patroneze confuzia „umanitara" dintre Europa, nordul Africii si Asia Mica.

Cu un asemenea locatar la Palatul Élysée si cu dna Angela Merkel pe post de cancelar federal, Europa - deja dominata de PPE (prin dnii J.M. Barroso si H.G. Pottering) - va intra intr-o etapa mai realista, mai bine coordonata interguvernamental si, sa speram, mai accentuat vizionara. Cred ca, in urmatoarea decada, imaginarul Revolutiei Franceze - vinovat ideologic de vlaguirea batrinului continent - va fi demontat. Evident ca un asemenea obiectiv trebuie sustinut in toate statele membre, cu luciditatea unei drepte populare careia electoratele nationale ii acorda, dupa cum se vede, o generoasa marja de manevra. E logic sa presupunem ca Romania nu va ramine straina de aceasta evolutie.

Spre norocul ei.